NATOilet

Deci, până la urmă, nu numai noi suntem o ţară de căcăcioşi.
Cică ştire azi. Citez.

Pregătirile pentru summitul NATO de la Bucureşti au intrat în linie dreaptă. Autorităţile române au însă probleme cu… toaletele, anunţă BBC online. Potrivit acestuia, oficialii NATO s-ar fi plâns că în Palatul Parlamentului, unde vor avea loc reuniunile, nu există suficiente grupuri sanitare pentru numărul mare de delegaţi. De aceea, ar fi solicitat guvernului să cumpere o mie de toalete ecologice, câte una pentru fiecare 5 delegaţi.

‘ai nu mă-nnebuniţi! =))
Să-nţeleg că o să ne apucăm de toiletspotting şi în Casa Poporului? Eh, adevărul e că la cât de originală e clădirea aia, nimeni n-o să se supere la văzul câtorva toalete. Eventual ar putea fi montate în spatele draperiilor de la geamurile ce dau în curtea interioară – nu deranjează cine ştie ce vedere la mare, plus că draperiile alea sunt numai bune. La naiba, când ai ieşi din wc te-ai simţi ca pe scena Naţionalului.
Sau de ce să le camufleze, ar putea să le pună la vedere. Să se integreze în peisaj aidoma extinctoarelor. Mergi aşa prin palat şi dai într-o sală uriaşă cu candelabru de 500 de kile de aur + 500 de kile de cristal şi mobilier din lemn din cine ştie ce ţară africană şi uşi din lemn masiv sculptate cu modele complicate şi pardoseală cu mozaic şi un covor persan de 10 metri pătraţi. Iar în colţul uşii vezi aşa, mare şi roşu, un extinctor hai-hui. Ce-ar mai fi şi o toaletă de plastic albastru lângă el?
Sau, de ce nu, ar putea să facă toaleta din marmură. Sau lemn de abanos. Sau la dracu’, din aur. Idei să fie, că bani de la poporul ăsta fraier sunt pentru toate prostiile.
Dar tocmai când să mă bucur şi eu de noile achiziţii pe care ar fi urmat să le facă Parlamentul, citesc în continuare.

Autorităţile române s-au opus deoarece preţul achiziţiei toaletelor ar fi de câteva milioane de euro şi, în plus, ar strica estetica Palatului Parlamentului, precizează BBC. Pe de altă parte, arhitectul Palatului Parlamentului, Anca Petrescu, a declarat pentru ziarul Adevărul, că în clădire sunt suficiente grupuri sanitare.

Hai să vedem. Câteva milioane de euro? Hmmm, păi eu zic aşa – în loc să dea Guvernul bani să se facă catedrala aia mare de mântuială naţională, n-ar fi mai bine totuşi să investească în confortul feţelor ăstea luminate ce urmează să vină la summit? Pe bune acum. Ba să le mai dea şi câte-o Activia pe zi de la fondul de protocol, ce naiba, să ştim o treabă. Adică nu cred că cineva e suficient de nebun cât să vrea să aibă de-a face cu un Putin constipat.

One Response to “NATOilet”

  1. Chaotique

    io zic sa puna si pe toate coclaurile alea de strazi de le blocheaza – daca e urgent?

Leave a Reply