Scobitori de porţelan

Mă rog, sticle goale mai puţin, cel puţin nu acum, în viitorul apropiat cică se prefigurează şi alea deci staţi fără grijă, însă fiare vechi da, e invazie actually, în special acolo unde ar putea fi, de ce nu, fiare noi sau chiar orice altceva în afară de fiare.
Bon, şi acu să mă iesplic.
Treceam ieri prin Revoluţiei.
Acuma paranteză pentru cei mai noi pe-aici, sau mă rog, nici nu ştiu dacă am mai zis asta înainte dar o zic acum: Piaţa Revoluţiei mi se pare una din puţinele, extrem de puţinele zone din Bucureşti care arată absolut decent. Da, cu Ţeapa lui Ghilduş cu tot, cu vedere la fostul Senat, la Bibliotecă, la Palatul Regal, la biserica Creţulescu, locul ăla e un mic paradis – mai ales primăvara când asfaltul din jur nu se-ncinge prea tare iar prin preajmă se mai pot vedea şi pâlcuri de verde. Singurul pe care l-aş scoate de-acolo şi mâine ar fi Maniu, arată a un mare te-miri-ce, dar mă rog, să zicem că fac un compromis.
Eh, spuneam că arată decent? Planul lui Videanu, ăla celebru care intenţiona să transforme Piaţa Revoluţiei în vezi Doamne un Rockefeller Center al Bucureştiului şi care mai demult a făcut vâlvă şi a agitat spirite şi a fost criticat ca naiba de toţi oamenii cu un strop de bun simţ rămas, ar fi distrus locul ăla once and for all. Se pare că cineva s-a gândit că dacă lucrările pentru aşa zisa “modernizare” tot n-au început, se pot face şi alte chestii pentru ca locul să înceapă să arate naşpa.
Cum ar fi.

A se admira, vă rog, design-ul de înaltă clasă al panoului de afişaj stradal, o soluţie isteaţă, modernă şi nu în ultimul rând plăcută ochiului. Arhitectura subtilă a acestuia se împleteşte pe nesimţite cu cea înconjurătoare, încât panoul reuşeşte să se integreze perfect în peisaj, fără a produce daune de considerent estetic ba din contră, împrospătând arealul urban cu un strop de culoare modernă. Vă invit să priviţi această piesă de mobilier urban şi din alt unghi, poate mai edificator.

Aşa se poate observa o altă inteligentă soluţie de design, acest panou fiind capabil să găzduiască mai multă informaţie decât în mod obişnuit. Astfel, de acum înainte locuitorii oraşului vor fi mai bine informaţi, iar în acelaşi timp o piaţă centrală a căpătat un aer de prospeţime. Aşteptăm cu nerăbdare implementarea acestui sistem simplu şi elegant şi în alte zone ale Capitalei, mai cu seamă pe holurile Primăriei Generale, unde panourile ar putea servi, de asemenea, drept loc de dat cu capul. De ce nu, un asemenea panou ar putea fi amplasat strategic chiar în parbrizul automobilului VW Touareg al ilustrului domn primar Adriean Videanu, pentru ca acestuia să-i fie mai uşor să nu rateze evenimentele importante ale oraşului pe care îl administrează.

Aţi băgat de seamă, presupun, că tablele astea sunt fixate cu şuruburi în asfalt. Aha, exact, plural – ăsta nu e caz singular. Însă mi se pare, de departe, cel mai imbecil amplasament care putea fi vreodată găsit pentru aşa ceva. De bine ce nu mai e, slavă Cerului, WC ecologic la statuia lui Cervantes, acu le-avem pe astea. Iar acum întreb – cine mă-sa plăteşte pentru chestiile astea? Cât o costa una? Adică, de câte ori mai mult decât un panou de afişaj modern şi elegant?
Şi nici nu ştiu, zău, care-i durerea mai mare – căcatul ăsta de tablă, sau monstruleţul ăla de clădire care se construieşte pe fostul amplasament al teatrului Excelsior, chiar lângă fostul Senat? Mai bine de 14 etaje de sticle goale, cu un teatru undeva la subsol. Cultura a coborât sub stradă. Urmează s-o şi îngropăm, cât de curând. Cu noi cu tot.

Căcaturile de genul ăsta îmi dau aşa un sentiment că mă scufund. Irevocabil.

This entry was posted on Thursday, February 14th, 2008 at 11:21 pm and is filed under Eterna şi fascinanta, Îmi urăsc oraşul. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.