Floaters

Floaters

Arată cunoscut? :)
Ei bine, eu văd chestii din astea cam de când mă ştiu şi mereu m-am întrebat ce naiba sunt. Cine nu vede aşa ceva s-ar putea totuşi să nu priceapă care-i faza.
Poza de mai sus ilustrează destul de exact cam ce văd eu (şi încă o bună parte a lumii, de fapt – în Marea Britanie de exemplu se estimează că 1 din 14 oameni vede aşa) când mă uit la un cer senin. Cu chestiuţele alea transparente plutind prin câmpul vizual, urmărind mişcările ochilor. Sunt acolo mereu, dar de cele mai multe ori se pierd în peisaj sau sunt ignorate. Devin însă destul de evidente atunci când mă uit pe cerul senin, pe un perete zugrăvit sau, bunăoară, pe ecranul alb al paginii de admin din Wordpress. Cam aşa se văd ele “live”.

Englezii le zic floaters, din motive relativ lesne de înţeles :) Francezii le zic mouches volantes. Românii habar n-am cum le zic, mă şi îndoiesc că există un termen medical în română, dar am întâlnit pe mai multe forumuri denumiri precum flocoane sau puncte Fudds (nu m-am prins de la ce vine, în engleză n-am găsit nimic asemănător). [Notă târzie - am tot auzit ulterior termenul de flotoane, pe care îl susţin şi îl recomand]. Atunci când percepi chestiuţele astea, în engleză se zice că ai myodesopsia, am găsit şi în română termenul “tradus” ca miodezopsie. Într-un context asemănător, floater-elor acestea le zicea, destul de eronat presupun, miodezopsii. Niciodată însă n-am întâlnit aceste denumiri într-un context medical, de exemplu pe site-uri de profil, ci numai pe forumuri de discuţii între persoane care aveau afecţiunea asta şi nu ştiau care-i faza. Se observă aşadar, pentru a câta oară?, problema uriaşă pe care o are limba română cu terminologia de specialitate – îndeosebi în domenii ştiinţifice, fie că-i IT, fie că-i medicină.

Dar, la urma urmei, ce sunt?
Ei bine, nu, nu sunt microbi :)) În principiu sunt nişte reziduuri (fragmente de proteine, de cele mai multe ori, dar pot fi şi celule sau rămăşiţe de celule, globule albe sau roşii de exemplu) suspendate în corpul vitros (umoarea sticloasă), materia aia gelatinoasă şi transparentă care ocupă mare parte a interiorului ochiului. Ideea e că acest corp vitros este alcătuit, în linii mari, din apă cu săruri şi zaharuri, plus o reţea de fibre de colagen (proteină). Proteinele astea nu-s nici ele Superman, aşa că din când în când se mai dezintegrează, rezultând nişte fibrile cam de un nanometru în diametru. Asta n-ar fi o problemă uriaşă… dacă fragmenţelele astea ar sta locului.
Creierul uman face nişte lucruri tare interesante. De exemplu, embrionul uman posedă o arteră, artera hialoidă, care trece prin corpul vitros cu scopul de a iriga cristalinul cu sânge. După un timp cristalinul începe să se descurce de unul singur, aşa că artera asta se atrofiază. În urma ei rămân canalul lui Cloquet şi nişte celule moarte, care câteodată se desprind şi devin floaters.

De ce nu obturează vederea canalul lui Cloquet, probabil vă întrebaţi?
Ei bine, o face. Însă e subţirel şi stă locului, astfel încât creierul s-a obişnuit cu prezenţa lui acolo şi pur şi simplu îl ignoră. La fel cum ignoră, de exemplu, zona petei oarbe. Rămăşiţele de proteine, în schimb, nu stau locului. Ba mai mult, odată cu vârsta sau ca urmare a diferite afecţiuni (de exemplu miopia) corpul vitros începe să-şi piardă consistenţa de gel, lichefiindu-se. Floater-ele devin, aşadar, şi mai zburdalnice şi mai uşor de observat.
Percepţia acestor “scame” este, fireşte, mult influenţată de poziţia acestora în interiorul ochiului. Practic, noi vedem umbra acestora proiectată pe retină. Cu cât fragmentul e mai aproape de retină, cu atât mai clar îl vom percepe. Dimpotrivă, un fragment mai apropiat de cristalin va produce mai degrabă o umbră întunecată şi difuză.

