Atitudine, beatitudine

În sfârşit am reuşit să încheg şi postul ăsta. Urmează un post al naibii de lung, dar nu vă fie teamă căci e cu poze :P Plus, e şi cu muzică deci e cu atât mai frumos. Hopefully I won’t be very boring.

Aşadar sâmbătă a fost seară de Motoare. Prilejul a fost concertul realizat de fundaţia “Noi Orizonturi” şi de A.R.T. Fusion. Ideea e că organizaţiile astea două s-au înţeles să ne facă pe noi să luăm atitudine, fiindcă în urma unui sondaj comandat de nişte indivizi europeni, 42% din români consideră că nu ne pasă unii de alţii. În sfârşit, detalii mai multe se pot afla de aici, cert este că s-a lansat o campanie, ceva cu ARTitudinea, care a cuprins spectacole de teatru, expoziţii de fotografie, concerte şi fel de fel de alte manifestări artistice menite a-i îndemna pe oameni să nu mai fie indiferenţi. Lăudabilă iniţiativă, măcar ai senzaţia că se mai mişcă ceva şi în notre chère patrie.

Deci cum spuneam, concertul de sâmbătă a fost punctul culminant al manifestărilor pro-ARTitudine. Lume multă pe terasă, în ciuda căldurii mari instalate în atmosferă. Barul era parcă sub asediu, toată mulţimea aia de oameni având fireşte nevoie de multe băuturi reci. Până se întunecase nu mai aveai loc să arunci un ac. Toată povestea a început în jur de 17 jumate; acuma să fi tot fost cu câteva minute în întârziere, cert este că la puţin timp după ce am ajuns şi eu pe terasă au început să cânte primii în ordinea luării de atitudine – Dutevino. Acum să-mi fie iertat dacă nu ştiu exact cum se numesc, ar putea la fel de bine să fie şi Du-te vino, dar am circumstanţe atenuante întrucât a fost prima oară în viaţa mea când am auzit de ei. Ca să fiu foarte sincer, nu mă aşteptam la mare brânză din partea lor. Mă aşteptam să fie o ska-punkereală veselă gen E.M.I.L., când colo ce să auzi? Experiment greuceanu, linii melodice foarte groovy, o voce foarte faină cu multe multe improvizaţii. Parcă se jucau, erau atât de veseli si de expresivi încât mi-a plăcut de ei aproape instantaneu. They won a fan :) Piese faine sunt, printre altele, Airport, Gruv, Portocaliu. Instrumentaţia de la Airport cel puţin mi-a adus aminte într-un mod cu totul surprinzător de chestiile post-metal pe care le tot ascult de o vreme încoace, à la Red Sparowes, Callisto şi Isis. Sper să-şi scoată curând debutul.

Următorii la rând au fost Kumm, cei cu care începea practic lista formaţiilor pentru care mă dusesem acolo. Oh, se vedea pe ei că sunt o trupă mare. Multă energie, feedback pe măsură din partea publicului. Febră generală pe Yellow Fever. Agitaţie pe muzică de excepţie. O să-mi torn cenuşă în cap că n-am recunoscut decât vreo 3 melodii din toate câte au cântat, dar parcă mai contează când acolo, când se întâmpla totul, atmosfera era senzaţională? Finalul a fost măreţ, pe 1000 de chipuri. N-au mai bisat, în ciuda publicului care îi mai dorea pe scenă, însă parcă nici nu mai era nevoie de mai mult – au mers exact la ţintă cu muzica lor, exact cât era nevoie.

A se observa tricoul absolut genial pe care-l poartă Andras de la clape!

După Kumm, scena a fost preluată de către Luna Amară. Momentul pe care-l aşteptam cel mai mult din toată seara, de altfel. Şi au venit cei cinci amari cu energie cât cuprinde şi cu o muzică atât de bogată în sentimente. Au cântat şi melodii noi – Flood Moses, Unghii de drac. Ultima mă aşteptam să fie ceva întunecat şi agresiv, când colo a fost chiar groovy şi relaxantă. Primul vârf al show-ului a fost În cercuri, următorul punct în forţă fiind Oraş. Nici nu mă aşteptam să-mi placă atât de tare, varianta de pe CD a Oraşului nu mi se pare chiar cea mai reuşită, însă live piesa asta RUPE. Un veritabil imn de protest împotriva dezumanizantelor cuşti de beton în care ne găsim încarceraţi. Punctul culminant al prestaţiei lor a fost, desigur, Gri dorian – varianta psihedelică, fără trompetă însă cu o instrumentaţie bogată şi aproape agonizantă. Un alt moment reuşit a fost Happiness Provider – prilej de headbang pentru unii şi de pogo pentru alţii.

