Un an plin

…sau retrospectiva 2008 în doişpe mii de cuvinte :D
A fost un an grăbit, ca mai toţi cei dinaintea lui. Probabil mai puţin grăbit, totuşi, ca cei ce-i vor urma. A fost un an agitat. A fost un an fresh.
…mostly, anyway.
A fost 2008, doamnelor şi domnilor. Înghiţiţi cu grijă şi ultimele bucăţi, să nu vi se aplece tocmai acuma la final.
Să vă fie de bine.

Iar acum, ca un fel de a spune “rămas bun”, iată-l pe 2008 în toată splendoarea sa.

Ianuarie:

O, brad frumos/ O, brad frumos/ În mijloc de stradă/ Cu cetina pe jos.

Februarie:

De lăsat moştenire.

Martie:

În mijlocul învăţatului (!) pentru Bac. Ulterior s-a întâmplat şi inevitabilul. RIP.

Aprilie:

…Măcar cineva mai ascultă muzică bună. Sper.

Mai:

Ghiciţi cine-a fost, totuşi, marea absentă de la întâlnirea cu Orhan Pamuk. Yup, exact. Loving the irony :D

Iunie:

Nebunie electorală.

Iulie:

Priceless. Pe bileţel zicea “Nu mai umblaţi la maşină. Este în litigiu.” De câteva săptămâni zice că e deja “în recondiţionare”.

August:

Ce se mai transportă prin autobuz. Da’ o vacă, un purcel ceva, n-aveţi?

Septembrie:

În holul Facultăţii de Istorie, UniBuc. Indeed, trăim vremuri de criză.

Octombrie:

Mişto. Fain şi clubul. Păcat că ultima dată (sper totuşi că nu şi prima…) când a fost muzică mişto acolo a fost probabil când am pus-o eu.

Noiembrie:

…de câte ori să-ţi mai repet?!

Decembrie:

Drapel de criză. Mai uşor cu culorile, ce mama naibii…?!

Ok, şi bonus că aţi rezistat până aici :D Nu neapărat cireşica de pe tort, but still.
(more…)

Mon Crăciun

A light and jazzy Christmas. Fără sarmale, fără fripturi, fără caltaboşi, lebăr, cârnaţi sau alte minuni. Fără cozonac, chiar. Fără colinde, fie ele cântate de Hruşcă sau de Madrigal. Fără plictisitoare mese de familie la care toţi participanţii au cu cel puţin douăzeci de ani mai mult decât tine. Fără trimis mesaje standard la toată agenda din telefon şi la toată lista de contacte de pe YM.
În schimb, cu nişte tobă cum n-am mai mâncat de când mă ştiu. Cu gaufres liégeoises din comerţ şi snickerdoodles courtesy of Fursecul Mecanic. Cu Katie Melua, care se potriveşte suspect de bine întregii atmosfere. Cu o cafea între prieteni buni la ceas de seară. Fără brad, dar cu rămurele împodobite prin toată casa. And damn, it feels so good. And so right.

Singura constantă este, fireşte, Moşul. Aşa cum ar trebui să fie. Întruchiparea, dacă vreţi, a sentimentului de “kindness” cu care ar trebui să luăm contact măcar acum. Nu vă lăsaţi păcăliţi, Moşul există. Există cu adevărat. E în mine, e în tine, în blocuri şi uzine nu e, că nu e Ceauşescu, dar în rest e cam peste tot. De fapt, Moşul nu există doar dacă noi vrem să nu mai existe. Şi de ce ne-am dori aşa ceva…?
Vedeţi voi, pentru mine Crăciunul înseamnă mai puţin naşterea lui Iisus, mai puţin aceleaşi colinde bătătorite an de an, mai puţin să mănânci într-o zi cât pentru tot anul, “c-aşa-i româneşte”. Cred în şi susţin o reinventare a Crăciunului, de fapt nu o reinventare cât o simplificare şi o personalizare. Fiecare are dreptul să se bucure de Crăciunul pe care şi-l doreşte. Departe de convenţii stupide, de tradiţii rigide şi fără legătură cu lumea de azi, cu oamenii de azi. Îi zicem “sărbătoare”, dar nu cumva pentru ce mai mulţi a devenit o corvoadă? Mergi, fă cumpărături cu una, două săptămâni înainte, enervează-te, înjură, aleargă, pregăteşte masa, trimite urări, multe urări, grămezi de urări… Şi toate astea ca să ce?
Ca să-ţi satisfaci ţie o necesitate? Nicidecum. Tu cel mai mult ai avea nevoie de linişte, de timp pentru tine şi cei la care ţii. Şi tocmai de asta nu mai ai parte.

