NI3T

Ok, lapidaţi-mă pentru că am stat o noapte să-i pun scoci pe gură lui Băsescu. Vedeţi, deja exagerez, nici măcar nu a fost o noapte întreagă, ci două trei ore acolo. Mai puţin decât o sesiune de Oblivion, de exemplu. Oricum, după prima jumătate de oră eram deja transat. În transă, I mean. Groaznic de addictive joculeţul ăla cu scociul pe gură, doapele în urechi şi sacul peste chelie. Iar frustrarea simţită atunci când ratam o lovitură şi mi se ducea dracului tot bonusul ăla gras pe care-l strânsesem era de natură s-o eclipseze şi pe cea produsă de cele mai tari RPG-uri. Eh, şi uite că efortul meu nocturn dublat de nervi întinşi la maxim şi de febră musculară la palma dreaptă fu răsplătit. Puncte strânsei şi eu vreo 4000 şi ceva, suficient cât să mă număr printre câştigătorii produselor de propagandă electorală. Yey. De fapt recunosc, voiam cu orice preţ tricoul ăla cu Niet, mi se părea mult prea tare.

Ştiam că decernarea premiilor pentru eventualii câştigători (chipurile 1000) avea să se desfăşoare joi, adicătelea 17 mai, undeva jurul orei 17. Iar că cei câştigători vor fi anunţaţti prin mail, unde li se va da şi un cod special care urma să le permită accesul la premiu. Ok, fain sistem, toate bune şi reuşite. Ajungând acasă pe la 13, ce zic eu – a, concursul ălora s-a terminat pe la 12, precis au anunţat câştigătorii până acum, că au avut vreme. Mă uit, în inbox nici un mail. Bummer, zic. Să vezi tu că au tras ăştia tare în timpul nopţii şi de pe locul 300 şi ceva m-au trimis până sub 1000.

Pe naiba, că pe la 16 primesc mail de la basesculatinta@… cum că mă aflu totuşi printre cei 1000 de căştigători şi că pentru a-mi ridica premiul trebuie să-mi mişc fundul pentru ca la 16,30 (deci în jumate oră!) să fiu la sediul PD din Modrogan. Bă, se sculă ţinta?! Nu, serios acum, deci eu să presupunem că aş fi avut o viaţă socială şi că aş fi fost departe de vreun calculator la ora aceea. Sunt anormal pentru că mi se pare că pe un canal de comunicare precum mail-ul, chestiile de genul ăsta se anunţă cu cel puţin o zi sau două în avans? Come on, jumătate de oră?!
În sfărşit, noroc (să zicem) că domiciliez nu tocmai departe de Modrogan. Aşa că am tras un tricou pe mine şi m-am dus, doar nu era să ratez aşa moment.

Ajung în cele din urmă şi pe Modrogan, după ce am făcut un ocol cam neinspirat din cauză că nu eram tocmai familiar cu zona. Mă uit, cică numerele de la 1 la 28, parcă. Ok, deci ăsta primul de aici trebuie să fie 1, nu? Ce avem deci? O clădire albă, nu tocmai impunătoare, cu sigla PD în vreo câteva locuri şi cu absolut nici o activitate evidentă prin preajmă în afară de doi nenea burtoşi care zăceau într-o maşină şi discutau. Vizavi, o Dacie break cu însemnele de campanie ale lui Băse părea pustie şi abandonată. Clar, ăştia s-au mişcat repede şi acum au plecat toţi. Damn, rapizi mai sunt şi democraţii ăştia.
Eh, după aia am constatat de-abia că eram în capătul greşit al străzii. Nu lăsaţi asta să intervină în impresia generală pe care o aveţi despre orientarea mea în spaţiu, de obicei nu mă descurc tocmai rău, dar strada aia e chiar ciudăţică. În fine, în capătul celălalt era într-adevăr o clădire maaare tot cu însemnele PD (băi, ăştia mai au oleacă şi cumpără toată strada!) şi cu multă lume muşuroind pe-acolo.

Am reperat relativ repede corturile de unde se împărţeau tricourile oferite ca premiu. Modelul meu se dădea tocmai în fundul curţii, fir-ar el să fie, aşa că a trebuit să traversez o mare masă de oameni ca să ajung până acolo. Mulţi susţinători cu steguleţe, tricouri, brăţări de cetăţean suspendat. Ce mai, familia extinsă a lui Băsescu. Prietenoasă adunătură, ce să zic, şi multă lume care părea chiar interesantă. Adică nicidecum genul de lume pe care PSD-ul îl ademeneşte cu mici şi bere la mitinguri cu limbaj violent. N-am văzut mineri, n-am văzut ciobani, n-am văzut-o pe ţaţa Veta cu şorţul de bucătărie şi nici pe nea’ Dumitru cu nasul roşu de vin. Am văzut în schimb mulţi tineri. Deconcertant de mulţi aş zice, pentru oricine a văzut măcar o dată o gaşcă de pesedei, fie şi la televizor.
În fine, am observat la un moment dat că în faţa mea mulţimea era strânsă mai ca la urs, şi mă începusem să mă întreb de ce.

Aha!

Politicos şi zâmbitor dom’ Băsescu, doar era în mijlocul electoratului său, nu? N-am putut să nu o remarc pe o tanti din mulţime care părea tare pătrunsă de eveniment (tanti în bej, cu o geantă mare şi părul scurt care apare pe la mijloc). Fană devotată, pesemne. Sau poate doar groupie :D

În fine, mi-am luat eu punguţa PD-istă cu premiul, s-a desprins şi Băse din mulţime, gata cu autografele pentru o zi de lucru. Preşedintele mulţumeşte pentru sprijin, în fine, ce a spus exact probabil că s-a văzut la ştiri că doar mustea locul ăla de presă, apoi se retrage în turnul său de cărămidă alături de fidelii săi colaboratori.
Bine că nu i-am văzut moaca lui Videanu pe-acolo, să-mi strice ziua.

La plecare, o chestie care m-a uns pe suflet. La nici 100 de metri de tot circul ăla politic (pentru că altfel n-ai cum să-l numeşti, chiar dacă vine din partea lui Băse), în curtea unei case, la o măsuţă aşezată la umbra teilor şi a castanilor, departe de toată tevatura şi vânzoleala electorală, o familie îşi lua, în tihnă, prânzul.

Leave a Reply