Gay stuff

Ok, de data asta chiar am de gând să şi scriu ceva, că parcă de prea multă vreme am pus numai poze. Mă rog, nu-i ăsta bai, dar parcă simt eu nevoia să scriu ceva. Uite, am să scriu despre faptul că n-am idei la scris. Good one, heh? Bet you didn’t see it coming.
Hopaaa, now I remember. A fost Gaz Parade ieri. Funny, voiam să zic Gay dar era tastatura setată pe RO. Evident că n-am schimbat, uite-aşa de-al dracului. A fost paradă ieri, aşadar. S-a lăsat cu lupte de stradă, cu arestări şi alte alea. Serios, mă tot uitam la oamenii ăia, Noi Dreptaci, neo-nazişti, ce mama lor or mai fi fost, şi mă gândeam că tot efortul ăsta ar merita canalizat în alte direcţii. Gen o revoluţie. Lasă-i pe gay în pace, că nu ei ocupă în Parlament locuri pe care nu le merită. Nu ei conduc maşini de sute de milioane luate din banii contribuabililor. Nu ei îşi măresc lefurile cu procente obscene, asigurându-se că nimic nu le va deranja curul gras aşezat confortabil în fotoliile de piele din Casa Poporului. Nu din cauza lor stăm mizerabil la capitolul absorbţie de fonduri europene. Zău, cred că ei sunt una din ultimele probleme pe care le are ţara asta, şi totuşi presa numai despre asta vorbeşte. În loc să arunce cu roşii, pietre şi Molotoave în Tăriceanu, Felix, Patriciu, Iliescu şi toţi sateliţii lor, lumea i-a găsit ţapi ispăşitori pe gay şi pe lesbiene. Da dom’ne, din cauza lor merge ţara asta ca un cur. O să devenim o naţiune de Becalofoni bisericizaţi cu gândire de Ev Mediu. O să purcedem cu Sfânta Cruce în mână la stârpirea tuturor elementelor descompuse care pătează onoarea şi ştirbesc măreţia şi gloria sfântului pământ al Patriei noastre! Avanti!
Serios acum, nu le iau apărarea ăstora cu marşul, dar consider că se face prea mult zgomot pentru nimic. În fond, toată treaba asta cu marşul e o tâmpenie. Ce vor să demostreze, că există? Asta ştim. Vor să se facă mai lesne acceptaţi de către societate? Îmi rezerv dreptul de a considera că un marş în care toţi defilează în costumaţii ca de carnaval nu e tocmai cea mai bună metodă de a obţine asta. Vor să atragă atenţia asupra lor? Oricine care întrebuinţează măcar 2% din ăia 10% din creier cât folosim în mod curent îşi dă seama că atenţia primită în urma unei chestii de genul ăsta este una eminamente negativă. Deci exact ce nu-i trebuie minorităţii ăsteia care şi aşa are o faimă proastă. Ok atunci, ce se vrea cu marşul ăsta?
N-am reuşit să găsesc un răspuns satisfăcător. Dar nu e ăsta baiul de vreme ce, nu-i aşa, trăim într-o ţară liberă şi oricine are dreptul să protesteze chiar dacă nu ştie prea bine ce vrea. Ce mi s-a părut cu adevărat hilar a fost faptul că una din acuzaţiile sub care au fost reţinuţi ăia de dădeau cu pietre în gay a fost cea de “ultraj împotriva bunelor moravuri”. Păi bine bre, acuma brusc a devenit bun morav să fii gay sau lesbi? Păi atunci mai avem puţin şi devine normă, ca în bancul ăla.
Ce încerc să spun este că n-am nimic cu nici o minoritate sexuală atîta vreme cât îşi exprimă opţiunile în dormitor. Sau în baie, mă rog. Dar când vine vorba de manifestări de genul ăsta, consider că este o risipă inutilă de energie de ambele părţi – atât de partea lor cât şi de partea celor care îi contestă. Chestiile de genul ăsta numai la toleranţă nu îndeamnă.
Comentariul suprem l-a făcut mătuşă-mea, la văzul imaginilor de la paradă: “Băi în ce ţară de rahat trăim, nici măcar nişte lesbiene mişto n-avem”.

2 Responses to “Gay stuff”

  1. Filip

    şi totuşi, de ce li se spune gay? ce, nu mai ei sunt veseli ?

  2. Filip

    ce bou sunt. am scris greşit. fereastra asta mică mă incurcă aşa. trebuia să scriu “numai” legat. eh, imi cer un infinit de scuze.

Leave a Reply