Spuneam însă mai devreme că aceste floaters pot fi şi globule de sânge. Ei bine, dacă fragmentele de proteine şi deşeurile celulare sunt inofensive, globulele de sânge de obicei prevestesc ceva rău. Aşa că dacă brusc vederea vă e invadată de o mulţime de “scame” mici şi rotunde, mergeţi de urgenţă la oftalmolog – hemoragiile au mai multe cauze şi cu ele nu-i de glumă.
Însă majoritatea floater-elor sunt, cum spuneam, inofensive. Cel puţin la nivel fizic, căci uneori efectul lor psihologic este nasol – ducând la deficienţe de atenţie, probleme de concentrare şi chiar (în cazuri extreme, mind you) la sinucidere.
Însă cazurile grave sunt, din fericire, destul de rare. Lucru bun căci…

Se pot trata?
Nu.
Sau cel puţin nu se poate face nimic pentru ca ele să nu mai existe. Există operaţia numită vitrectomie, care constă în îndepărtarea corpului vitros şi înlocuirea sa cu un gel sintetic, însă riscurile sunt foarte mari (mergând până la orbire) aşa că operaţia nu e recomandată decât în cazurile extrem de grave. Ar mai exista un tratament cu laser, însă laserul nu face decât să “spargă” fragmentele existente în altele mai mici, mai uşor de ignorat. În plus, metoda aceasta este destul de nouă – în consecinţă foarte costisitoare – şi momentan nu se practică decât în foarte puţine locuri din lume.
Singura chestie viabilă ar fi, aşadar, prevenţia. Un pas ar fi o dietă sănătoasă, fără carenţe de zinc sau cupru, care să menţină sănătatea vaselor de sânge, prevenind astfel microhemoragii la nivelul retinei.
Căci proteinele oricum se dezintegrează, fie că ne place fie că nu :)

Acestea fiind spuse, vă doresc o vedere clară :) Am încercat în postul ăsta să acopăr câte puţin din toate, însă fireşte că Internetul este mare şi plin de informaţii. Dacă vă interesează mai mult puteţi porni de pe Wikipedia. Puteţi eventual să treceţi şi pe la floaters.info, aparent un site dedicat, însă nu prea-mi place tonul cu care tratează ei problema acolo. Plus că fură content de pe Wikipedia şi îl plasează sub copyrightul propriu. Mai există şi un forum specializat, deşi activitatea e cam… redusă.

Ia ziceţi, care mai vede floaters? It’s confession time :))

70 Responses to “Floaters”

  1. AlexTG

    Vedeam astea si multe altele cand eram mai mic si mai ales noaptea, pe intuneric.

  2. Roxa

    I see them all the time. :| Oh man, I`m gonna die…

  3. Albisi Cornel

    si credeam ca numa eu am problema…..:))
    vad si eu, da nu chiar asa intense ca in poza de la inceput…

  4. Prăjitorul din Oz

    @dorin: nu-i aia :) daca, pe intuneric, te freci la ochi vreo 10 secunde, probabil ai sa observi niste “stelute” luminoase – aia e fosfena (falsa senzatie de lumina obtinuta prin stimularea, de cele mai multe ori mecanica, a retinei). aceste “floaters” de care ziceam sunt mai degraba umbre, vizibile la lumina, cu ochii deschisi.

    @ceilalti: heheh, we are many :D

  5. dorin

    chestiile mele plutitoare sunt stralucitoare.
    argintii.

    d-asta cred ca sunt una si aceeasi chestie

  6. Sidhiel

    Şi eu văd chestiuni din alea de când mă ştiu, deşi în ultima vreme n-au mai prea apărut.

    But waaaait, mi se lichefiază umoarea sticloasă?! Habar n-aveam că miopia poate face asta. Now that’s something to be paranoid about.

  7. Ralu

    A-haaa! Nu-s singura care vede cu scame ocazional. :)) Sunt ceva mai evidente cand sunt obosita si cand ma uit la ceva bleu.

    Cred ca-i ceva in familie ca tata s-a trezit intr-o dimineata ca vedea upside down cu ochiul drept (toata faza a tinut vreo jumatate de ora) si cu toate analizele, doctorii nu i-au putut spune de ce, asa ca nu mi-as pune toate ouale in cosul lor.

  8. Prăjitorul din Oz

    @Sidhiel: da, si pe mine m-a surprins chestia cu miopia :| n-am inteles inca exact de ce se intampla asta, dar am sa mai caut. o fi o deficienta de ceva…
    and yes, this is definitely worth being paranoid about.

