Vodafonetică

Oricât ar fi Vodafone de şmecheri şi de tari, la un capitol stau dezastruos. Şi asta e puţin spus.
Mă refer la promovarea pe Internet.
Sunt dispus să trec peste faptul că site-ul lor are o interfaţă jenant de tâmpită, în care am pierdut minute bune numai încercând să mă orientez. Deci labirint ca ăla n-am văzut nici la British Council, sau poate doar eu sunt ciudat şi nu ştiu cu ce se mănâncă navigarea asta. În fine, nu asta mă macină pe mine acum, ci felul în care înţeleg ei să-şi promoveze ofertele şi evenimentele. Anume prin bannere afişate pe fel de fel de site-uri.
Ok, asta n-ar fi o problemă, toate companiile fac treaba asta. Însă Vodafone este singura suficient de nesimţită încât să-şi burduşească bannerele cu sunet. Ok, poate nu e chiar singura, dar e singura care face treaba asta sistematic şi cu atâta insistenţă. Oameni buni, NU vă vreau efectele sonore! După ce, aparent, s-a terminat campania aia cu Fernando Alonso, când la fiecare refresh de pagină apărea bannerul ăla însoţit de un atât de sugestiv vruuuuuuummmmmm de maşină de curse, după ce, asta a fost şi mai demult, o melodie ciuntită de la Rolling Stones îmi urla vreo 15 secunde când ajungeam pe o pagină cu banner, acum cea mai nouă găselniţă este Beyoncé! Adică vreo 5 secunde dintr-o melodie de-ale ei pe care eu nu am solicitat-o şi pe care eu nu doresc s-o aud în spaţiul meu de lucru. Păi şi atunci vii tu companie şi mă invadezi? Vă zic eu, în ceea ce mă priveşte cel puţin, singurul efect pe care-l are soiul ăsta de promovare este că mă face să dau un clic pe “X”-ul ăla din colţul paginii pe care o vizitez. Scurt.
Aşa că, în atenţia celor care se ocupă cu publicitatea la Vodafone în special, dar şi la alte companii – NU mai faceţi bannere cu sunet! Or fi ele ultimul răcnet, oţi vrea voi să vă daţi rotunzi că ştiţi Flash, dar vă rog, nu pe nervii mei. Sau măcar luaţi exemplu de la Yahoo şi faceţi activarea sunetului opţională.

Attention, on sape!

Zilele astea se sapă pe Calea Dorobanţilor. Întâi plăcuţele cu străzi, acum astea… ce urmează?

Des milliers de visages

Je détèste utiliser le clavier français, je le trouve pas du tout naturel, au moins pour un est-européen anglicisé comme moi-même. Le “q” devient “a”, le “m” devient “,” – c’est quelque chose de très, très ennuyeux. Et surtout, j’ai toujours du mal à trouver le “è”. Sans ajouter qu’il faut utiliser le Shift pour les chiffres! Et que le point d’éxclamation est situé au coin justement opposé. En fait, ça c’est assez drôle.
Par ce méssage j’ai l’intention d’inaugurer la partie française du mon blog. Paradoxalement, écrire en français me pose beaucoup plus de problèmes qu’écrire en anglais – même si j’ai commencé à étudier l’anglais dans ma 4ème année d’étude du français. Eh bien, je dirais que c’est plutôt à cause du clavier, trouver les lettres à l’aveugle peut être, parfois, un challenge homerique.
Merde, je trouve plus mon dictionnaire.
C’est pas comme j’en ai réelement besoin, c’est assez simple d’éluder les mots et les structures dont je suis pas très sûr, mais un dictionnaire reste, quand-même, un aide indispensable.
Je me suis rendu compte de quelque chose de très, très important – pour pouvoir bien écrire en n’importe quelle langue, il faut premièrement qu’on lise beaucoup en cette langue. Il faut qu’on lui connaisse les intimités, les petits trucs qui lui donnent la saveur et qu’on t’enseigne pas à l’école – il faut, donc, qu’on les découvre tout seuls.

