Releasing the alchemy

Noaptea de vineri, 23 octombrie am tot aşteptat-o de pe la sfârşitul verii. De fapt, ca să fiu cinstit, am tot aşteptat-o fără să ştiu încă de acum aproape doi ani, când am auzit prima dată într-un concert byron piesele “Blinded by Sunshine” şi “A Peaceful Mind” – noi, neînregistrate pe nimic, disponibile numai live, în stare efemeră. Apoi numărul pieselor noi din concerte a crescut treptat, ajungându-se la preview-ul din Fabrica de la sfârşitul lui iunie unde au fost interpretate (aproape) toate piesele de pe viitorul album. Acolo am putut să-mi fac prima idee cât de cât completă despre cum avea să sune A Kind of Alchemy. Şi uite cum patru luni mai târziu mă găsesc cu albumul pe birou, într-o prezentare grafică exemplară, cu piese cunoscute demult pe care le aşteptam ca pe nişte prieteni vechi şi cu piese mai puţin cunoscute, ce se cer ascultate şi desluşite pe îndelete.

Cum stăteam vineri noaptea în Silver Church, abia ajuns acolo şi cu albumul proaspăt cumpărat în mâini, încercând pe întuneric să desluşesc câte ceva din booklet, aproape că aş fi fugit într-un suflet până acasă doar ca să-l deschid, să-l cercetez, să-l ascult aşa cum îmi dorisem de atâta timp să o fac. Nu mă mai ţinea acolo decât promisiunea unei seri de excepţie cu un concert inedit şi perspectiva de a-i revedea, după câteva luni, pe oamenii ăştia care mi-au devenit atât de dragi făcând ce ştiu ei cel mai bine.
Seara a început cu cei de la cvartetul de coarde A Quattro (René Popescu, Ana Ghiţă, Alexandra Toader şi Alex Gorneanu), care apar şi pe A Kind of Alchemy, interpretând câteva piese clasice. Aşezaţi în cerc în mijlocul clubului (pentru că scena deja se pregătea pentru cei de la Persona) şi cântând rece, fără amplificare, muzica celor patru era aproape acoperită, din păcate, de rumoarea mulţimii. Mulţi dintre cei aflaţi la o distanţă mai mare probabil nici nu bănuiau că “se întâmpla ceva” la câţiva metri de ei. Păcat, căci cei patru au deschis spectacolul într-o notă de eleganţă care avea să dureze până la sfârşit.

Pe scenă au urcat, la câtva timp după aceea, timişorenii de la Persona, trupa ce s-a aflat într-un vârf de formă anul ăsta, băieţi ce au participat şi la B’estfest şi care urmează să-şi lanseze propriul album, “Suburbia Afterlife”, la iarnă. Personal, îi mai ascultasem fugar pe Myspace, dar mai mult din curiozitatea că erau fosta trupă a lui Cătălin de la Kumm. La B’estfest nu i-am prins, însă vineri seara m-au prins ei pe mine: cu o reprezentaţie energică şi cu mult chef de cântat, au reuşit după numai câteva piese să pună în mişcare mare parte din public. Am să-i urmăresc de-acum încolo, pentru că rar trupe pe filonul indie/brit reuşesc să mă convingă din prima. Persona, see you soon!
Tranziţia între cele două trupe a fost asigurată de Marius Florea Vizante, ce a urcat pe scenă în aplauzele publicului şi a reuşit, pentru câteva minute, să ne distragă atenţia de la cei ce lucrau de zor să pregătească scena pentru byron. Ne-au fost relatate câteva momente anecdotice legate de cum i-a cunoscut el pe cei din trupă, dintre care cel care a smuls spectatorilor poate cele mai multe râsete a fost

– Well, Mr. Byron, it’s good to see you. I’m glad you enjoyed my movie.
– E ok, moşule, că vorbesc şi româneşte.

Apoi, după un foarte reuşit moment de intro, cei de la byron au ocupat în sfârşit scena.
Concertul a început în forţă cu “The Alchemist”, piesă nouă care nu s-a mai făcut auzită decât la preview-ul din Fabrica. Piesă care a inspirat titlul albumului, care sintetizează, cumva, conceptul în jurul căruia se învârte lirica acestuia şi care oferă o bună idee despre cum sună byron la momentul de faţă. Un intro zbuciumat, foarte “rock”, ce în Fabrica aproape îmi sunase a Dream Theater, o atmosferă ceva mai dark pe ansamblu, un refren amplu şi uplifting ce oferă deschidere, ca o poiană într-o pădure deasă. Mai târziu, “Diggin’ a Hole”, piesa ce a fost promovată înainte de lansarea albumului ca un soi de single, a beneficiat de o versiune extinsă, cu tot cu mojarul lui Dan şi cu prezenţa lui Petrică Ionuţescu de la Blazzaj la trompetă.
Publicul aproape a explodat când de pe scenă a început să se audă “Crossroads”, una din cele mai îndrăgite piese de pe Forbidden Drama. Cu mulţi dintre cei din jurul meu cântând la unison cu Dan, piesa a curs lin până la ruperea de ritm din mijloc, caracteristică versiunii live, când Costin a luat lucrurile pe cont propriu pigmentând lucrurile cu un solo de chitară. Piesa a continuat apoi calm, în registrul în care începuse, pavând drumul pentru “War” care avea să aducă pe scenă altă colaborare prezentă pe album. “War” a fost interpretată alături de Lu Cozma, care a rămas pe scenă şi pentru “A Little Bit Deranged”, preluând rolul lui Jane D. de pe album care a preferat să-şi păstreze anonimatul.