    @Ralu: welcome to the club :D and wow, apropo de ce-a patit tatal tau, nu stiam ca se poate asa ceva ;)) desi, are sens oarecum – imaginea se formeaza rasturnat pe retina, creierul e cel care-o intoarce… s-o fi dereglat ceva la mecanism.
    our brains surely have some mysterious ways :)

  9. mai

    guilty. Da ale mele-s mai mici decat in poza.
    Cand sunt colorate(fara sa te fi uitat la o sursa de lumina inainte) cum le zice:D?

  10. katie

    Si eu, si eu! Le vad destul de acut, cam cand ma uit la orice suprafata deschisa la culoare. Am cautat o gramada de timp pe net pana sa-mi dau seama exact ce sunt. Si am trecut si prin multe panici pana atunci. :)

    La mine sunt asociate si cu migrenele pe care le am de pe la 12 ani (migrene cu tulburari de vedere – the really good kind). Alti migrenatici pe aici? :D

  11. Tudi

    Tu ma crezi ca pana acuma credeam ca sunt eu nebun de vad rame care mi se misca pe ochi? :))

    Si mai vad niste chestii….niste puncte colorate care zboara de ici colo cand inchid ochii. Vedeti si voi asa ceva sau chiar sunt nebun?

  12. razvan

    Ăhăm…văd aşa ceva când mă uit spre cer sau spre o suprafaţă colorată mai uni de ceva vreme şi mă întrebam care-i faza. Săru’mâna pentru informaţie

  13. Prăjitorul din Oz

    @mai: um… coloured floaters? :)) poate tu ai versiunea vesela, pentru copii.

    @katie: ridic si eu timid manutza apropo de migrene, da’ vad ca lately m-au mai parasit :) nu erau chiar cu tulburari de vedere, dar ma incapacitau cam de tot. oricum, de ceva vreme umblu cu Nurofenu-n buzunar…

    @Tudi: :)) sorry to break the bubble, da’ mai suntem. iar punctele alea colorate presupun ca-s normale… eu cel putin, cand inchid ochii nu vad niciodata negru-negru, chiar si pe intuneric.

    @razvan: you’re welcome :D mai treci pe-aici.

  14. Tudi

    La voi cum sunt, float:left sau float:right?

  15. Prăjitorul din Oz

    =))))
    mai, nush, la mine erau doar variabile reale :D

  16. Tudi

    Hehe, eu cred ca am IE6 instalat pe ochi, ca imi zboara floaturile in toate partile :C

  17. Tudi

    Apropo (si imi cer mii de scuze de double comment), ai un design orgasmic la blog. Si uite, continut util :)

  18. Prăjitorul din Oz

    hahah, uite o apreciere pe care n-o primesc prea des :))
    mersi :D

  19. Imparatul Utopic al Balcaniei

    Evident, maestre, si Imparatul face parte din grupul “vazatorilor”.

  20. Alexandra

    Imi amintesc ca am intrebat-o pe mama cand eram mica ce sunt “punctele astea albe” din camera, care plutesc? Si ea cica: nimic. Nu e nimic in camera. Deja ziceam la un moment dat ca vad aerul :)) . Am o scuza: aveam cativa anisori. :”> Inca mai vad chestiile astea si la fel si pe intuneric cu “liniutele” si “stelutele” stralucitoare.

  21. gateway380

    si eu vad asa ceva, numa ca se pune naibii exact pe centrul vederii exact cind conduc si tre sa intorc ochii cumva intr-o parte si sa revin la loc…nu stiu cum sa explic, da e naspa tare de tot senzatia…nu stiu ce sa mai fac sa scap dee asa ceva……

  22. gateway380

    exista un medicament, se cheama VITREOCLAR si se ia o capsula pe zi timp de 3 luni, sau 2 capsule pe zi timp de 1 luna. e un fel de supliment nutritiv, cititi prospectul, nu trebuie recomandare de la medic, dar trebuie sa cereti o parere totusi. nu se stie cam ce rezultate spectaculoase da, dar trebuie luata medicamentatia.

