Cică administraţie. Ha!

Şi iată-mă în cele din urmă şi cu primul post din casa asta nouă, cum s-ar zice. Să fie într-un ceas bun.
M-am trezit cu o mulţime (ei aş, mulţime… două, acolo) de lepşe de onorat, aşa că m-am gândit că ar fi cazul să încep să mă mai ţin şi de ele, că dacă le mai amân mult mă trezesc că devin şi ele ca temele la mate şi vin să mă bântuie de prin cine ştie ce neguri de timp. Brrr, scary thought. Aşa că încep prin a prelua subiectul transmis de Puişorul Cufurit, anume ce doleanţe aş avea eu pe la administraţia locală.

Ei bine, nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi s-a acrit să văd Ştefan cel Mare într-un şantier continuu. Bine, boala asta cu străzile săpate şi bordurile pe-afară este veche şi s-a răspândit cam pe toate arterele cât de cât circulate din Capitală, dar parcă nicăieri nu-i ca pe Ştefan. Ba mai mult, azi am descoperit că cică se lucrează şi la pasajul Obor, reabilitare şi alte drăcovenii, şi ne ţine până prin 2010. Aiurea, că la anu’ îl schimbăm, Doamne-ajută, pe Videanu, şi precis că o să se îngheţe lucrările pe o perioadă nedeterminată. Aşa că mai pupăm noi pasaj Obor prin 2020, hehe. Ah, şi că tot veni vorba, sper să se încheie rapid şi cu lucrările astea de îngropat cabluri, pentru că mai ales toamna când se întâmplă să mai plouă nişte tranşee de-a lungul trotuarelor nu sunt prilej decât pentru mult noroi. Şi dacă tot am ajuns aici, aş mai menţiona că mi s-a cam acrit ca la fiecare ploaie mai sănătoasă, intersecţia Dorobanţi – Dacia să devină un lac.
Vă mulţumesc.

Acum, în altă ordine de idei, pe când naiba se va institui şi pe coclaurile astea respectul pentru pietoni? Şi da, mă refer aici în special la zone pietonale. Iar prin extensie, mă refer la orice modalitate prin care se poate reduce cumva traficul în oraşul ăsta sufocat. Adică for fuck’s sake, avem într-un oraş de 2 milioane şi ceva aproape un milion de maşini. Iar biciclete, probabil nu mai mult de câteva sute. Alooo, campanii de responsabilizare, ceva, educarea oamenilor că se poate, fir-ar al naibii, supravieţui şi fără ultimul soi de Porsche luat din banii lui tati?! Ca să nu mai vorbesc de Hummere şi alte monstruozităţi asemănătoare? Nu ştiu, simt că ajung într-un punct mort pentru că asta deja depăşeşte atribuţiile unei administraţii locale, asta e o problemă de mentalitate, de educaţie, ascunsă tare adânc în subconştientele de români. Cuuum, să n-aibă băiatul lui tati maşină când face 18 ani? Să meargă băiatul cu autobuzul împreună cu toţi ceilalţi? Să pedaleze?! Doamne, ce orori!
8-|
Aşa că tot omul îşi ia maşină “pentru a deveni mai independent”, devenind în acelaşi timp sclav al blocajelor de circulaţie interminabile şi din ce în ce mai dese cauzate, culmea, de numărul prea mare de maşini. Şi uite-aşa ne învârtim şi n-ajungem nicăieri.

Apoi altă chestie care mă irită este abundenţa chioşcurilor şi a tarabelor. Parcă Băsescu le demolase acum ceva vreme, acum ce fac, apar din nou? Aaa, acum sunt din termopan şi au autorizaţie de la Primărie. So what, tot tarabe sunt şi tot complet inestetice! Adică mă uit la ce-a devenit Piaţa Romană, de exemplu, şi mă cutremur – trotuarul, cel puţin la coloane, este sufocat de tot soiul de tonete cu ziare şi cu flori, în fapt nişte şandramale de PVC a căror estetică este cu mult sub nivelul mării. Asta-mi aduce aminte de piaţa de zarzavaturi care avea loc odinioară în faţa Academiei Militare. Ce s-a întâmplat cu trotuarele largi şi deschise? Ca în Piaţa Revoluţiei, să zicem. Dar de unde, că Videanu plănuia s-o tonetizeze şi s-o sticlizeze şi pe-aia, unul din puţinele colţuri de Bucureşti care încă mai arată decent, cu tot cu Ţeapa aia de marmură.

În fine, ofuri sunt multe, dacă m-aş apuca să zic şi despre câinii vagabonzi de care efectiv m-am săturat o să ziceţi că nu iubesc animalele, ceea ce n-ar fi în totalitate adevărat. Doar câinii care mă mârâie noaptea ascunşi prin cine ştie ce cotloane obscure îmi displac. Şi ăia care mă mârâie ziua, de altfel, vădit ostili. De fapt da, I’m a cat lover.