Bon, ça suffit pour ce soir, bonne nuit à tout le monde,
maintenant je tire
les rideaux.

Red Hot Coffee

Este fantastic de cald noaptea asta.
A dat drumul RADET la căldură, se înţelege. Arde caloriferul ceva de neînchipuit, ar trebui să mă îmbrac în pantaloni scurţi şi maieu ca să pot sta cât de cât omeneşte la birou, şi nu exagerez. Nu suport să stau cu căştile în urechi fiindcă după câteva minute simt că-mi iau foc. Urechile, that is. Ah, chiar, ia să încerc să le dau bureţelul ăla jos.
Hmmm, parcă acum e mai omeneşte. Să vedem pentru cât timp.
Iar cea mai mare problemă este, desigur, faptul că nu mai pot să stau cu picioarele pe calorifer. Păi şi cum Doamne iartă-mă ar trebui să stau la PC?
:-?
Încercăm fel şi fel de poziţii, cu picioarele pe pat e relativ aiurea, mi-aş întinde picioarele sub birou dar mi-e că mă încurc în toate firele care-şi fac veacul pe-acolo, înspre şi dinspre PC. Dar se pare că totuşi nu-i chiar aşa rău. Problema acum e că spătarul scaunului suportă o presiune destul de mare, şi teamă mi-e că o să cedeze în curând, la fel cum a făcut şi frati-su acum ceva vreme. Eh, n-are rost să ne îngrijorăm în avans.
Sau mă rog…
Nu, n-are.

În altă ordine de idei, de câteva zile mă chinui să scriu câteva cronici de albume, evident că nu-mi iese absolut nimic decent, pe nici un plan de altfel – poezie n-am mai scris de câteva luni, proză de câteva săptămâni, şi chiar când printr-un miracol reuşesc să încheg câte ceva ok nu ţine minunea mai mult de jumate oră, ceea ce înseamnă maxim 5, 6 fraze. Pfuai.
Cu toate acestea, mâine am să fac act de prezenţă la întâlnirea de reanimare a Drojdiei, cercul nostru cultural, tentativa noastră atât de ambiţioasă de a ne revolta “împotriva trendurilor generaţiei noastre derutate, împotriva kitschului, împotriva inculturii, împotriva descurajării tinerilor, împotriva bling bling, împotriva scuipării pe jos a cojilor de seminţe, împotriva lui Geanÿ”. Şi poate am să mai fur ceva inspiraţie de pe la alţii.

Cum spuneam, aproape am reuşit să dărâm boxa din dreapta agăţând-o cu piciorul. Yeah, it was bound to happen sooner or later.
Ce mişto e ultimul album Kumm, abia aştept concertul de la Operă. De altfel nici primul nu-i de lepădat, dar mi se pare mai greu de digerat şi parcă n-am răbdare de el zilele astea.
Mi-am refăcut şi stocul de Măgura. Nu că aş fi mare fan, dar mă rog. Oricum, astea sunt zile de dulceaţă de gutui.
Ah, şi mă bate din ce în ce mai tare gândul să inaugurez o categorie de posturi în engleză, nu atât pentru a mă face înţeles de către o categorie mai largă de oameni (cei câteva sute de mii de români care mă citesc zilnic îmi cam ajung pentru moment), cât pentru a-mi perfecţiona, dom-ne, skillul în limba asta ciudată, atât de necunoscută marelui public. Momentan piticii de pe creierul meu încă mai dezbat treaba asta, campania electorală e cât se poate de înverşunată, electoratul e cam indecis, sunt curios cum s-o înclina balanţa până în ziua votului. Chiar aşa, oare atunci când oi scrie în engleză am să-mi condimentez discursul pe ici pe colo cu fragmenţele româneşti? Că văd că invers se cam întâmplă.

Şi cică touch my coloured flesh and change it to black and white.