  23. gateway380

    costa in Iasi 42 ron medicamentul . o cutie cu 30 capsule

  24. Prăjitorul din Oz

    intr-adevar, e suparatoare senzatia :( mai ales cand esti obosit si nu mai ai puterea sa le ignori.
    nu stiam de medicamentul asta, am sa ma interesez si eu mai pe indelete. multumesc mult de informatie!
    succes cu tratamentul, daca te apuci, si anunta-ma si pe mine daca are ceva efect :)

  25. gateway380

    aseara am fost la doctor si am primit medicamentatia, deabia 2 pastile am luat, sa vedem ce-o iesi dupa cutia asta…doctorul spune ca depinde de cit de grav e cu scamele astea…la mine e suparator tare la stingul…se pune exact pe centrul focarului…exact cind nu trebuie….

  26. gateway380

    se mai numesc flotoane…mi-a zis doctorul….mai pe romineste

  27. gateway380

    mai tinem legatura

  28. katie

    Ce e amuzant e ca petele astea din coloana din dreapta a blogului tau chiar seama cu niste floaters. :))

  29. ramo

    vad multe flocoane mai ales la ochiul drept,e naspa rau de tot
    nu mai stiu ce sa fac . sunt speriata cand ma gandesc ca nu o sa mai scap de ele niciodata.daca mai sti ceva tine-ma la curent

  30. Prăjitorul din Oz

    @gateway: we’ll be in touch :)
    @katie: =)) cat de tare! acu-mi dau seama. predestinare…? :D
    @ramo: well, gateway de mai devreme a inceput tratamentul cu Vitreoclar, sa speram ca peste ceva timp va veni cu vesti bune :) Intre timp am mai gasit niste oameni pe Internet care n-au fost tocmai satisfacuti de medicamentul ala… Sa speram ca n-o sa fie cazul. Oricum, nu vreau sa sune naspa, stiu cat de aiurea e senzatia uneori, dar sansele de a scapa de ele sunt destul de mici :( Am gasit si-un forum specializat, daca nu-l stii: http://eyefloatersinfo.proboards3.com/index.cgi
    Acum ma apuc si eu sa-l rasfoiesc mai pe indelete…

  31. gateway380

    bai fratilor, sunt in stare sa inghit toaaata cutia aia odata daca-mi da voie doctorii, daa….na….pina acuma ,nici un rezultat naibii…o sa mai vad dupa aia…mai e cale lunga pina sa treaca vreo 3 luni….mama ce ma enerveaza senzatia asta….mai tinem legatura. cu respect pentru toti

  32. gateway380

    scociorasc acuma site-ul ala specializat, sa vad si eu cit de diferiti suntem fata de cei cu vedere normala….

  33. dorin

    filmulet cu reprezentarea grafica adecvata
    http://vimeo.com/1969730?pg=embed&sec=1969730

    (poate il integrezi in articol sa il vada lumea mai usor)

  34. Ioana

    Si eu vad aceste floatersuri. Si sunt unele dense. Am fost la N offtalmologi. Degeaba. dar ma supara fff tare si nu stiu ce sa mai fac cu ele

  35. gateway380

    salutare tuturor, am terminat cutiile cu vitreoclar, medicamentul ala….degeaba fratilor…apa de ploaie..n-aaare nici un efect…….

  36. gateway380

    ce dracu mai e de facut?

  37. ramo

    mi-a prescris medicul Ocuvite,contine multe vitamine esentiale pt ochi mai ales pentru retina.Incercati si voi sa va cumparati se da fara reteta

  38. Prăjitorul din Oz

    M-am uitat si eu sa vad ce contine… mda, supliment nutritiv – luteina, zinc, seleniu, vitamina E, C. Fara reteta costa ~55 de lei. Worth a try, desi sunt cam sceptic. Mult succes, ramo :)
    @gateway: zau, nu stiu. Sa incercam suplimente nutritive pana ni se acreste…? Daca tot nu scapam de floatere, macar poate nu se mai inmultesc :|

  39. Manny

    Salut tuturor,

    Si mie mi-a aparut acest “floaters” la ochiul stang zilele trecute :( ..am 22 de ani si am miopie de pe la 14 ani ..este foarte enervant, nu am mai multe, decat un “calut de mare” :) asa,o scamuta care se tot plimba dupa ochiul meu..Interesant este faptul ca m-am uitat printr-un benoclu’ si am observat perfect cum arata “dihania” …un fir de ata asa indoit la codita… nici nu stiu daca sa ma mai duc sau nu la oftalmolog dupa tot ce am vazut scris pe aici, e clar ca am aceleasi simptome … suntem intr-o situatie chiar urata:(

