Mă seacă
Navighez şi eu pe coclaurile Internetului într-o seară oarecare, căutând ceva relaxare, sau poate ceva informaţie, cu o muzică în surdină răsunându-mi din boxe, ca de obicei. Deodată tresar, muzica mea este acoperită fie de bubuieli şi alte zgomote surde, sparte şi repetitive, fie de o altă muzică pe care eu NU am cerut-o şi pe care NU o vreau. Cauza? De cele mai multe ori este un mesaj publicitar care se vrea a fi atrăgător şi prietenos, dar care de fapt mie îmi invadează spaţiul personal de lucru şi, în cele din urmă, intimitatea. Văd că e la modă de ceva timp să-ţi faci bannere publicitare cu muzică. Sau dacă nu, măcar cu nişte zgomote stresante care să nici nu-ţi dai seama din prima de unde vin. Nu de multe ori mi-am pierdut secunde bune încercând să localizez bannerul cu pricina şi să-i activez opţiunea de “mute” (un ultim bastion al bunului simţ, mă întreb de ce nu îl pun pe mute by default, iar activarea sunetului să fie opţională). Ce te faci însă când butonaşul ăla simpatic care îţi readuce ţie pacea interioară nu există, sau este atât de bine camuflat iar sunetele sunt atât de enervante încât fiecare secundă de zăbovit în plus este un calvar fonic? Simplu. Dai dracului tot ce aveai de gând să faci şi închizi pagina. Cel puţin eu aşa fac. N-am de gând să-mi sacrific din confortul personal pentru ca alţii să-şi facă publicitate pe nervii mei. Tot aici aş mai include şi reclamele alea foarte şmechere care răsar brusc peste textul unui articol, de exemplu, exact când eşti în mijlocul parcurgerii lui. Câteva au, totuşi, un buton de “x”, dar majoritatea sau nu-l au sau îl ascund atât de bine, încât… efectul este similar cu cel descris mai sus.
Economie de piaţă, ai? Eh, un lucru ştiu sigur. Nici o companie/firmă/whatever nu mă va câştiga de client prin aşa metode.
