Some High School Rock

Cu titlul de reparaţie istorică.

Rock Your High School“, pornit din iniţiativa trupei byron, s-a dorit a fi un concurs prin care trupe tinere, alcătuite mostly din liceeni, să aibă şansa de a scoate capul în lume, de a se face cunoscute printre ascultătorii autohtoni de sonorităţi rock şi, de ce nu, de a câştiga din premiile puse la bătaie de Guitar Shop şi Rulez.
În clipa în care am auzit de concurs mi s-a părut o idee foarte bună, mai ales că helping hands de genul ăsta de la o generaţie la alta sunt deconcertant de rare. Mai ales în domeniul ăsta, al muzicii rock, unde cei de-o vârstă cu mine şi mai tineri duc o acută lipsă de modele şi mentori autohtoni. Am fost puţin sceptic, totuşi, gândindu-mă la short notice (concursul a fost anunţat roughly cu o lună înainte de deadline) şi la dificultăţile pe care participarea la un astfel de eveniment le-ar presupune pentru o trupă din afara Bucureştiului.

Bucuros am fost să constat, în două rânduri, că am fost sceptic fix degeaba :) În primul rând, pentru că pe lista finală a înscrierilor s-au numărat 24 de formaţii din toată ţara, un număr mai mult decât decent pentru o primă ediţie, zic eu, şi suficient de multe cât să ai de unde alege. M-am mai bucurat, apoi, şi de faptul că o proporţie covârşitoare din entry-uri erau de o calitate foarte bună, atât compoziţional cât şi ca înregistrare (iar pentru o trupă de liceeni ultimul aspect, cel puţin, este cumplit de greu de bifat cum trebuie). De asemenea, înscrierile au acoperit o plajă foarte largă de genuri – astfel am trecut prin gothic metal, alternative, indie/brit, progressive, punk, blues şi chiar şi psychedelic stuff. Toate executate cu mai multă sau mai puţină măiestrie, în funcţie de caz, dar care laolaltă alcătuiesc un foarte interesant mozaic al intereselor muzicale ale tineretului român, în ansamblu. Iar asta-i o dovadă a unei deschideri care-mi place maxim.

În al doilea rând, scepticismul meu s-a dovedit nefondat pentru că în finală, toate cele 6 trupe finaliste au făcut act de prezenţă fără nici o problemă, mai ales cele 4 ne-bucureştene pentru care m-am bucurat cel mai mult. Astfel, duminică seara, în El Grande Comandante, am avut parte atât de Sophisticated Lemons şi Pipes din Bucureşti, dar şi de Emaleth din Timişoara, Akantyss din Galaţi, F.A.M. din Bistriţa/Întorsura Buzăului şi Silver Proof din Târgu Secuiesc. Entry-urile tuturor trupelor pot fi ascultate aici, mie personal cel mai mult mi-au plăcut Akantyss, Pipes, F.A.M., Token (care, de altfel, au fost foarte aproape să intre în finală) şi Sophisticated Lemons, dar am rămas plăcut surprins şi de Methadone Skies şi Fever pentru originalitatea stilurilor şi curajul, să-i zic aşa, de a aborda aşa ceva.

Am ajuns duminică în El Grande Comandante pe la 5 şi ceva, exact la timp pentru a-i auzi pe cei de la Emaleth. Pipes şi Silver Proof cântaseră deja înainte şi mi-a părut rău că nu i-am prins, în special pe cei de la Pipes care se anunţau a fi ceva mai inediţi (acustici + violoncel, mi-a plăcut mult cum suna înregistrarea). Emaleth nu m-au încântat mai mult decât ce auzisem deja, trupa în ansamblu, ca trupă, nu sună rău, dar le lipseşte un “ceva” în compoziţii, cred. Oricum, bilă albă pentru “încăpăţânarea” de a cânta numai compoziţii proprii :) E un pas bun înainte. De asemenea, bilă albă pentru basistul lor care, la soundcheck, se “încălzea” cu o bucată din Schism de la Tool. Nice tastes.
Dacă Emaleth până la urmă n-au cântat nimic Tool, se pare că Akantyss veniseră chitiţi să-mi intre în graţii :)) Altfel nu-mi explic cum au putut să trântească două coveruri Guano Apes, Scratch the Pitch şi Pretty In Scarlet, unul după altul. Foarte fain executate, cu o tuşă de originalitate dată de clape şi de vocea Alexandrei. A urmat apoi piesa cu care s-au înscris, Sweet Lady Passion, pe care cumva n-o ascultasem înainte, însă după aceea a ajuns pe repeat. Nota 10 pentru compoziţie. Au încheiat apoi în forţă, cu The Show Must Go On a celor de la Queen, cântată şi de public (de unde la Guano Apes eram cam singurul care mai fredona, heheh).

La Sophisticated Lemons eram curios puţin, şi mi-a plăcut ce am auzit. Un soi de alternative/brit, foarte zbânţuibil, ce cumva reuşea să nu sune chiar ca o imitaţie palidă a unui sound importat de-afară. Ba chiar, pe alocuri, cu nişte artificii foarte faine la nivel compoziţional (nu mai ştiu acuma la ce mă refer, dar le ţin minte de la faţa locului că erau). De urmărit, de asemenea, pe viitor.
Ultimii pe scenă au urcat cei de la F.A.M., revelaţia serii, care au reuşit să surprindă audienţa printr-o interpretare curată, susţinută şi plină de nerv. Un blues cu accente hard ce părea complet neverosimil venind din instrumentele unor muzicieni atât de tineri, şi care totuşi suna impecabil. Trupa a oferit şi un show reuşit, cu stage theatrics de efect ce lipsesc din recuzita multor trupe care n-au înţeles până acum că un concert e mai mult decât o interpretare live. Pentru tot ce-au făcut oamenii ăia duminică, pentru solo-ul de tobe al lui Flavius, pentru Voodoo Child şi Little Wing… mă înclin în semn de respect.

Trupele câştigătoare ale serii au fost F.A.M. (marele premiu, cel mai bun chitarist, cel mai bun toboşar şi cel mai bun vocal), Sophisticated Lemons (premiul publicului şi cea mai bună prezenţă scenică) şi Akantyss (cel mai bun basist). Felicitări tuturor, atât câştigătorilor cât şi celor care doar au participat, finalişti sau nu, şi mult spor în continuare. Uite că totuşi viitorul muzical are pe ce se clădi :D
La sfârşit, după încă o intervenţie a celor de la F.A.M., cei de la byron au cântat şi ei, mai puţin decât într-un concert obişnuit, ca un fel de avanpremieră pentru aniversarea de 3 ani ce avea să aibă loc în curând. Poveşti de-acolo în viitorul cât mai apropiat.

Leave a Reply