  40. katie

    Eu m-am cam obisnuit cu ele, dupa atatia ani. Acum nu ma mai deranjeaza, sunt o parte a vederii mele. Cand eram mai mica si abia aparusera, ma gandeam doar la asta. La orice ma uitam, imi dadeam seama ca nu mai vad la fel de bine ca inainte si ma supara foarte mult chestia asta. Intre timp, m-am obisnuit si mi-am dat seama ca pot fi ignorate. Deci, chiar daca nu scapam de ele cu vreun medicament, chin up, ne obisnuim. :)

  41. Manny

    Tu baremi le ai de mica si pt tine e ceva normal acum, dar sa iti apara asa deodata :( … in plus cred ca imi pot pierde si locul de munca, in mare parte trebuie sa conduc masina, nu stiu cum ma voi descurca daca mai apar si la celalalt ochi sau se inmultesc … of Doamne!:(:(:(

  42. katie

    Manny – si la mine au aparut tot deodata, dar acum ceva timp. Dar nu eram destul de mica incat sa nu-mi dau seama ce se intampla. Stiu ca acum pare foarte ciudat si ai impresia ca n-o sa te obisnuiesti niciodata. Tin minte ca atunci eram constant constienta de asta – erau zile in care numai la asta ma gandeam (mai ales ca nu stiam exact ce sunt). Dar acum, desi vederea imi e la fel ca atunci, m-am obisnuit complet. Si am si eu carnet de sofer, lucrez la computer 8 h pe zi etc. Deci nu-mi deranjeaza activitatile, chiar deloc.

    Oricum, eu te sfatuiesc sa mergi la oftalmolog. Floaters-ii astia pot aparea (mai ales asa, deodata) si ca urmare a unei traume la ochi (daca te-ai lovit la un ochi recent sau ceva de genul asta) sau a altor probleme, tot cu ochii. Si peste tot scria ca, daca deodata apar floaters-ii astia, e bine sa mergi la un oftalmolog, pentru ca pot fi semne ale unor probleme mai grave (printre care si dezlipirea de retina, care trebuie tratata urgent). Nu vreau sa te sperii, cel mai probabil nu e nimic, dar e bine sa te vada un doctor si sa-ti faca un examen complet. Ca sa fii sigur. Si, cine stie, poate iti da un tratament care chiar functioneaza si ne zici si noua. :)

    In orice caz, chiar daca nu trec, o sa te obisnuiesti. :) Incearca sa nu te mai gandesti la asta, sa constientizezi ca asa va fi vederea ta de acum inainte si in curand nici nu o sa-i mai observi. Trust me.

    Bafta!

  43. Manny

    Revin dupa ceva timp, am facut toate natiile de analize, nu am nimic care sa ma sperie, la ecografia oculara se observa flotonul…dar dupa cum stiti nu avem ce le face.M-am obisnuit cu el, dar vad unul foarte micut si ochiul drept acum:(…I-au Vitreoclar in fiecare zi si urmez si cura cu drojdie de bere… poate poate:)!!!

  44. Iulian

    Fratilor sunt disperat vad f f f multe cerculete rotunde transparente cu ochiul liber…de ex daca stau si ma uit atent la lumina observ f multe cerculete legate intre ele! ce am nu inteleg….sunt speriat..:(…exista oare o cale de tratare! cer un sfat va rog sunt disperat!

  45. Manny

    mergi si fa o ecografie oculara…sa vezi mai intai ce ai…poate din fericire pt tine nu ai flotoane ca noi..

  46. cymbeline

    scarbooos..si eu mai vedeam uneori diverse firisoare sau cerculete pe care le urmaream cu privirea,pentru ca imi sareau in campul vizual de fiecare data cand miscam privirea, iar cand priveam un punct fix ele ” cadeau ” precum mancarea pestilor la fundul acvariului.
    La inceput m-am gandit ca poate vad microscopic firisoare de praf sau diverse particule care mi se lipesc de ochi,dar acum dupa ce am citit postul tau mi-a venit greata.
    Si cand te gandesti ca am ajuns la blogul tau cautand chestii despre Opeth…

  47. Prăjitorul din Oz

    :)) vaaai, stiu cum e. si ai descris perfect senzatia de “cadeau precum mancarea pestilor la fundul acvariului”. ma rog, ceva mai incet.
    si eu traiam cu impresia ca-s ceva la suprafata ochiului, pana cand am realizat ca nu-si schimba deloc pozitia atunci cand clipesc. abia atunci am fost tentat sa cercetez situatia mai in amanunt.
    well, truth sucks :D

    pe de alta parte, nu pot sa nu ma mir cat de putin e cunoscuta si promovata toata treaba asta. adica nicaieri nu ni se zice nimic, parca ar fi cine stie ce chestie underground. cum naiba nu sunt trecute astea in nici un manual de anatomie macar din liceu?!

