La grasse matinée

Iertată-mi fie absenţa de pe coclaurile blogosferei. A fost, ce-i drept, o absenţă benefică, pentru mine personal cel puţin.
Detalii şi faze din mica excursie în Austria pe care am întreprins-o o să apară într-un post viitor, momentan îmi este pur şi simplu lene să sortez poze, să pun watermark pe ele şi să le asortez cu nişte comentarii haioase, puţin acide, puţin sarcastice, într-un cuvânt witty. Dar se va întâmpla şi asta, promit. Hai, ştiţi că sunt un tip serios, ce naiba.

Momentan îmi e ciudă pe ăştia cu Apa Nova – de bine ce abia luasem decizia de a mă reapuca să beau apă de la robinet, pe principiul că hai bre, pe cine păcăleşti, şi aia la bidoane de 5 litri tot de robinet e, nu-ţi face iluzii, mă trezesc că apa rece are o ciudată culoare maronie, ca un soi de Ice Tea de piersici mai diluat. Ptiu, fir-ar al dracului, zic, păi de astea-mi sunteţi măi? Îmi amintesc de o fază când Bugs Bunny cerea la un hotel să aibă suc de morcovi la robinet, cald şi rece. Măcar să o fi făcut şi ei mai închisă la culoare, să semene a Cola. Aşa… nice Ice Tea nu e, nici cacao, nici nimica tentant. Păi nu aşa se face marketing.

În rest, tocmai ascult albumul Willenskraft de la Atrocity şi sunt surprins de cât de mult îmi place. Uite nişte oameni care în mijlocul anilor ’90 nu se temeau să cânte o varză de death metal cu doom cu industrial cu gothic cu naiba ştie ce-or mai cânta, cert e că varza asta a lor e teribil de gustoasă şi sunt convins că dacă aş fi dat peste albumul ăsta acum vreo doi sau trei ani ar fi devenit rapid un album de căpătâi. Dar ce contează, tot e fain. Nuş cum o fi restul discografiei lor, însă Willenskraft ăsta e ţuţ. Ce minte absolut bolnavă poţi să ai să pui o baladă aproape lacrimogenă (Love Is Dead, una din preferate) printre explozii de brutalitate ca Deliverance sau Willenskraft? Îmi place că ăştia nu se încurcă – când e de corason, dă-i cu inima albastră, dar când e să fie det, apăi dă-i cu detu’. Faza asta mi-a amintit de Faith No More şi al lor Easy strecurat pe Angel Dust, alt album grozav. Deci în concluzie, Willenskraft, marca Atrocity, producţie ’96, highly recommended.

Ah, şi am mai descoperit cât de mişto e Tymbark de cactus, chiar dacă are mai mult mere şi lămâie în el.

Curat la trup, curat la suflet…

Felicitări presei din România! Bravo, sunteţi nişte oameni exemplari, de o decenţă şi o calitate morală excepţională. Sunteţi nişte stindarde ale libertăţii de exprimare, nişte făclii arzânde ale profesionalismului şi ale dăruirii.
Mai duceţi-vă dracului!
Nişte vaci care abia reuşesc să lege 2 vorbe în lipsă de prompter au ajuns să-şi dea cu părerea şi să facă nişte comentarii complet tâmpite la adresa unui om care a reprezentat de 1000 de ori mai mult decât ele ar putea vreodată visa.
“…Moţu, aşa cum îl alintau prietenii…”
Prietenii, aţi auzit? Prietenii! Acum, la nici un ceas de când maestrul a părăsit lumea asta mizerabilă în care existăm, tot poporul a ajuns să-i folosească porecla, în special nişte proaste care probabil au auzit de el prima dată acum o săptămână, de când a început starea să-i fie mediatizată. Nici nu mă aşteptam la mai mult de la Antena 3. Mi-e şi groază să urmăresc vreun buletin de ştiri de astăzi, peste tot o să fie plin numai de ipocriţi şi de căpuşe care profită de moartea unui om pentru a-şi asigura cele 15 minute de glorie. Nişte zerouri.
Puţine persoane au dreptul de a-l numi altfel decât domnul Florian Pittiş, cu atât mai puţin nişte pârlite de “ziariste” care nu l-au cunoscut vreodată.
Să mă leg apoi şi de cele două reprezentante ale corpului medical care au considerat de cuviinţă să facă o conferinţă de presă în care a fost citită declaraţia domnului Pittiş în care menţiona clar că nu doreşte ca aspecte legate de boala sa să fie mediatizate! E bătută lumea în cap zilele astea sau ce? Dă omul o declaraţie în care spune clar că nu vrea ca presa să discute despre asta iar tu primul lucru pe care-l faci după ce moare este să convoci presa şi să răspunzi cu zâmbetul pe buze (şi cu adâncă durere în suflet, evident!) tuturor întrebărilor cretine de genul “a suferit mult?”, “a avut nişte ultime cuvinte?” sau “i-a fost familia aproape?”. Unor asemenea oameni să-ţi încredinţezi viaţa? Mi-e groază când mă gândesc.
După ce-a terminat episodul de “Breaking News”, Realitatea desigur a considerat că este complet decent să bage un calup publicitar cu nişte reclame imbecile featuring Magda Catone! Asta numai ca să ne dăm seama cât de crudă poate fi uneori ironia soartei.
Dincolo, la Antena 3, Nicu Covaci îşi exprima indignarea vizavi de casele de producţie care refuză cu obstinaţie să promoveze şi altfel de muzică pe lângă cea excesiv de comercială, în detrimentul muzicii folk, de exemplu, care este pe cale de dispariţie. I s-a tăiat macaroana urgent cu un “mulţumim pentru intervenţia în emisiunea noastră, domnule Covaci” iar atenţia s-a îndreptat imediat spre Fundeni, de unde cele două cadre medicale specializate au binevoit să servească publicului amănunte picante din timpul suferinţei domnului Pittiş. Infinit mai interesant şi mai demn de atenţie!