Trimit mai departe cui vrea să recepţioneze, aş fi totuşi curios să văd cam ce-ar răspunde Nonsense.
Pace la voi :)

Summernight City

(Entry-ul meu pentru a doua etapă a concursului bloggerilor. Vedeţi articolul, votaţi-l şi lăsaţi un comentariu aici. Mersi :) )

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am un bac şi-o admitere de dat anul ăsta aşa că noaptea DORM.
Sau învăţ.
Aşa că pentru mine Bucureştiul nu-şi deschide porţile spre distracţie.
Aha.
Mai ştiu eu lume care pierde nopţi prin cluburi şi baruri, la aniversări sau concerte, la petreceri unde se beau bere şi vin şi tequila şi, mai nou, vin fiert sau ţuică fiartă. Aşa, de sezon. Mai ştiu eu oameni care se strâng în cluburi micuţe cu podeaua de lemn, gen Live Metal, la concerte nepromovate ale unor trupe obscure de rock sau metal şi se bestializează şi dau din cap şi fumează şi râd şi beau bere. Iar apoi când termină berea mai dau din cap şi mai aprind o ţigară şi mai spun un banc şi mai iau nişte bere, în pauza dintre trupa din deschidere şi headliner. Mai ştiu şi oameni care preferă să poarte o conversaţie şi să bea o cafea sau un ceai sau un cocktail având pe fundal jazz de toate soiurile sau poate ceva ambiental, experimental, avangardist. Cunosc şi pe unii cărora le place să meargă la seri de folk, unde toată lumea e prietenă cu toată lumea iar chitara îşi depăşeşte statutul de instrument devenind mai degrabă o extensie a personalităţii şi a spiritului artistului.
Timp să ai.

Oricum, în ceea ce mă priveşte, cel mai fain punch se bea în Casablanca, cea mai dezgheţătoare ciocolată caldă e de găsit La Margine, cel mai răcoritor Tea Shake îl are Metocul, Green Hours este neîntrecut în materie de cocktail-uri asociate cu muzici care de care mai interesante, uneori poate chiar live, iar când e să fie o noapte de rock sau de metale, tot the good ol’ Jack rămâne de bază, cu tot cu berea lui scumpă – dar atmosfera contează, şi lumea cu care eşti, şi muzica. Iarna, un vin fiert lângă soba din Jack poate căpăta valenţe de basm. Iar vara, dacă te mişti repede, poate ai norocul să găseşti un loc în grădină, la lumină de lumânări şi bâzâituri de ţânţar. Iar dacă norocul tău este încă şi mai mare, vei nimeri acolo într-o noapte în care Tamango dă un recital – numai ţambal, voce hârşită de ţigan şi suflet. Şi atunci ai să priveşti, fie şi numai pentru câteva clipe, lumea cu totul altfel.
Sau dacă nu, poate ai alt noroc, acela de a fi în oraş odată cu Negură Bunget şi de a prinde unul din rarele lor concerte în Old School sau în Live Metal. Cunoscătorii ştiu deja că aşa ceva nu se ratează, însă nimeni nu ar putea să-ţi explice exact ce anume îi îndeamnă să revină ori de câte ori e posibil spre a-i vedea pe timişoreni. Dacă vei asista la aşa ceva şi nu vei pleca din primele zece minute pe motiv de “zgomote imbecile de satanişti nespălaţi” atunci poate ai să înţelegi şi tu. Iar la rockoteca de după vei reveni, încet încet, înapoi în lumea reală, printre prieteni şi fellow metalheads, încercând în acelaşi timp să păstrezi în tine din atmosfera din timpul concertului.
Sau dacă nici Negură nu e, atunci precis (…)

Citeşte în continuare >>

*yawn*

Who ever said that lying in bed at 1 AM with an algebra book, a notebook and a pencil, desperately trying to make some sense out of group theory is in any way fun deserves a well-placed bullet straight into his forehead. Newsflash, people – groups are in no way fun. Neither are integrals to be perfectly honest, but at least they have the gift of being a bit more graspable. To myself, at least. I mean, I’m the one for whom mathematics kinda lost all its charm like… 5 years ago, when geometry started to become more and more complex. Forever gone are those nice basic functions, those sweet, simple equations or those cute geometry exercises that involved the use of the Pythagorean theorem. Why on Earth do I have to learn about abelian groups and isomorphisms and all that jazz? Why in the name of all things sacred can’t we just keep things simple? Damn, sometimes I so miss the Δ=b^2-4ac days.
*sigh*

Aaanyway, as some of you may have already noticed, this is, ladies and gentlemen, my first post in English. Well, my first post entirely in English, ’cause I have the nasty habit of spicing up my Romanian with quite a bunch of English phrases. Nobody has ostracized me for doing so just yet, but I know quite a few people that don’t really dig this specific mélange of languages. Not that I really care about that, but there are times when not being understood by a foreign can actually be a good thing, if you know what I mean. So to each their own, I say! Let there officially be English in this blog, for French is already present.
Well I’m not gonna lie to you, I do have my reasons for writing in English, but they’re all kinda nerdy, involving some exam preparation and the like, so no more details about this :D Just take it for granted and enjoy the ride.
Meh… I guess this kinda sums it up for now, I’m only left some 5 hours of sleep until next morning so I’d better put them to some good use. Hopefully I won’t screw up my forecoming math test all too badly.

Give it back, give it back

Haha, te-ai găsit pe cine să iei cu subtilităţi d-astea.