  48. Monica

    :) Le vad de cand eram mica. Intai m a bucurat articolul tau, apoi m am intrristat ca nu mai sunt eu asa “unique”, apoi am vazut ca, si mai rau, e o afectiune, pentru ca in final sa ma bucur din nou de initiativa si rabdarea cu care ai scris acest articol. Felicitari!

  49. Eros

    oo deci nu suntem singuri! eu am un singur astfel de punct, inca de cand eram mic (nu s-a resorbit, nevoia!) dar pe care reusesc sa-l vad foarte rar. Mai mult, un lucru pe care nu stiu daca-l am doar eu: cu anumite miscari ale globului ocular, reusesc sa “imping” acel mic floater spre o zona a campului vizual unde sa nu ma mai deranjeze.

  50. mariuss

    KOSMINOVICI vreau sa stam de vorba putin daca se poate

  51. Dana

    dar … daca creierul igora canalul Cloquet ochiul isi pastreaza acuitatea vizuala ???

  52. Prăjitorul din Oz

    @Dana: creierul ignora canalul respectiv la fel cum ignora si “pata oarba”. ochiul in sine e independent de procesele astea, asa ca el poate sa functioneze mai mult sau mai putin bine.
    nu sunt foarte sigur ca am inteles ce vrei sa intrebi :)
    ____
    @Monica, Eros: n-aveam atunci sa va zic ceva foarte nou, asa ca va multumesc abia acum ca ati lasat un semn pe-aici. Ma bucur ca e un post util, dar in acelasi timp ma intristez cand ma gandesc ca nu prea e mare lucru de facut cu problema in sine.
    May your eyesight stay as clear as possible :)

  53. Dana

    @Prajitorul din Oz -baietelul meu de 9 luni a fost diagnosticat cu persistenta de canal Cloquet la ochiul drept si ma intrebam cum o sa fie influentata acuitatea vizuala.

  54. Prăjitorul din Oz

    In principiu n-ar trebui sa fie influentata major, dar depinde mult de la caz la caz, cel mai bine e sa te consulti cu medicii specialisti. Din cate am inteles, ar fi sanse ca pe viitor ochiul sa fie predispus la unele afectiuni, de aceea necesita o atentie speciala.

  55. Vlad

    Well… this sucks. Acum vreo 2 ani m-am trezit intr-o dimineata cu acesti “floaters”. Avand in vedere ca lucrez in IT, m-am gandit implicit… “fuck, am pus-o :(“, si m-am dus la oftalmolog. De atunci, in fiecare an (minim) ma duc la control si toti doctorii mi-au urat: “sa fiti sanatos cum aveti ochii”. Unul dintre acei doctori mi-a spus sa ma obisnuiesc pentru ca nu exista tratament sigur, si mi-a dat si mie tot Vitreoclar. Sanatate, si sa auzim numai de bine.

  56. Prăjitorul din Oz

    ah, deci sa inteleg ca nu suferi si de miopie sau altceva? interesant. :)
    sa auzim de bine, intr-adevar. cu vazutul mai greu…

  57. Vlad

    nope, miopie niciodata. Nu port ochelari, nu am purtat niciodata, la ultimul control nu aveam dioptrii (nici macar 0.25). Am inteles ca apar cu precadere la persoanele cu miopie sau la persoanele in varsta. Nici ultima nu e valabila, am abia 24 de ani. Sanatate, si numai bine.

