Of music to wait for

Anul ăsta o să fie unul super plin din punct de vedere muzical. Şi mă refer mai puţin la concerte (Moby? Opeth? Yummy) cât la numărul enorm de albume care se vor lansa. Mă rog, albume se lansează mereu, dar mă refeream la artişti mişto pe care îi ascult mai mult sau mai puţin obsesiv. Tot încerc, aşadar, de ceva vreme să fac o sinteză cu toate lansările pe care le aştept, ca să ştiu când să fiu pe fază. Şi după nişte căutări am ajuns la cele ce urmează.

Întâi şi întâi, capul de afiş. Pe 29 mai, Amorphis lansează Skyforger, succesorul lui Silent Waters din 2007. Firul epic este iarăşi inspirat din Kalevala, relatând de această dată povestea făuririi cerului. Esa Holopainen e super mândru de ce ispravă au făcut, zicând că-i “cel mai melodic” album, că e foarte unitar, că aşa şi pe dincolo. Umblă vorba prin târg că am avea parte de treburi ceva mai progresive, à la Elegy & My Kantele, unele piese atingând chiar 7 minute. Tasty. Dacă ar da şi pe coclaurile astea cu un turneu de promovare cât de beton ar fi… mamă mamă.
Urmează apoi the Gathering cu al lor The West Pole, care va vedea lumina zilei pe la începutul lui mai. Toată lumea aşteaptă, desigur, să vadă cine urmează să-i ia locul Annekei van Giersbergen şi cât de bine va/vor reuşi asta. Hans Rutten ne asigură că, dincolo de asta, soundul albumului va fi “mai the Gathering decât oricând” iar în înregistrări s-au folosit şi câteva instrumente mai exotice precum stilofon sau armoniu. Or să dea drumul la neşte piese pe Myspace cât de curând, aşa că… beware! :D
Pe 23 martie My Dying Bride îşi vor lansa cel de-al zecelea album de studio, For Lies I Sire. Vioara s-a întors, după 13 ani, în soundul MDB, iar Andrew Craighan zice că albumul este “empty and bleak with flashes of rage”. Probabil ceva mai mult growling din partea lui Aaron decât pe Kings. Poate şi ceva mai mult death metal…?

Ceva mai curând însă, pe 3 martie, se va lansa poate cel mai aşteptat (la modul general) album al întregului an – No Line on the Horizon al celor de la U2. Judecând după primul single, “Get On Your Boots”, U2 se vor îndepărta de linia unor albume precum All That You Can’t Leave şi Dismantle primind nişte influenţe funk, electro, poate chiar stoner…? Sunt teribil de curios încotro se vor îndrepta. Vorbim, la urma urmei, de trupa de la care au învăţat meserie toţi ăştia alde Coldplay sau Killers care se bucură de un ditamai succesul (nemeritat) zilele astea. We’ll wait and see.
De asemenea, acum am aflat, făcând research pentru postul ăsta, că foarte curând, pe 5 mai, Isis îşi vor lansa al cincilea album: Wavering Radiant. Pot zice că îl aştept cu nerăbdare, mai ales că, în buna tradiţie inaugurată de Justin Chancellor pe Panopticon, pe două piese (din cele şapte) va fi prezent şi Adam Jones, chitaristul Tool. Privindu-l pe Adam ca mastermind-ul din spatele Tool, să fie ăsta un semn al aplecării formaţiei sale înspre post-metal (lucru deja hintuit pe alocuri pe 10,000 Days)? Sau, dimpotrivă, s-or îndrepta Isis înspre progressive, după un In the Absence of Truth cizelat dar cam fără direcţie?

