St. Peter is busy

De fapt cam toată lumea e bizi zilele astea. (Da, remarcă zizifonia pe care tocmai am făcut-o). Am tot început posturi în ultimele zile, dar al dracu’ să fiu dacă a reuşit vreunul să se închege în ceva mai puţin enervant decât o poezie post-modernă de pe Agonia, aşa că am lăsat-o baltă. N-avea rost să trag de cuvinte, şi-aşa erau dilatate de la codul roşu şi riscam să se deformeze neelastic şi să nu-şi mai recapete astfel niciodată forma iniţială. (Şuşifonia e chiar plăcută la auz, dontcha’ think?) Deci am luat o pauză de la scris, de bine ce zisesem că hai bă, în iulie ăsta cuptoricesc să mai scriu şi eu ceva. Eh, am reuşit totuşi să învăţ intro-ul de la Lateralus la chitară, ceea ce e o chestie până una alta. (Lalafonie, aproape dublă). Iar de câteva zile ascult majoritar Tool, cu răbufniri de ATB şi Massive Attack şi cu pigmentări de Agalloch şi Negură Bunget. Quite a mix, huh?
În altă ordine de idei, încep să dezvolt o ură intensă vizavi de Casa de Pensii sector 1. Bine, de fapt faţă de tot funcţionariatul public din notre chère patrie care este incapabil, după toate aparenţele, să-l servească pe cetăţean cu responsabilitate şi viteză. Păi bine mă, se poate aşa ceva, de câteva luni mă chinui să mă repun în drepturile mele de beneficiar al unei pensii de urmaş, sistată din cauza cine ştie cărui bou de pe-acolo care nu ştie să umble cu baza de date, şi toate răspunsurile pe care le primesc se rezumă la amânări şi promisiuni. Am completat dosarul ăla cu absolut toate hârtiile care i-ar fi putut fi vreodată cuiva necesare, la naiba, cred că vreo tonă cântăreşte dosarul ăla la câte hârtii am băgat în el, şi mereu se găseşte câte un motiv ca lucrurile să nu intre în normal. Cea mai nouă fază e că cică contabilitatea n-are destui oameni să facă faţă la câte dosare sunt, şi e nevoie de timp. Uhum, da, bine. Cea mai genială parte este că deşi e nevoie de timp, atunci cu codul roşu toţi au binevoit să-şi facă program scurt de lucru, vezi Doamne, să nu fie afectaţi de canicula dogoritoare de afară. Îhâm, da, ei care lucrează în birouri cu aer condiţionat. Deci dacă ar fi fost muncitori pe şantier în aer liber aş fi zis, haide bre, nu lucra că te bate soarele în cap şi mai faci dreacu’ o insolaţie p-aciia de cazi cu macara cu tot şi te am pe conştiinţă. Da’ când vine vorba de funcţionari care lucrează pe scaun la 18 grade şi muuultă apă la dispoziţie, care mai e faza? Sau asta e logica mai nou, a, lasă să-i punem pe oameni să facă pe căldura asta de două ori drumul pe care altminteri l-ar fi făcut o singură dată? Sau Nicolaescu o trăi încă cu impresia că în autobuzele pe care le-a luat Videanu cu mai multe parale decât fac este aer condiţionat?
Eh, nişte cretini.
Am auzit, apropo, că Videanu ar avea de gând să mai tragă o tură de autobuze, de data asta Citaro II, că au ieşit acuma şi îs mai scumpe şi rezultă că îs şi mai bune, şi p-ăstea cică le ia şi cu aer condiţionat cu tot, nu ca pe cutiile de prima dată care îs şi strâmte şi au şi aerul necondiţionat. Îmi vine să-l iau pe Videanu de guler să-l întreb când mama mă-sii are de gând să purceadă la montarea aparatelor şi pe astea din prima serie, că bănuiesc că din moment ce s-au putut da jos ca să iasă mai ieftin pot fi şi puse la loc, nu?
Nu, deci îmi fac nervi degeaba. Mai bine mă apuc să învăţ pârdalnicul ăla de partitiivi.

Ieri a fost o zi de muncă serioasă pentru Sf. Petru. Mă şi întreb oare ce moacă o fi făcut Teoctist (Ăl-de-Sus să-l ierte, la urma urmei) când a auzit că în ciuda tuturor sforţărilor tot în Iad îi este locul. Şi îmi imaginez ce greu i-a fost lui Sf. Petru să-şi suprime rânjetul de satisfacţie când l-a anunţat cum stă treaba. Pe lângă tragedia naţională a decesului Nu-tocmai-fericitului, ştirea morţii lui Ingmar Bergman a trecut aproape neobservată.
Până una alta mai bine puneţi mâna şi vă rugaţi cum ştiţi voi mai bine pentru Florian Pittiş. God knows, avem nevoie de oameni ca el pe planeta asta nenorocită.

Leave a Reply