  58. Andrei

    Salut. Citind toate comenturile imi dau seama ca nu am scapare. Asta e:)). Am si eu asa-zisele “musculite”, “flaconase”, etc. De doi ani de cand le observ au fost momente cand vroiam sa reinstalez softul sa scap de ele. La mine s-au inmulti odatat cu avansarea miopiei. Am auzit ca pe langa VITREOCLAR mai exista un alt medicament folositor Ultracortenol cu Prednisolon(picaturi pentru ochi). Doctorul asa mi-a prescris. Cica intra in corpul vitros si bla bla…. Oricum a fost tapa ca nu se mai comercializeaza in Romania de 2 ani. Sunt cateva tari unde se mai gaseste dar nu la noi si partea ce mai proasta este ca nu le poti comanda online doarece medicamentele au tratament special. sanatate la toti

  59. Dan

    Mersi mult pentru informatii.Tocmai am fost la oftalmolog din cauza acestor “flotoare” pe care le sesizez ceva mai bine de vreo 2 saptamani. Tot ce pot sa spun e ca uneori cand citesc difetite ebooks si stau singur in camera nu ma simt deloc singur :). Ele sunt cu mine. Si chiar am o noua curiozitate in fiecare zi: “ce forma ati mai luat azi dragelor”? Lasand gluma e trista treaba, dar imi aduc aminte ca aveam asa ceva si in copilarie desi la cat gandeam atunci, credeam cand ma uitam la cer si le vedeam ca vad microorganisme din aer…cand colo erau “doar in imaginatia mea”.

  60. Marina

    Hey eu am 12 ani si de vreo un an vad aceste chestii. La inceput era doar un puncticel pe ochiul stang, dar acum a aparut o chestie ca o rama pe ochiul drept si inca altceva care e tot ca o rama. Cand eram mica, credeam ca acel puncticel negru este “ingerasul” care are grija de mine si ma simteam in siguranta:)) Odata cu trecerea vremii, mi-am dat seama ca exista internet si ma infricosez mereu cand caut pe net despre ceva ce am:-s Mi-e tare frica sa merg la oftalmolog, mai ales ca am auzit ceva de hemoragii si mor de frica!! Cred ca sunt cam ipohondrica, dar am sa trec cu vesti, daca or fi bune, ca de nu.. spitalizare, etc:| Doamne fereste!
    Sa dea Dumnezeu sa le treaca la toti aceste puncte Fudds si sa ne facem cu totii bine>:D< Va puuuup!

  61. Prăjitorul din Oz

    Hey, Marina :)
    E ok, ia uite câţi suntem care vedem “îngeraşi” de-ăştia. Eu zic să mergi la oftalmolog, să ştii sigur, dar fără frică. Sunt şanse foarte, foarte mici să fie ceva mai grav. Iar cu spitalizarea cred că te gândeşti prea departe :)
    Curaj şi să ne ţii şi pe noi la curent cu ce-ai mai aflat.
    ___________
    Restul, ce vă mai fac flotoanele? Bine mersi? :) V-au mai părăsit?

  62. Marina

    Iiii credeam ca nu mi se va raspunde:D Sincer, oricat de stupid suna si imi pare rau s-o spun, ma ajuta faptul ca mai sunt si altii care au puncte fudds. Mi-ar fi tare frica sa stiu ca sunt singura care are asa ceva:)).. Din cate vad, aceasta “boala”, “anomalie”.. o au multi, insa nimeni nu este informat despre asta. Cand am observat ca am acea chestie si ca este deranjanta, am cautat pe internet “microbi pe ochi” si nu gaseam nimic, insa habar nu am cum am dat peste acest site. Ma bucur totusi ca sunt oameni care s-au vindecat. Iti multumesc, Prajitorule din Oz:)), ca mi-ai raspuns. Apropo, cati ani ai? Iti multumesc pentru incurajari! Am sa revin, cred ca voi reveni in fiecare zi cu rezultate. Cred ca maine ma duc la oftalmolog. Sa dea Dumnezeu sa fie bineee..:D

  63. Marina

    Am vesti!!!!!! Sunt foarte foarte fericita!! Abia ce am ajuns acasa, am fost la spital la un doctor foarte bun. A fost foarte amuzant controlul, plus ca medicul era dragutz:”>.:)) Mi-a placut cand mi-a pus ochelari 3d si m-a pus sa trag un fluture de aripi si tot felul de teste dinastea:)).. Omg sunt asa de fericita! I-am spus si despre acele puncte pe care le vad si a zis ca in general apar pe la 20-25 de ani, dar ca multa lume are asa ceva. Eu mai am si un fel de sensibilitate la ochi la lumina si mi-a spus ca e normal si ca daca intr-adevar ma deranjeaza, sa iau niste ochelari de soare. Mi-a sugerat sa ma intorc la el peste un an;;) nu am nevoie de ochelari si nu am dioptrii! Ma mir ca nu mi-a prescris nicio vitamina, insa mi-a spus sa reduc statul la calculator cam la o ora- o ora jumate(eu stau cam 4 ore pe zilnic in timpul saptamanii si mult mai mult in weekend).
    Va doresc tuturor sa fiti sanatosi si sa scapati cat mai repede de aceste flotoane stupide:) Iti multumesc Prajitorule pentru acest site care m-a ajutat tare, tare mult>:D:D<