Până la urmă se sfârşi şi cu momentul amar, iar eu aveam serioase gânduri de a părăsi locaţia. Raţiunea totuşi s-a impus în faţa nebuniei de moment şi am rămas şi la Blazzaj – şi pot spune că a fost cea mai de bun augur răzgândire din ultima perioadă. Începutul show-ului lor m-a prins aproape de bar, de unde tocmai reuşisem să fac rost de o binefăcătoare sticlă de apă rece. Clar, berea nu e bună de stins setea, aqua chiorensis kicks so much ass.

Eu nefiind deloc la curent cu evoluţia concertistică a Blazzajului (am jurat, de altfel, să-mi refuz câte o ciocolată pentru fiecare concert de-al lor din ultimii doi ani la care aş fi putut să mă duc şi nu m-am dus), mă aşteptam sincer să o văd pe scenă pe Cristina. Jenant, ştiu, abia apoi am aflat că de fapt nu mai cântă împreună de ceva timp. Nu-i nimic, îmi place mult şi de Mara, iar dialogul scenic dintre ea şi Vita mi s-a părut pur şi simplu delicios. Plus că are o voce atât de caldă, ca un pansament.

Energia incredibilă şi buna dispoziţie pe care o degajau de pe scenă mi s-au părut absolut uimitoare. Abia atunci am înţeles de ce zice toată lumea despre Blazzaj că live-urile lor sunt fenomenale. Pentru că aşa este într-adevăr. Este imposibil să stai locului, este foarte greu să nu strigi şi tu “mai mult, mai mult!”. Iar Vita este un dement, în sensul cel mai pozitiv cu putinţă. La un moment dat, când coborâse de pe scenă şi începuse să cânte şi să danseze printre spectatorii din primele rânduri, cineva din spatele meu constata “Băi, ăsta cred că-i mai high ca noi!”. Yup, high on music, groove and sense of humor – cele mai marfă droguri.

“Voi aţi venit aici să luaţi atitudine, nu? Ok, hai să luăm atitudine! Dar… ce să luăm tocmai acum? Hai că acuma parcă ar merge o bere, la urma urmei putem să luăm şi mâine atitudine nu? Da, hai că luăm mai încolo.”

Momentele superbe din prestaţia lor au venit odată cu lăsarea molcomă a întunericului. Primul din ele, “dă-mi un vis, vis, dă-mi un vis”, suna de-a dreptul mistic în amurgul acela de orizont de Bucureşti. Ce poate fi mai speed decât un pui de curcă? Blazzaj cântând despre asta, desigur. Momentul de maximă intensitate a fost, totuşi, “Urma”. O interpretare minunată, dărâmătoare, orgasmică, îngheţătoare de sânge în vine a unei piese şi aşa dătătoare de fiori reci pe şira spinării. Unul din cele mai grozave cântece pe care urechile mele le-au auzit vreodată, iar sufletul pus de cei de pe scenă în combinaţie cu atmosfera de vis defect din jur n-o să lase momentul ăla să-mi plece prea curând din memorie. Eram deja complet convins, eram al lor. Blazzaj sunt mari, într-adevăr. Foarte, foarte mari.

În final aş mai fi avut parcă chef să stau cu cineva la o băutură, dar reuşisem cumva să mă rătăcesc de toţi cunoscuţii pe care-i găsisem acolo (inclusiv de Raluca, pe care n-o mai văzusem de câţiva ani buni iar eu o ştiam pe undeva prin Olanda – deci Motoarele chiar n-au degeaba reputaţia pe care o au!). Aşadar am purces cătinel pe scări, până afară. Când am coborât, începuseră artificii pe undeva prin Piaţa Revoluţiei, cred. Fain şi inspirat sfârşit de seară, zău aşa.

3 Responses to “Atitudine, beatitudine”

  1. ionuca

    He he he! Concertul de la Motoare! :D Fu fain! Din pacate cei de la Kumm au avut cam acelasi playlist ca la concertul de cu o sap inainte, din Utopia. Si sonorizarea a fost cam slaba. IN rest, nu pot decat sa ma inchin celor de la Kumm :D They roooock!

  2. http://www./

    That should win them a lot of support…. Larry Flint should be told about this medium. What, you don’t want your kids to see sex and violence? Or should I ask, you want to be able to CHOOSE what your kids see on public roads?BTW: At the Clermont County Fair they were giving away fetus dolls.

  3. http://www.cherokeewindscabinrentals.com/

    / It’s a great idea Shara! Go for it, I know my daughter would enter. And I have to admit that today my brain has been spinning in the cavern that is my head and I think I might try to run a story writing contest in Canada for Canadians with literacy4kids… so it’s all good!Thanks!

Leave a Reply