Curat la trup, curat la suflet…

Felicitări presei din România! Bravo, sunteţi nişte oameni exemplari, de o decenţă şi o calitate morală excepţională. Sunteţi nişte stindarde ale libertăţii de exprimare, nişte făclii arzânde ale profesionalismului şi ale dăruirii.
Mai duceţi-vă dracului!
Nişte vaci care abia reuşesc să lege 2 vorbe în lipsă de prompter au ajuns să-şi dea cu părerea şi să facă nişte comentarii complet tâmpite la adresa unui om care a reprezentat de 1000 de ori mai mult decât ele ar putea vreodată visa.
“…Moţu, aşa cum îl alintau prietenii…”
Prietenii, aţi auzit? Prietenii! Acum, la nici un ceas de când maestrul a părăsit lumea asta mizerabilă în care existăm, tot poporul a ajuns să-i folosească porecla, în special nişte proaste care probabil au auzit de el prima dată acum o săptămână, de când a început starea să-i fie mediatizată. Nici nu mă aşteptam la mai mult de la Antena 3. Mi-e şi groază să urmăresc vreun buletin de ştiri de astăzi, peste tot o să fie plin numai de ipocriţi şi de căpuşe care profită de moartea unui om pentru a-şi asigura cele 15 minute de glorie. Nişte zerouri.
Puţine persoane au dreptul de a-l numi altfel decât domnul Florian Pittiş, cu atât mai puţin nişte pârlite de “ziariste” care nu l-au cunoscut vreodată.
Să mă leg apoi şi de cele două reprezentante ale corpului medical care au considerat de cuviinţă să facă o conferinţă de presă în care a fost citită declaraţia domnului Pittiş în care menţiona clar că nu doreşte ca aspecte legate de boala sa să fie mediatizate! E bătută lumea în cap zilele astea sau ce? Dă omul o declaraţie în care spune clar că nu vrea ca presa să discute despre asta iar tu primul lucru pe care-l faci după ce moare este să convoci presa şi să răspunzi cu zâmbetul pe buze (şi cu adâncă durere în suflet, evident!) tuturor întrebărilor cretine de genul “a suferit mult?”, “a avut nişte ultime cuvinte?” sau “i-a fost familia aproape?”. Unor asemenea oameni să-ţi încredinţezi viaţa? Mi-e groază când mă gândesc.
După ce-a terminat episodul de “Breaking News”, Realitatea desigur a considerat că este complet decent să bage un calup publicitar cu nişte reclame imbecile featuring Magda Catone! Asta numai ca să ne dăm seama cât de crudă poate fi uneori ironia soartei.
Dincolo, la Antena 3, Nicu Covaci îşi exprima indignarea vizavi de casele de producţie care refuză cu obstinaţie să promoveze şi altfel de muzică pe lângă cea excesiv de comercială, în detrimentul muzicii folk, de exemplu, care este pe cale de dispariţie. I s-a tăiat macaroana urgent cu un “mulţumim pentru intervenţia în emisiunea noastră, domnule Covaci” iar atenţia s-a îndreptat imediat spre Fundeni, de unde cele două cadre medicale specializate au binevoit să servească publicului amănunte picante din timpul suferinţei domnului Pittiş. Infinit mai interesant şi mai demn de atenţie!

E acum o gaură mare cât casa în sufletul meu şi, îmi imaginez, în sufletele a sute, mii de români care n-au uitat vreodată să aprecieze marile valori. S-a stins un om minunat, dar a rămas o legendă care nu va muri niciodată, o legendă menită să aline sufletele noastre, ale celor care l-am pierdut, şi să insufle poate speranţă în inimile celor care vor urma, care îşi vor fi dorit poate să fi trăit în vremea lui, în lumea lui, în lumea muzicii care şterge orice frontiere, în lumea culturii a cărei lumină înţeapă întunericul ignoranţei, în lumea Oamenilor.
Fie să-şi găsească odihna într-o lume mai bună.

4 Responses to “Curat la trup, curat la suflet…”

  1. Halaicu

    Eu zic sa nu mai deschizi televizorul si sa nu mai citesti ziarele trei saptamani. Stirile vor continua sa curga. Vor iesi la iveala “secretele murdare” din viata lui Pittis, curand vei afla ca a murit de fapt de la bautura, sau iradiat de colegii lui din masonerie, vreo 15 insi vor pretinde ca i-au fost fie fii sau fiice, fie amante, doctorii care l-au tratat vor fi acuzati de neglijenta…

    La TV vor fi difuzate toate piesele de teatru in care a jucat, toate imaginile filmate vreodata cu el in concerte… La OTV moartea lui va fi analizata cateva luni… Tot ce poti spera e sa se intample repede ceva important (desi e greu pe timp de vara) care sa abata atentia mass-media in alta parte.

  2. Prăjitorul din Oz

    Orice as mai spune acum ar fi de prisos, esti constient de asta, nu? Mi-e groaza sa ma gandesc, cum am mai spus, dar scenariul asta este perfect valabil.
    Bine zici, inchidem TV, nu citim presa, suferim fiecare in felul nostru discret si il lasam pe maestru sa se desparta de lumea asta pentru care era, poate, prea bun.
    Eh, uite ca se intampla totusi chestii, avem confrati blocati in Bulgaria, cad plopii pe sosele… nu sta doamne-doamne degeaba.

  3. TOXICALLY » Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul

    […] cu nebuna, pardon, Ana pe messenger si rasfoind blogul lu’ domnu’, am dat peste un articol care mi-a oferit un sinistru sentiment de deja-vu. (Damn woman, 3 trimiteri intr-o singura fraza.) […]

Leave a Reply