Breakfast

Pentru toţi cei care au un Bac de dat în curând :D În special dacă e asezonat cu mate M1.
Poftă bună.

cereale-integrale

Tu să taci!

Vai, aşa-mi place uneori stilul românesc de a pune pumnu-n gura altora.
La ce mă refer:

Aseară a fost finala Eurovision. Eveniment na, de oarecare importanţă pentru unii, total neinteresant pentru alţii şi de o însemnătate şi o relevanţă extraordinare, un veritabil centru gravitaţional pentru câţiva ultranaţionalişti schizofrenici care îşi închipuie că tot show-ul ăla o fi cine ştie ce mare brânză. La urma urmei surely, se învârt o grămadă de bani pe-acolo, se perindă o grămadă de interese şi sunt puse în joc poate un pic prea multe orgolii. Că nu e ceva totalmente de trecut cu vederea complet de acord, dar de la asta până la a crede că Eurovisionul e ceva suprem şi că ar oferi cine ştie ce ierarhizare valabilă e un pas măricel în direcţia tâmpeniei. Tot aşa, mi se par teribil de amuzanţi cei care critică Eurovisionul pentru că, vezi Doamne, nu promovează muzica “adevărată”. Păi cum să spun, oricine are pretenţia ca la Eurovision să audă altceva decât pop răsuflat e fie un idealist incurabil, fie un idiot sadea. E ca şi cum ai critica un patinoar fiindcă nu se joacă fotbal pe el. Sigur, mai sunt câţiva care sar calul oferind muzici mai “simţite” (vezi Christine Guldbrandsen sau Elitsa & Stoyan), dar astea sunt excepţii nefericite, neavând nici o şansă la primul loc (de altfel, mă şi mir cum a câştigat Alex din Norvegia anul ăsta, băiatul mi se pare cel mai valabil dintre toţi care au câştigat Eurovisionul în ultimii… ăăă… dooj de ani, gen?). Cât despre prestaţia României la “concursul” ăsta, încă mi se pare miraculos cum au ajuns Sistem cu Luminiţa Anghel să cânte la Kiev. Nu că au luat locul 3, ci că au reuşit să câştige preselecţia de aici. Pentru că noi avem un talent nemaipomenit de a trimite în competiţie parodii mizerabile din eşecurile cărora, aparent, nu am învăţat nimic. Iar judecând după prestaţiile post-Trăistariu, nici din succese n-am învăţat mare lucru.

But I digress.
Ideea era că am citit deunăzi un articol foarte ok al lui Alex Mihăileanu în care analiza un pic Eurovisionul de anul ăsta, şi prestaţia Elenei în particular. Şi deşi nu sunt cu totul de acord când zice că piesa e proastă (nu se înscrie, totuşi, în seria “parodiilor mizerabile” de care ziceam mai sus, categoria aia e rezervată pentru alde Monica Anghel & Marcel Pavel sau Nico & Vlad Miriţă), îl cred când zice că show-ul a fost slab (chiar dacă n-am văzut încă înregistrarea de la finală, şi nici nu prea am curiozitatea). Pentru că asta e o boală de-a noastră veche de când lumea – nu ştim să facem spectacol. Şi când îl facem, iese prost şi kitsch. Sistem & Luminiţa sunt doar excepţia aia proverbială.
Deliciul major sunt însă comentariile. Îmi permit să spicuiesc.

“Domnule ziarist daca te pricepi de ce nu te-ai facut cantaret, regizor si dansator !”

“In calitate de ce isi da cu parerea acest “maestru” “Mihailean” despre o melodie si despre ce insemnatate are ea? Cum poti sa lovesti in asemenea hal in melodia care a reprezentat ROMANIA, propria ta tara, la Eurovision (…)? “Profesionistule”, esti varza!!! Stai acasa si frustreaza-te in continuare!!! Si lasa-ne pe noi sa ne vedem de viata si sa ne mandrim cu tara asta in care traim!!! Nu sunt manelist, nu sunt cocalar, sunt o persoana care a facut niste studii (2 facultati) si care isi iubeste tara si care apreciaza oamenii care vor intr-adevar sa faca ceva pentru ea si nu sa o sape.”

Aş categorisi luările astea de poziţie drept incidente izolate dacă n-aş şti că reprezintă de fapt un ăăă… curent foarte mare de opinie, să zic aşa. O atitudine generalizată la nivelul poporului ăsta. N-aţi păţit niciodată? Să vă exprimaţi o părere, ca apoi ţâşpe indivizi să sară de cur în sus că cine eşti tu dom’ne, să-ţi dai cu părerea? În calitate de ce îndrăzneşti să spui ceva? Cine ţi-a dat voie să vorbeşti? Te confirmă ceva drept o mare autoritate? Nu? Atunci să taci din gură, că nu te pricepi! Oarecum ironic când vine de la oameni care, probabil, n-au nici o jenă în a comenta despre fotbal sau politică.
Pentru că atâta timp cât n-ai măcar o foaie de hârtie care să-ţi confere un oarecare “statut”, perceput mai înalt decât cel al majorităţii, al gloatei, tu (ca un oarecare, la urma urmei), n-ai nici un drept să emiţi opinii. Dacă, în schimb, ai hârtia aia sau whatever care să te ridice în ochii celorlalţi, totul se inversează – deodată cuvântul tău are greutate, e important, e luat în seamă şi adoptat ca literă de lege. Dacă cutărescu a zis o chestie, iar cutărescu e “mai calificat”, atunci automat cutărescu are perfectă dreptate iar cine crede altceva e un ignorant.
Vai, vai, cât poate să mă dezguste genul ăsta de atitudine. Dacă o mai cuplăm şi cu un patriotism prost înţeles, atât de răspândit pe-aici pe la noi, obţinem cea mai mişto mostră de caracter neaoş. Obţinem aberaţii de genul celei de mai sus. Poţi să faci şi treizeci de facultăţi, băi, le-ai făcut degeaba dacă n-ai priceput nişte chestii elementare. Sau mă rog, elementare poate pentru câţiva ciudaţi care cred într-o cultură a dialogului, a dezbaterii, a gândirii neîncorsetate de norme idioate, a “think for yourself, question authority”.

Vise băi, vise.
Am tăcut.

LE: Parcurgând majoritatea entry-urilor din semifinala naţională, pot spune fără ezitare că în locul Elenei aş fi trimis-o la Moscova pe Tina – ar fi putut să iasă un show tare mişto din piesa aia. Also, am dat şi peste Popas Band – concept tare fain, costume mişto de tot, nu m-ar fi deranjat chitara electrică ceva mai în faţă. Ăştia-s mai mult de corason, nu de Eurovision, dar poate ar fi mers.