Chocolate lovely
De fiecare dată când intru în dashboard văd ultimele noutăţi din development blogul de la WordPress. De ceva vreme s-a lansat noua versiune, 2.3.2, şi ăsta e primul lucru care-mi sare în ochi. Ştire veche de 14 zile. A ajuns asta un fel de unealtă de măsurare a timpului.
Ce făceam eu acum 14 zile? Am senzaţia că plecam la munte. Apoi am petrecut, m-am întors şi mi-am reluat rutina liceală. 14 zile. Ţin minte când erau doar 9. Sau 5. Acum sunt 14 şi niciodată în lumea asta n-or să fie mai puţine de-atât. Ba nu mai e mult şi-or să fie 15.
Adaptorul de infraroşu îmi face figuri vesele, aşa că no pictures for you alligators. Cel puţin nu în viitorul extrem de apropiat. Nimic ieşit din comun, doar un mic montaj cu calculatorul Felix 256 (l-a mai observat careva?) şi încă nişte chestiuţe. Aaah, uitasem cât de mişto e Supermodified-ul lui Amon Tobin. Atât de haotic, atât de urban. Poate am să scriu despre el mai pe larg, dar nu acum – am constatat că îmi trebuie o anumită stare de spirit ca să pot scrie despre muzică. Un fel de multitasking, să şi receptez muzica, să-mi şi cristalizez nişte păreri, nişte opinii, şi să le şi transpun în cuvinte – stări, idei, imagini transmise. Quite something. Momentan sunt pe la Four Ton Mantis şi mi se pare fascinant cât de “de oraş” e muzica asta – ca să nu zic “urbană” pentru că în ultima vreme cuvântul a căpătat, se pare, valenţe oarecum negative. Abia aştept să ajung la Deo, cu care-mi îndulceam eu după-amiezele de hoinărit cu troleul prin oraş. Până atunci, am ajuns la Slowly – altă pièce de resistance, o extravagantă undă de romantism, de preţiozitate, în peisajul arid, impersonal al oraşului. Aşa cred că sună un sărut pe platformă la Electromagnetica. Sau în parcul ăla de la Măgurele.
Până una alta, un nou concert Byron se profilează la orizont, Magica nu pleacă în turneu anytime soon deci se anunţă zile frumoase :) Plus de asta, cine ştie, oi ajunge şi pe la Negură, oi avea şi minuscule şanse de Amorphis,…
Ah, şi cireşica de pe colivă, am test la mate săptămâna asta :D Mai definim nişte integrale cu bâta de baseball, lovely.
Ptiu, ptiu, ptiu.
Să-i stea în gât lui Abel, păcat de el că a murit tânăr.
Mă rog, detalii.
Nu mai e nici Heidi cu alune ce-a fost :-<
Toate se strică.
Am nevoie de vreo 10 DVD-uri, mai am aproximativ un amărât de Gb liber pe hard.
Şi pentru o defragmentare cică ai nevoie de minim vreo 10.
January 13th, 2008 at 12:48 am
Total de acord cu urarea pentru Abel! :)) Cat despre concertul cu Byron, subscriu. Vreau neaparat sa ajung, mai ales ca ar fi….hmmm….primul? Ah, si a propos de Heidi, acum cativa ani (vreo 5) era una alba cu mere, o minunatie! Evident, nu mai exista deja de vreo 4 ani.
Mult succes cu defragmentarea!
January 13th, 2008 at 1:29 am
:( n-o tin minte pe aia cu mere, dar suna grozav intr-adevar. insa stiu ca era Ambasadorul cu mere si scortisoara. i miss those days.
ah, si sucul ala Meridor, ca tot veni vorba.
mersi si ne vedem la Byron :D
January 13th, 2008 at 2:05 am
Ioi. Credeam că sunt singura persoană din lume care bea suc din ăla. [Verbul 'a bea' fiind la trecut în această propoziţie. De ceva vreme mă exprim relativ ambiguu şi asta mă enervează.]
Şi testele la mate nu sunt aşa de groaznice pe cât par. Carpe diem ^^
Sau noctem. Sau carpe ce vrei tu.
Heidi cu alune e mult prea dulce. De fapt aproape orice de la Heidi mie îmi pare mult prea dulce.
And good luck with the whole Amorphis thing. Sper să ajungi la concert :)