Bine că sunteţi voi deştepţi.
Să fiu al naibii, n-am auzit de când mă ştiu atâta monedă bătându-se pe faza cu emo ca în zilele astea. Emo în sus, emo în jos. Dă-i presei un oscior de ros şi ea ţi-l face ditamai ciolanul cu măduvă. Brusc nu mai e campanie electorală, nu mai e cutremur în China, nu mai e nimic în afară de puştoaica ce s-a sinucis acu nu demult. Şi bineînţeles, presa cum aude un cuvânt nou îl preia şi-l propagă de nu-l mai recunoaşte nici dracu’ după aia. Bine că aţi auzit şi voi acuma de emo, că n-o exista curentul ăsta de vreo 15 ani.
Mă rog, poate nu la noi.
Dar asta nu-i o scuză pentru amploarea absolut idiotică pe care-a luat-o treaba asta pe absolut toate canalele de comunicare. Mai daţi-i bă, o pauză, că se reîncălzeşte ciorba în mama mă-sii. Şi ce? s-a sinucis o puştoaică. Bine că asculta emo. Bine că n-avea părinţi incapabili să relaţioneze cu ea la cel mai elementar nivel. Bine că nu trăia într-o societate în care e atât, atât de uşor să fii arătat cu degetul, dar al dracului dacă-ţi întinde careva vreo mână să te ridici când eşti la pământ de nu te vezi. Bine că i-a interesat pe toţi de ea înainte să moară.
Dar de ce să nu punem, fir-ar al dracului, întrebarea şi invers?
De ce să trăiască? Pentru perspectivele înfloritoare pe care ţi le oferă ţara asta? În care mentalitatea de babă mahalagioaică face tonul în toate domeniile? În care medicii spală pe jos cu tine dacă nu le burduşeşti buzunarele de la halate cu euro? În care poţi să-ţi toceşti retina de la învăţat căci oricum n-ai nici o şansă în faţa şmecheraşilor cu merţan de la tăticu’ şi loc asigurat la facultate? Cu tot cu diplomă?
Să fim serioşi!
Adevărul e că asta nu-i ţară pentru cei slabi. Aici e legea junglei. Aici e regatul celui care dă din coate, calcă în picioare şi scuipă pe jos. Sau, eventual, pe capetele celorlalţi. Al meu, al tău, al tuturor celor care sunt suficient de idioţi încât să mai spere că poate, totuşi, nu e totul pierdut. Pe dracu’ nu e. Dar bine că ne încăpăţânăm ca nişte catâri ce suntem în loc să plecăm cu toţii la căpşuni. Aici nu poţi să trăieşti dacă nu eşti animal. Sau dacă nu înveţi să devii, încet, unul. Dacă ai o fărâmă de sentiment, de trăire veritabilă, dacă dai o singură aparenţă de slăbiciune, cât de mică, eşti terminat.
Dar desigur, de ce să ne punem întrebări incomode când putem spune foarte simplu: “asculta emo”. Şi gata, încă o etichetă artificială a fost creată, încă nişte oameni au fost arătaţi cu degetul ca fiind incompatibili cu sistemul deci periculoşi, iar noi vom putea să dormim liniştiţi pentru încă o noapte în calmul nostru fals, ipocrit dar atât de confortabil.
