Io cu cine votez…?
Dilemă de cetăţean cu simţul răspunderii civice în contextul apropierii alegerilor parlamentare.
Ok, stai să reluăm asta.
Ştiţi că or să fie alegeri parlamentare pe 30 noiembrie, nu? Dar Parlamentul, ştiţi ce e? Ştiţi că alegerile astea se vor desfăşura, în premieră, în sistem uninominal?
Cu cât îmi pun aceste întrebări (retorice, desigur, cititorii mei sunt mai deştepţi decât ai lor, I only want to make a point) şi altele asemenea lor cu atât îmi dau seama că în România sunt mulţi, enorm de mulţi, inacceptabil de mulţi oameni care habar nu au să răspundă la nici una dintre ele. Care nu au nici cea mai mică idee pe ce lume se află din punct de vedere politic şi pe care, şi ăsta-i de fapt lucrul grav, nici nu-i interesează prea tare toată situaţia.
Ne distrăm cu o estimare? În România sunt circa 18,200,000 de cetăţeni cu drept de vot. Emil Boc estima recent o prezenţă la vot de maxim 35%, şi înclin să-i dau dreptate. Asta înseamnă că doar vreo 6,400,000 îşi vor exprima pe 30 noiembrie opţiunile prin vot, şi asta dacă suntem optimişti. Din toţi ăştia, câţi credeţi că ştiu cu adevărat ce votează? Câţi credeţi că au o opţiune solidă, mai mult sau mai puţin argumentată, imună la propagandele electorale de doi lei? Eu zic că mai puţin de jumătate. Poate chiar mai puţin de un sfert. Să zicem un sfert, de dragul simplităţii. Electoratul de fapt îl constituie ceilalţi 75%, cei care votează la grămadă, îmboldiţi de nişte kile de zahăr şi de făină primite de la UE ca ajutoare dar distribuite de PSD în numele propriu. Viitorul ţării, aşadar, este decis de vreo 4 milioane şi jumătate de oameni care habar n-au pe ce lume sunt. Cam sumbră imagine, nu-i aşa?
Pe de altă parte, chestia asta cu absenteismul, dacă o analizăm puţin, ne duce la o situaţie tare ciudată. Practic eu, cetăţean care îmi exercit dreptul la vot, răspund şi pentru alţi 2, 3 oameni care din diverse motive nu şi-au mişcat fundurile către secţiile de votare. Prin neprezentarea altora răspunderea de pe umerii mei atârnă mai greu, fără ca eu să pot să fac ceva în privinţa asta. Eu, aşadar, cetăţean responsabil, trebuie să fiu de două ori mai atent pe ce moacă pun ştampila aia.
Abuz de limbaj, desigur, ştampila se va pune în chenarul cu numele candidatului. Dacă era vorba de “ştampilat” moace altfel am fi discutat…
Noul sistem, poreclit “uninominal” dar fiind, în esenţă, o mare corcitură, vine la rândul lui cu o serie de inovaţii tare drăguţe. Vom avea în premieră, aşadar, un parlament de moace în locul unui parlament de sigle de partid. Astfel se doreşte, subtil, dezminţirea zvonurilor conform cărora Parlamentul ar fi de fapt format din trei-sute-douăzeci-şi-doi de macaci ce molfăie banane stând în scaune mai drepte decât ei. Unii ar putea, desigur, să susţină că totul depinde în cele din urmă de cât de largă e definiţia cuvântului “macac”. Alţii vor zice, nu fără dreptate, că ar fi preferat să voteze trei trandafiri – astfel ar fi putut măcar să spere că votul lor va trimite în Parlament un macac şi nu un personaj precum acesta.
Iar acum, că tot veni vorba.
Dacă mai ţineţi minte, acu ceva mai mult de un an monsieur Nicolae Mischie primea sentinţa judecătorească ce îl condamna la 4 ani de închisoare. Motivul? A făcut prostii, a supărat pe cineva şi-a fost săpat. Fireşte că a fost o “condamnare politică”, aşa cum fervent susţinea inculpatul în acea perioadă, dacă era condamnare pe bune ar fi luat 15 ani pe puţin. În fine, nu ăsta-i baiul.
Frate dar cât tupeu să ai (aş fi zis “coaie”, s-ar fi potrivit, dar aşa nu-mi placeee…), deci revin, câtă nesimţire să ai în tine ca să candidezi pentru un loc în Parlament după ce o ţară întreagă ţi-a urmărit periplul prin tribunale şi a răsuflat oarecum uşurată când a auzit că ai fost condamnat?
Fenomenal.
În orice caz, lumea trebuie să iasă la vot. Aţi auzit? Mergeţi şi votaţi! Chiar dacă o faceţi judecând numai după moaca pe care-o are candidatul – de multe ori e un element edificator şi oricum, este un mare pas înainte faţă de ultimile alegeri unde nici măcar luxul ăsta nu l-am avut. Şi nu care cumva să cădeţi în capcana aia cu “votul alb de protest” – este cea mai mare măgărie posibilă. Dacă s-ar fi vrut pe bune contorizarea protestelor, ar fi apărut pe buletin un alt chenar intitulat “Sunt nemulţumit de opţiunile pe care le am la dispoziţie” sau “Ia mai dă-vă dreacu’ de gherţoi” în care să ştampilezi. Un buletin în alb, în schimb, este tot ce-aşteaptă băieţii veseli de la numărătoarea de voturi. Precis le vor număra cu ştampiluţa la ei.
Şi… dacă totuşi nu ştiţi încă ce-i aia Parlamentul şi ce face el, nu-i prea târziu să aflaţi. Până una-alta, e vorba de viaţa noastră în următorii 4 ani.
Next time, povestioare electorale de la mine din colegiu şi de-aiurea.
Până atunci am să inaugurez în stânga o secţiune de promovare electorală. Doar pentru a-mi arăta sprijinul pentru nişte oameni în care cred şi care consider că merită promovaţi.