O aşteptare de cu totul altă natură o am faţă de următorul album Lacuna Coil, Shallow Life, care va fi lansat, ironically, pe 1 aprilie. De albumul ăsta mi-e frică, da’ o frică d-aia teribilă. Genul de frică de care mi-ar fi fost de Exit-ul Firmei dacă aş fi ştiut ce mă aşteaptă. Căci producătorul albumului nu este nimeni altul decât Don Gilmore. Adică îndividul care s-a aflat în spatele unor albume beton, recunosc, dar pe felia lor: Hybrid Theory şi, într-o măsură mai mică, Meteora, ale celor de la Linkin Park. Tipul, de asemenea, a colaborat cu nume sonore ale rock-ului de căcat din State precum Dashboard Confessional, Avril Lavigne sau Good Charlotte. Ei, se înţelege acuma de ce mi-e frică? Pen’ că albumul ăsta va pecetlui, fără doar şi poate, americanizarea Lacuna Coil începută pe Karmacode. Şi-mi pare rău, băi, că la trupa asta ţin, la albumele de până la Comalies mi-a stat mintea-n loc. Nu le şedea lor mai bine să rămână europeni şi să fie produşi pe undeva prin Germania sau Finlanda?
Of of.

Albume de aşteptat şi care vor fi lansate, cel mai probabil, anul ăsta, vor mai avea Muse şi Rammstein, amândouă prin toamnă, cu menţiunea că cei din urmă vor băga şi de-un single undeva prin vară. De asemenea, de luat în seamă ar mai fi şi albumele …And You Will Know Us By the Trail of Dead (acuşa în februarie), Röyksopp, Novembers Doom, Marilyn Manson şi, eventual, Coldplay.
De asemenea, în ograda noastră internă îşi vor face apariţia, tot prin toamnă se speră, albume noi din partea celor de la Kumm şi de la byron. Având în vedere numărul, uhm, măricel de relatări de la concerte de-ale lor care sunt de găsit pe-aici şi numărul încă şi mai mare de concerte la care am fost… cred că nu-i greu de spus cam cu câtă nerăbdare le aştept :) Dacă aruncăm în peisaj şi pe Alexandrina şi pe cei de la ab4, care văd că ne tot dau târcoale, obţinem un peisaj destul de promiţător. Iarăşi, să nu uităm că prin primăvară se va lansa albumul de debut Din Brad, proiectul solo al lui Negru, toboşarul Negură Bunget. Promiţând o abordare originală a filoanelor folclorice întâlnite în muzica Negură, proiectul va fi cu siguranţă încă o bijuterie de muzică vie, veritabilă, marca Prophecy Productions.

Un an plin, cum ziceam.

6 Responses to “Of music to wait for”

  1. Sidhiel

    The Gathering. Lansează album nou prin ceva gen mai.

  2. Prăjitorul din Oz

    yup, mentioned them :) can’t wait. si vezi ca in primavara isi lanseaza si Negru de la Negura proiectul solo, uitasem.

  3. Sidhiel

    Stiu. Dar e mult prea frustraaaant. Pe de o parte vreau să aflu ce-i cu el, dar pe de altă parte mi-e frică.

  4. Tudy

    iti inteleg ingrijorarea in ceea ce priveste lacuna coil si tare ma tem si eu ca o sa-mi iau adio de la trupa asta cu albumul nou. “americanizarea” de care ziceai o sa le creasca mai mult ca sigur baza de fani dincolo de ocean, insa probabil albumul o sa fie…”gol”. mai “rock” cum tot declara ei, insa fara sa mai spuna mare lucru

  5. Ale

    Muse mai scot un album? Super! :D Poate mai dau si ei un concert de promovare, poate ii prind si eu live o data si-o data.

  6. Prăjitorul din Oz

    @Tudy: mda, acum am ascultat si primul single, Spellbound (la ei pe Myspace), si e exact cum zici – nu suna mizerabil, vocile iti amintesc ca e totusi Lacuna, dar cam atat. Bai si ma oftic, ascult Halflife si ma gandesc ca nu sunt nicidecum o trupa proasta. Sa vedem albumul, poate mai sunt totusi una, doua piese faine strecurate :)
    @Ale: hihi, succes, ce sa zic :D merita.

Leave a Reply