Back in business

…or something.
Ideea e că a trecut ceva vreme de la ultimul post, aşa că probabil cei 3 cititori mi s-au alarmat. De altfel, crezând că am murit, unul din ei a şi renunţat să mai treacă pe-aici, lăsându-mă aşadar cu 2 cititori.
A observat careva cum mereu când fac soiul ăsta de metablogging numărul meu de cititori oscilează între 3 şi câteva sute de mii? Ei bine, adevărul e undeva la mijloc.
Anyway.

În primul rând, o jumate de Algocalmin face minuni în caz de migrenă. Minunile se petrec însă abia la vreo oră jumate de la momentul administrării. Până atunci, dacă mă focusez un pic pe senzaţia de durere, observ că aceasta are un straniu gust de penicilină. Ever happened? Ciudat caz de sinestezie, să fiu al naibii.
Iar ca fapt întreţesut în migrena de azi, am constatat că cu cât numele unui artist/unei formaţii este mai idiot, cu atât şansele ca muzica să fie într-adevăr mişto cresc. Studiu de caz, azi (mă rog, ieri, puritanilor! :P), 30 iulie 2008: Funki Porcini.
Am scos Levantul de la naftalină, însă la coadă stau Connoly, Jerome, Mihăescu şi Petrescu şi mă trag de mânecă. Se pare însă că am nevoie de nişte antrenament pentru concentrare înainte de toate. N-am mai făcut nimic coerent de… gah!

Pe de altă parte, într-o cu totul neprevăzută răsturnare de situaţie, sunt oficial student.
Gah!
Iar ca ironia să fie şi mai dulce, sunt student taman acolo unde declaram tuturor celor care mă întrebau, de vreun an încoace, unde vreau să dau, că vreau să ajung. Mai mult aşa, pentru a da un răspuns, la început, apoi cu o din ce în ce mai mare convingere. Nu prea fundamentată, mind you, dar totuşi destul de bine înrădăcinată în… naiba ştie ce. Cam aceeaşi strategie am aplicat-o şi în cazul liceului şi nu mi-a părut rău, să vedem dacă ţine şi acum. Hihi.
Pentru cine se întreabă – http://comunicare.ro
k00l.
Proporţia, din câte îmi dau seama momentan, e cam de 6 studente pe cap de student, give or take. Or să fie nişte ani interesanţi ai dracu’.
Iar în chip ciudat, I’m looking forward to it.

Se zice printre bobocii speriaţi de bombe că prima sesiune e mai rea ca admiterea+bacul la un loc.
Şi felicitări tuturor aflaţi într-o situaţie asemănătoare, hihihi. Hai că ne consolăm reciproc în iarnă.

Power Overwhelming

CS iz for n00bs. Starcraft iz da sh!t.

Mai ieri…

Weird shit happens, să fiu al naibii.
M-am trezit azi în faţa facultăţii la care-am să dau prima admitere peste câteva zile şi m-a trosnit aşa în creştetul capului: băi tu eşti nebuuun?!
Adică.
Adică e groasă. Mai ieri mă învârteam pierdut prin curtea liceului, dezorientat într-o curte goală, căci “ceremonia” de începere a anului şcolar n-avea să înceapă mai devreme de 10 iar eu ajunsesem acolo de pe la 8, ca un boboc speriat de bombe ce eram. Mai ieri pufneam în râs alături de nişte indivizi pe care nu-i ştiam, dar care cică aveau să-mi fie colegi vreo 4 ani de zile, auzind-o pe diriga făcând mişto de toţi ceilalţi boboci speriaţi de bombe care stăteau drepţi în vreme ce imnul se auzea hârâit din antica staţie de amplificare a liceului. Mai ieri petreceam cu colegii ore interminabile la Mc în Romană, trăgând 10 inşi de 2 porţii mici de cartofi, simţindu-ne al naibii de bine şi râzând în draci şi jucând jocuri idioate şi stând mereu la aceeaşi bancă afară, fie vară fie iarnă. Mai ieri m-am operat de apendicită de-am rămas fără notă la logică, şi-a trebuit să-mi facă Andrei o expunere de 20 de minute a materiei din tot semestrul, materie din care urma să fiu ascultat în ora de după. Chestii cu pătratul logic şi tipuri de enunţuri şi sap, sep, sip, sop şi naiba să le mai ia. Băi şi incredibil, dar am luat 9.
Mai ieri am chiulit o zi întreagă de la şcoală ca să mă duc la sesiunea de autografe şi, mai târziu, la concertul Nightwish.