lansare byron la silver church

Un alt moment inedit al serii a fost interpretarea în premieră a piesei “The Song that Never Was”, compoziţia lui 6fingers, care a fost introdusă publicului abia cu o săptămână înaintea lansării, în emisiunea Antidot de la Radio Lynx ce l-a avut ca invitat pe Dan. M-aş hazarda să zic că e, până acum, piesa mea preferată de pe album, singurul meu regret fiind că nu e mai lungă, construind ceva mai mult în stilul oarecum progresiv în care începe. Cine ştie, însă, cum va evolua piesa în interpretările live, aşa că n-am renunţat la speranţa de a o auzi într-o versiune extinsă, oricât de efemeră. “I Don’t Want to Entertain You”, piesa pe care fiecare membru al trupei a avut un moment de virtuozitate (remarcându-se în special Cristi şi Vlady, zeilor, ce ştiu să facă oamenii ăia!) s-a scurs direct în “Blow Up My Tears”; la finalul acesteia din urmă Dan a ţinut să-şi continue mesajul din prima piesă, accentuând un detaliu foarte important – “Not this way!”

Următorul moment notabil a fost “Sirens”, când Lu Cozma a fost din nou invitată pe scenă, în spatele clapelor de această dată, iar 6fingers s-a retras pentru a-i face loc invitatului special Fingerică de la Severin la acordeon. Acordeon care pe piesa asta mărturisesc că face minuni, impregnând-o (în special în varianta de pe album) cu un parfum de vals, o briză veneţiană, în ritmurile valurilor. Deosebit.
“Blinded by Sunshine” ne-a purtat încet spre final, cu versurile sale despre prietenie şi cu mereu proaspătul “duel” dintre Costin şi Vlady, iar o “A Peaceful Mind” pe care n-o mai auzisem de secole mi-a trezit aşa o stare senină, ca şi cum chemarea unei zile noi mi-ar fi umplut pieptul.

Finalul a fost în cel mai veritabil stil byron, mulţimea nelăsându-i pe trupeţi să plece fără să cânte “No Man’s Land”, un veritabil imn despre o altfel de lume în care ne-ar plăcea tuturor să trăim, măcar pentru puţin timp. Mai târziu, când eram în maşină în drum spre casă iar “The Night” de pe album răsuna pe fundal, atât de potrivită cu noaptea de afară, mă gândeam că am fost, cumva, privilegiat.
Şi mai târziu, când răsfoiam cărticica lui A Kind of Alchemy iar muzica sa îmi răsuna în cameră, eram convins de asta.

Fotografii by Alex Trifan

4 Responses to “Releasing the alchemy”

  1. alexandru mircea

    Foarte fain, multumesc frumos pentru relatare. Mi-ar fi placut si mie sa fiu acolo, dar cum nu se poate, atunci macar o sa-ti fac concurenta la review-ul de album.

    Persona e foarte misto, sa nu-i ratezi! Sambata au avut concert solo in Laptarie, dar presupun ca nu ai stiut sau nu ai putut ajunge. Iti las o strigare cand mai aud ca au concert in Bucuresti.

  2. Druida

    Foarte buna cronica, doar ca ai sarit inceputul primului bis, cu bijuteria numita ‘Vitruvian Man’ (preferata mea, I must confess). Culmea e ca poza lui Trifan e chiar de pe acea piesa :).

  3. D-ra Ralu

    băi ce le mai zici tu despre concerte…parcă-mi mai trece odată prin faţa ochilor toată seara :)
    termină povestea NIN, mi-e dor să mi-o amintesc :P

  4. Prăjitorul din Oz

    @alexandru – cu placere, astept review-ul :) are sa vina si al meu, cat de curand. cat despre Persona, i-am ratat in Laptarie, habar n-aveam. dar promit ca n-o sa se mai repete.
    ____
    @Druida – da, da, guilty as charged :) nici de Losing Control n-am zis nimic, dar pe aia deja o stie lumea.
    ____
    @D-ra – vine si NIN. ‘cetishor, pe indelete :D tre sa trecem prin muuuuult Primal Scream pana atunci. si niste Iris ;))

Leave a Reply