Gutulai, doamne

Facultate, acasă, muzică, facultate, muzică, muzică, acasă, concert, concert, prieteni, cafea, struguri, somn. Sau un fel de rezumat al ultimei săptămâni, al mijlocului ăsta de toamnă, al amurgului ăsta de an.
Ia să vedem, dacă am zis de “Amurg” o să-nceapă adolescenţii să ajungă aici de pe Google căutând vampiri sclipicioşi? ;))
Prea des în ultima vreme mi se întâmplă să mă uit la ziua de mâine şi să constat că e miercuri. Indiferent care mâine, tot miercuri e. Sau cel puţin senzaţia asta mi-o dă. Iar mie nu-mi plac miercurile, nu în mod special, şi în special de când am două cursuri lungi unul după altul dintre care ultimul e aproape noaptea şi din care zău, mi-e aproape imposibil să pricep ceva. Şi aşa frumos aş aţipi uneori, dar mă-sa, de aţipit pot şi-acasă, iar gândul ăsta mă ţine treaz.

Ca să pună capac peste toate, mergeam azi pe stradă (la o oră criminal de matinală pentru mine, dar na) şi la un moment dat am constatat că ninge. Mă rog, nu era genul ăla de ninsoare, dar nişte chestii mici şi albe pluteau totuşi prin aer. Ca şi cum Dumnezeu s-ar fi scuturat de mătreaţă, mi-a trecut atunci prin cap. La Universitate în pasaj s-a terminat atât cu expoziţia despre cancer (foarte fain realizată, de altfel, şi care ridica câteva probleme greu de digerat) cât şi cu cea a Observatorului Astronomic. Oarecum ciudat că s-au desfăşurat în paralel, dar efectul pe care l-au creat a fost plăcut, reuşind să răpească nişte minute bune curioşilor care nu se grăbeau nicăieri (şi mi-a crescut inima când am văzut ce mulţi erau, ce forfotă era în jurul planşelor şi cât de entuziaşti exclamau unii oameni când mai descopereau câte vreun detaliu marfă despre cine ştie ce planetă sau stea – că la cealaltă expoziţie era ceva mai greu să fii entuziast). Acuma, însă, mijlocul pasajului era iarăşi gol şi rece iar lumea era iarăşi grăbită. În ton cu vremea, I suppose.

Am fost şi la concertul Amorphis, în detrimentul Urmei. ‘ai de capul meu ce puţină lume a fost, ăia de la Metalhead zic că cică vreo 700 de inşi iar eu m-aş fi aşteptat la cel puţin dublu de atât. Sunt curios la Apocalyptica acum 3 ani câţi or fi fost, sau la Nightwish în 2005. Amorphis mereu au fost mai în umbră, dar mă-sa! au ieşit în faţă enorm în ultima vreme, trei albume solide în nici 4 ani, un sound propriu secondat de o prestaţie live impecabilă… what the hell’s wrong with the world, am rămas eu singurul nebun care mai ascultă trupa asta? :| Parcă şi la Moonspell la Cluj a fost mai multă populaţie.
Enfin, despre Black Autumn Day cred că am să mai revin, măcar şi pentru faptul că se asortează foarte bine cu festivalul ArtMania – adică na, am povestit până şi de Nightwish, iar ăştiălalţii mi-s mai aproape de corason.
Seara următoare s-a petrecut kumm altfel decât în Silver Church la concertul de lansare a unui album pe care l-am aşteptat mult, nu atât cu emoţie (cum l-am aşteptat bunăoară pe al byronilor) cât cu multă curiozitate. Am să scriu şi despre lansarea Kumm separat, măcar pentru replica pe care mi-a servit-o V. în jurul căreia am decretat că trebuie scris un articol. O să înţelegeţi, probabil, la momentul respectiv.

În rest e o noapte ploioasă şi rece, ceasul a încremenit pe orele din cadranul I iar gutuile zac pleoştite în compot. Popândăul Catatonic şi Pinguinul Nevrozat îşi dau mâna şi vă urează amândoi noapte bună.