Nu mai ţin minte când anume am învăţat să joc rentz, dar mai ieri stăteam cu orele în Green după ce terminam şcoala, la o ciocolată caldă cu biscuiţi de la şefu’ şi un joc de cărţi. Iar afară erau -20 de grade, iar eu sunam acasă să zic că îmi pare rău, dar ne mai ţine dementa asta de informatică peste program… De altfel, mai ieri făceam info cu nebuna aia cu părul electrizat cu care m-am contrazis jumătate de oră fiindcă-mi pusese 6 pe o lucrare fără nici o greşeală. Şi pe care în cele din urmă mi-a dat 9. Mergând mai departe, mai ieri mergeam cu profa de engleză la bere în timpul programului, împărţindu-ne strategic în vreo 3 grupuri mai mici spre a păcăli vigilenţa tipei de la pază. Unii reuşeau, alţii… Nu, nu păţeau nimic grav, de obicei erau duşi la director şi “pedepsiţi” să aducă fiecare ba câte 10 suluri de hârtie igienică, ba un top de hârtie, numai cei foarte ghinionişti erau puşi să aducă cutii de cretă sau cd-uri blank. De fapt, că veni vorba, mai ieri se plimba tipa de la pază pe culoare cu un umeraş de fier în mână, croind câte două, fără avertisment, pe posterioarele băieţilor.
Oh, the memories…
Mai ieri eram noi extaziaţi că deşi toamnă şi ploua afară, ploaia nu mai ajungea în liceu. Şi mai ieri ne zicea directorul, mândru ca un curcan, că asta se datora ligheanelor pe care le pusese în pod… Mai ieri stăteam în clasă cu gecile pe noi, căci centrala termică fie nu pornea, fie n-avea putere să trimită căldură până la etajul 1.
Colegiu Naţional, nu altceva.
Mai ieri citeam pe roluri piese de teatru la ora de română. Aşa am fost eu şi Leonce, şi Despot Vodă, şi Pantalone, ba chiar am avut o tentativă de Romeo. Soartă crudă pentru Cri, săraca, să fie Julieta…

Mai ieri, dar deja asta se întâmpla mai recent, eram în Piaţa Mare alergând ca dementul înspre scena unde făceau the Gathering probe de sunet. Retrăgându-se apoi pentru a le face loc celor de la MDB care-au încropit ad-hoc un My Hope, the Destroyer. De fapt, mai ieri căutam disperaţi un loc de cazare în Sibiu, după ce pensiunea unde făcusem rezervări ne dăduse camerele. Mai ieri am păşit în căminul ăla care arăta ca după bombardament. Mai ieri am petrecut ultima noapte de ArtMania într-un birt cu nume dubios, printre multe beri, mult rock şi încă şi mai mult somn. Şi cu grijă să nu vină poliţia în vreo razie, căci…
Mai ieri eram minori.
Mai ieri nu aveam drept de vot, aveam scandal acasă dacă ne întorceam mai târziu de zece iar în majoritatea barurilor ni se cerea buletinul dacă voiam bere.
Mai ieri beam Timişoreana în Eden. Acum nici Timişoreana nu mai e ce-a fost, iar Edenul mai trăieşte doar în amintiri. Şi în meniul ăla subtilizat cine ştie când care zace pe la cine ştie cine.
Mai ieri ne băteam cu zăpadă în parcul de la Ateneu. Mai ieri stăteam eu ca popândăul în faţa Operei sperând să reuşesc, cumva, să intru la concertul ăla aniversar Kumm pentru care biletele se epuizaseră cu două săptămâni înainte. Mai ieri am fost la primul meu concert Byron.

Mai ieri umpleam de smiley-faces ciorna de la română oral fiindcă-mi picase Miron Costin.
Cum, aşa repede?
Iar azi mi-am luat foaia matricolă şi adeverinţa de bac şi am văzut, pentru prima dată, locul de care sper să mă lege următorii trei ani. Şi, dacă e să fie, următorii doi de după ăia.
Cum, frate?
Adică nu ştiu cum să-ţi spun, dar mai ieri…

Alrighty then…

N-am murit băi.
Paradoxal :))

Ba dimpotrivă, am terminat de dat un Bac şi nici măcar n-a ieşit aşa dezastruos precum pronosticam. Dar să nu ne pronunţăm înainte de rezultate, hihi. Nu mai e mult până le aflăm, oricum.
O să-mi ţin cei trei cititori la curent, promit.

În altă ordine de idei…

Yup, surely a teaser :) Am să revin cu detalii, desigur. Zilele astea.