E acum o gaură mare cât casa în sufletul meu şi, îmi imaginez, în sufletele a sute, mii de români care n-au uitat vreodată să aprecieze marile valori. S-a stins un om minunat, dar a rămas o legendă care nu va muri niciodată, o legendă menită să aline sufletele noastre, ale celor care l-am pierdut, şi să insufle poate speranţă în inimile celor care vor urma, care îşi vor fi dorit poate să fi trăit în vremea lui, în lumea lui, în lumea muzicii care şterge orice frontiere, în lumea culturii a cărei lumină înţeapă întunericul ignoranţei, în lumea Oamenilor.
Fie să-şi găsească odihna într-o lume mai bună.

TVR 2 Bani

No fir-ai tu să fii de post teve.
Credeam că politica TVR de a anunţa una şi de a difuza cu totul alta se încheiase cu ceva vreme în urmă. Speram ca măcar postul 2 să mai aibă o urmă de decenţă, că tot se erija în post de tineret şi bălării de-astea. Pfuai, pe dracu’!
Deci ia uite ce se anunţase din timp:

3 aug, ora 18.30 / reluare 0.50, TVR 2: Festivalul ARTMANIA II, 15 – 17
iunie 2007, Sibiu. Secvente din recitalurile ANATHEMA (Marea Britanie) si
AFTER FOREVER (Olanda), interviuri cu Daniel Cavanagh si Floor Jansen.
3 aug, ora 24, TVR 2: Festivalul ARTMANIA II, 15 – 17 iunie 2007, Sibiu.
Secvente din recitalurile ALTAR, VITA DE VIE si MY DYING BRIDE (Marea
Britanie), interviuri cu Andy Ghost, Sorin Danescu, Sorin Tanase si Aaron
Stainthorpe.

Am şi sursă, nu trebe să mă credeţi pe cuvânt.
De la bun început mi se păreau cam dubioase orele alea, adică stai puţin, de ce apare 3 august de două ori, oh, this can’t be good, dar am zis hai, totuşi, ceva ceva or da şi ei. Mă bazam pe aşa zisa reluare de la 0.50 şi pe ce-o fi vrut să fie chestia aia de la ora 24. Ba chiar anunţ câţiva prieteni. Cu un presentiment sumbru răsfoiesc teletextul pentru o confirmare care, însă, nu vine. Hopaaa.
Pentru că aşa arăta programul TVR 2 pentru ziua de vineri 3 august. Nici urmă nici de reportajul de la 18.30, nici de cel de la 24, nici de cel de la 00.50. Le-au îngropat împreună cu Nu-Prea-Fericitul, pesemne.
M-am gândit şi altfel, zic dom’le, poate că ăştia de la TVR or fi mai catolici ca Benedict XVI şi când zic vineri la doişpe noaptea se referă de fapt la vineri dimineaţa de tot, joi noapte cum ar veni (ceea ce e o tâmpenie, fie vorba între noi, căci o zi de emisie începe la ora 7.00). Nici o grijă, în programul de joi nu apărea nimic în afară de reportajul de la 00.50, reluarea celui de la 18.30. Şi întrebarea, astfel, rămâne: unde-au dispărut reportajele care ar fi trebuit difuzate vineri, 3 august? Trecând peste faptul că oricum e cam penibil să faci coverage unui eveniment la o lună jumate după ce a avut loc, adică înţeleg, hai, o săptămână, două, dar o lună jumate mi se pare deja o bătaie de joc.
Dar de fapt asta şi merită sataniştii ăia nespălaţi cu muzica lor de rahat cu tot.