  64. sekd

    Atentie: in general nu este nevoie de tratament deoarece ele dispar cu timpul sau devin mai mici, dar exista riscul decolarii (dezlipirii) de retina. Prin urmare, mergeti la oftalmolog si intrebati-l de aceasta dezlipire de retina care daca este ignorata poate duce la o interventie chirurgicala, dar daca este detectata la timp ea poate fi corectata cu o simpla operatie cu laser.

  65. Stefan-Radu

    puncte negre ochiul stang! :P Mi-au aparut pe la 18 ani… cu o jumatate de an inainte sa implinesc 18 ani m-am batut cu unu’ pe strada care s-a luat de mine fara motiv… si… mi-am luat un pumn in ochiul stang… o jumatate de ora am vazut o pata neagra in centrul ochiului! oare de atunci? asta sa fie cauza? acum am aproape 25… de ani nu de flocoane :P !!! O perioada imi trecusera dar acum 6 luni mi-au aparut din nou… probabil datorita oboselii… ciudat e ca atunci cand iau vitamine se mai amelioreaza! stau foarte mult la calculator si am un monitor zgariat pe care nu am bani sa il schimb… oare de asta? :)) aaa da si am si astigmatism… am descoperit recent! am dat si 500 de lei pe ochelari in speranta ca o sa scap si de puncte da’ degeaba! :P ma gandesc sa iau vitreoclar dintr-asta… aaa da am mai auzit de suc de morcovi sau coacaze parca… treaba cu morcovii merge! si sunt si ieftini! :)) criza asta! :D ma gandesc serios sa imi iau si niste ochelari de soare cu dioptrii cilindrice da’ alte 4-5 milioane… strang bani acum da’ nu stiu ce sa imi iau ochelari sau monitor!? :)) oricum ai facut o treaba foarte buna cu blogul asta! bravo! pe bune! esti tare! :)

  66. Stefan-Radu

    mi-am amintit ceva… am mai auzit de Mirtilene Puro extras din afine negre cica e bun da’ cel mai bine e de cerut sfatul unui oftalmolog ca si astea tot vitamine pentru ochi sunt! si pana la urma si morcovii contin beta-caroten deci… ;))

    Indicatii:

    supliment alimentar ce contine extract de afine, ale carui componente joaca un rol fundamental in procesul vederii si in protectia tesuturilor impotriva oxidarii cauzate de radicalii liberi produsi in cursul proceselor metabolice la nivel celular. Are proprietati remarcabile vasoprotectoare si imbunatateste sensibilitatea retiniana nocturna si la lumina redusa. Componentele din Mirtilene Puro sunt deasemenea utile in cazurile de fragilitate a vaselor capilare, de afectare a permeabilitatii acestora si de reducere a sensibilitatii retiniene nocturne si la lumina redusa, frecvente in anumite situatii, precum miopia si oboseala vizuala.

    Sunt 30 de capsule si se recomanda 4-5 pe zi si costa si mult! 46 de lei… si in plus eu nu am probleme la lumina slaba! dimpotriva la lumina intensa vad punctele astea tampite! si cateodata mai vad si dungi sau panza de paianjen! e super aiurea… dar mai mult atunci cand nu dorm sau sunt super obosit dupa ce ma concentrez sa conduc sute de km sau sa citesc carti intregi pentru facultate si masterat care oricum nu ma ajuta pe criza asta… ce sistem stupid avem! iti -era sa zic ce- cu cartile astea tampite si nu inveti nimic util practic nu reusesti decat sa -iar era sa zic ce- ochii! :D

  67. Stefan-Radu

    a da si citesc si scriu foarte mult… poate asta sa fie motivul…

  68. cami

    am fost azi la medic si mi sa spus ca am miodezopsie. port ochelari (astigmatism miopic). Medicul mi-a spus ca nu vor disparea niciodata si posibil sa se imulteasca. mi sa prescris un medicament vitreoclar . Sper ca acest tratament va stompa evolutia . ma enerveaza la culme.

Leave a Reply