De aceea zic, opriţi toată nebunia asta! Căutaţi să fiţi bucuroşi, orice ar însemna asta, orice ar presupune asta. Dacă presupune încălcarea normelor ăstea “tradiţionale” cu atât mai bine, căci m-am săturat de ele atât, atât de tare.
Şi mă bucură nespus să văd din ce în ce mai multă lume care, în felul lor, protestează împotriva instituţiei Crăciunului şi se bucură, pe cât posibil, de o sărbătoare personală, mai caldă şi mai familiară.

Să aveţi, aşadar, un Crăciun colorat aşa cum vă place mai mult.
Şi vă urez ca atunci când vor începe la ştiri, ca în toţi anii, reportajele despre românii care-au mâncat pân-au crăpat, voi să vă permiteţi să râdeţi în hohote. ‘Cause you know better.

Pe-aripe ghe Ghiavol

Din ciclul “mai scrie, muchacho, şi mata pe blog că te-o prinde Anu Nou…”
De fapt, şi dacă m-o prinde Anu Nou ce? N-ar fi asta marea problemă, dar nah, răsfoiam acuma prin blogurile alea care-mi plac mie mai mult aşa (găsibile câteva acolo în stânga, dacă te uiţi bine) şi mă uitam că lumea totuşi scrie, chiar dacă nu-i chef, chiar dacă e sictir, chiar dacă e o vreme de Căcat afară, că de Crăciun precis nu e.
În plus, să profit şi eu cât pot de zilele astea până-n… 26, să zic, ca să nu se obsoleteze de tot headerul ăsta la care chiar am muncit vreo jumate oră când ar fi trebuit, desigur, să fac cu totul altceva. Plus de asta, habar nu mai am ce chestiuni am îmbârligat prin temă de am făcut tot headerul clickăibil (cum, desigur, ai observat, ca un fidel cititor al Scobitorilor ce eşti). Zic, adică, atunci când voi vrea să readuc totul la normal, o să am ceva de furcă. Dar, bineînţeles, mie întotdeauna mi-a plăcut să fac lucrurile mai complicate decât e cazul. Am mai zis, parcă tot pe-aici, că atât profa de şah de când aveam vreo 10 ani cât şi profele de info de prin liceu se uitau ciudat la mine când mai veneam din când în când cu o rezolvare super-complexă la nush ce problemă simpluţă, de altfel. Deci da.

Daaar, până atunci mai e, avem beculeţe de atârnat în geam, am zis că fac azi asta deci normal că am lăsat pe mâine, mai am ceva curăţenie de făcut prin my good ol’ workspace, mai am ceva oraş de cutreierat, ceva oameni de văzut, ceva muzică de ascultat, ceva scrisori de trimis. Sau dacă nu, măcar ceva felicitări. Plus de asta, să fac odată comanda pentru chestia aia foarte tare pe care-am zis că mi-o fac cadou cu ocazia iernii.
Ciudat că aerul mai mult mirosea a iarnă acum câteva săptămâni decât o face acum. Vreau zăpadă. Adică… parcă vinul fiert n-are mare semnificaţie fără zăpadă, e mai mult aşa, de formă. Formă fără fond, exact. Defect profesional, scuze, am să fac şi eu odată precum Mlle Ralu şi am să scriu puţân despre a mea facultate.
Însă nu acum, acum e noapte, vreme de ceva cald şi o muzică nocturnă.

Hai băgăm nişte Bohren.

Reţetă

Ceai negru cu ananas, stafide, trandafir, albăstrele şi mango. Călduţ, cu puuuţin zahăr şi un strop de lapte.
Cioran, Schimbarea la faţă a României.
O pagină goală de Word.
Deadline peste 10 ore.

Ingredientele unei nopţi vibrante de decembrie.