Mi-e ciudă doar că televiziunea asta spoită trăieşte din banii plătiţi de telespectatorii pe care îi calcă în picioare sistematic. Şi din care fac pariu că 60% nici n-o urmăresc. Până una alta, poporule, trezeşte-te! Lasă dracului televizorul, cu banii pe care-i dai pe cablu mai bine mergi la concerte şi festivaluri pe care nici naiba n-o să ţi le difuzeze, şi pe care chiar dacă ţi le-ar difuza cineva n-ar face-o la data şi ora anunţate, doar aşa ca să-ţi bagi tu unghia-n gât de meloman ce eşti, că ţi-a trebuit concert! Măcar eu ştiu că am fost acolo, ştiu ce am văzut, ştiu ce am auzit, ştiu ce am simţit şi nici cel mai bun reportaj nu poate concura cu aşa ceva. Dar mă gândesc că sunt oameni care şi-ar fi dorit din toată inima să fi putut fi acolo dar care n-au reuşit dintr-un motiv sau altul, şi pentru care reportajele astea erau veritabile guri de aer proaspăt. Of. Bine că avem pe Internet clipuri filmate de amatori, că dacă ne bazăm pe “profesionişti” tot rămânem cu buza umflată.
Oh, and as a side note, poate cineva să-mi explice de ce concertul The Gathering a fost singurul unde TVR nu a filmat absolut nimic? Să fi fost o cerinţă expresă a managementului lor, sau a fost numai delăsarea televiziunii pe motiv de “hai bre, cine dracu’s şi ăştia?!”…?

Shile Faring

Amuzant lucru mai este uneori să observi cum funcţionează tehnica modernă, sau, de fapt, cum nu funcţionează, cel puţin nu cum ar trebui. Sunt unele momente în care tehnologia începe s-o ia încet pe ulei, sau din contră, sunt momente în care omul însuşi, în contact cu tehnologia, o ia pe ulei. Am pescuit câteva perle, mici delicii cu care m-am delectat eu însumi de-a lungul timpului.

Deci da! Uite în sfârşit hub-uri cu porniri patriotice. Acest nobil sentiment se răspândeşte într-o proporţie din ce în ce mai mare pe Internet, şi bine face. Am avut eu o bănuială, ce-i drept, dar am făcut cercetări şi mi-am contrazis-o. Prefixul nici unei alte ţări nu era acceptat, nici măcar al Austriei. Lasă domne, suntem elitişti. Nem tudom.


Mai rar dai peste aşa două extreme, nu-i aşa? Şi totuşi, ultima situaţie ar putea fi chiar avantajoasă uneori, spre deosebire de prima. Nici n-am stat să calculez cât ar fi venit asta în Gb, că deja mă lua cu vertij. Poate aşa or arăta huburile peste 10 ani, totuşi, cine ştie?
Am păstrat pentru final o veritabilă bijuterie. Nu prea are rost să comentez ce e pe-acolo, pe mine însă m-a făcut să-mi scuip în sân şi să-mi fac cruce cu limba în cerul gurii. În numele Procesorului şi-al Serverului şi-al Sfântului Cablu Tras pe Bloc, Amin.


P.S. Şi totuşi, mă frământă chestia asta. Cum vine dom’le, “fişiere XXX în share INVOLUNTAR?” Păi îţi zic eu că dacă e, e voluntar cât se poate, nu cred că sunt prea auzite replici de genul Sfinte Sisoe, am fişiere necuviincioase şi pătimaşe în share, cum Maică Precistă au ajuns acolo? Vade retro Satana, nunquam suade mihi vana! Nu dom’le, dacă e, pornache e acolo cu un scop bine definit şi cunoscut, nu se ascunde pe cine ştie unde şi cu atât mai puţin nu “se uită pe undeva”… Şi chiar şi aşa, cine-mi face mie diferenţa între voluntar şi involuntar? Adică, la urma urmei, cum îţi dai seama dacă e uitat pe-acolo sau nu, în funcţie de cât îţi ia până îl găseşti sau cum? Sau poate vei fi supus unui test cu poligraful, îmi şi imaginez.
Aaa, chiar aşa. Ce-au băi cu Harry Potter? Hai, Codul lui da Vinci mai înţeleg, se mai ia de Bisericuţă, astea, da’ sărmanul Harry ce-a făcut? Ce lume nedreaptă. Bine totuşi că mă lasă cu Lord of the Rings sau cu Terry Pratchett.
P.P.S. Delicioasă faza cu manelele pătimaşe ;))