J’en ai marre de “Viva La Vida”
Mai aveam eu multe idei pe ţeavă, dar în ultimele zile nu mă ajută netul mamii lui.
Anyway, this never brought us down :D
Ideea e că în ultima vreme trec printr-o ciudată schimbare de atitudine.
Eu eram omul căruia nu-i plăceau Radiohead. Adică nu musai că nu-mi plăceau, dar mă enervau. Erau vreo 3, 4 melodii care într-adevăr îmi plăceau şi îmi ziceau ceva, iar restul îmi suna a balast autosuficient. Şi al naibii de reuşeam să pricep de ce e lumea aşa de căzută în fund după ei. Cam aceeaşi senzaţie pe care mi-o lasă Guns ‘n Roses, de exemplu.
Ei bine, de câtva timp I’m kinda getting into Radiohead. M-am trezit de câteva ori lăsând OK Computer să curgă mai departe după “Paranoid Android” (una din alea 3, 4 melodii de care ziceam mai devreme) şi am început, încet încet, să-i prind gustul. Intriguing. Să vedem unde-oi ajunge :)
Anyway.
Vreau să zic că la fel cum Radiohead au început să-mi placă, altă formaţie le-a luat locul în lista de nesuferiţi.
Prevăd că o să arunce lumea cu ouă stricate în mine :))
Dar da, de la un timp mă enervează Coldplay. Recunosc, n-am audiat albumul nou în întregime, însă am aşa un feeling că mă va dezamăgi. X&Y a făcut-o de asemenea, la vremea lui. Mi s-a părut artificial, forţat, nesincer. La fel de nesincer cum mi se pare, prin prisma single-urilor şi a încă vreo 2 melodii, ăsta nou, Viva La Vida or bla bla bla. Deplâng Coldplay-ul de pe vremuri, formaţia aia foarte tare care a scos în 2000 un Parachutes atât de elegant, de laid-back, de chill.
Dar desigur, dacă ai descoperit reţeta succesului de ce să n-o aplici în continuu şi în continuu până-ţi vine rău? Că fani se găsesc, mai ales dacă ai şi un nume rezonant.
Eh, aşteptăm cu interes albumul tăticilor*. Şi am un feeling că ar trebui să trec în curând şi prin ograda ălora de la Verve, că-mi miroase a comoară albumul nou.
Până atunci, însă, vă las cu dilema mea. Luaţi aşa, de probă, şi ziceţi-mi cum vă seamănă începuturile.
Coldplay – Viva La Vida (2008)
Alizée – J’en ai marre (2003)
___________________________________
*U2, desigur.









October 6th, 2008 at 7:09 pm
U2!!!
Subtil, mami, subtil :P
“We want 2009 to be our year!”. Oh yeah.
October 6th, 2008 at 11:53 pm
subtil, comme d’hab’.
nu mai e mult pan’ la anu :D
October 7th, 2008 at 6:02 pm
duuuude ce scary e chestia cu Alizee.
October 8th, 2008 at 10:24 am
nu-i asa?! :))
October 10th, 2008 at 10:41 am
eh…nu e scary:)) asa mai fac muzicienii…mai schimba intre ei un intro, ceva acorduri, uneori piese instrumentale intregi…:))