Dark Bombastic Evening pe ultima sută de metri

dark bombastic evening

Evenimentul martial/industrial/neofolk al anului în Europa (şi asta o spun eu, comunicatul organizatorilor vine mai jos! :D ) va avea loc sâmbătă seara, de la ora 19.00, în clubul The Silver Church. După o aşteptare de câteva luni bune (nici nu mai ştiu când a fost anunţat evenimentul prima dată, parcă prin primăvară, după încă nişte săptămâni bune de teasing cu “un super eveniment ce va avea loc la sfârşitul anului” – eu honestly atunci speram la Tenhi, dar na, e loc de ei şi iarna viitoare) deci cum ziceam, după o luuungă aşteptare it’s finally here! Cu o concentrare de artişti cum n-a văzut nici Parisul, Bucureştiul va fi pentru o noapte punctul nevralgic al Europei şi destinaţia răsfăţată a turismului concertistic.
Să lăsăm acum cuvântul organizatorilor pentru prezentarea ultimelor detalii.
________________________________________________

Vineri seara toţi trupeţii vor ateriza în Bucureşti, pentru marea majoritate fiind o premieră vizitarea capitalei României. Sâmbătă, începând cu ora 12.00, se vor face toate pregătirile de sunet şi imagine pentru ca evenimentul să fie unul de neuitat!
Şi clubul The Silver Church a împodobit deja bradul pentru Sărbătorile ce urmează să vină… anul acesta se pare că mult mai devreme!
Pe de altă parte, vânzarea de bilete din ultima săptămână tinde să contureze DARK BOMBASTIC EVENING ca pe un eveniment reuşit!

Întrucât dorinţa organizatorilor este de a oferi fanilor libertatea de a imortaliza momentele cele mai reprezentative ale evenimentului, accesul în locaţie va fi permis cu orice tip de aparat foto sau cameră de filmat, însă fără suport sau trepied!
În urma solicitărilor de a personaliza eventul cu accesorii simbolistice, organizatorii au realizat o ediţie exclusivă şi limitată de tricouri cu DARK BOMBASTIC EVENING!
Reamintim că accesul în clubul THE SILVER CHURCH va fi permis începând cu ora 19.00, excepţie fac cei care au primit confirmarea rezervării de pe adresa kogaiononmagazine@gmail.com, aceştia fiind rugaţi să ajungă în jurul orei 18.30, pentru a evita aglomeraţia.

Prima trupă îşi va incepe reprezentaţia în jurul orei 19.30 iar After Party-ul va începe imediat după susţinerea ultimului concert, în jurul orei 3.15.
Menţionăm că nu există rezervări de mese sau scaune iar cele două “alveole” existente pe lateralele locaţiei vor fi alocate trupelor şi organizatorilor, fără acces la public.

Mulţumim pentru înţelegere!
Vă aşteptăm!
Echipa Kogaionon & DonisArt
________________________________________________

PROGRAM:

19.00 – Open doors –
19.30 TriORE
20.00 – pauză –
20.15 Cascadeur
20.45 – pauză –
21.00 Kim Larsen
21.30 – pauză –
21.45 Triarii
22.45 – pauză –
23.00 Rome
00.15 – pauză –
00.30 Ordo Rosarius Equilibrio
01.45 – pauză –
02.00 Spiritual Front
03.15 – Afterparty –

Dosar probe nr. B14215/2011

inculpat: C. I. Kozminovici
capete de acuzare:
– subminarea reconcilierii naţionale
– asociere cu elemente perturbatoare fasciste
– diseminare de materiale de propagandă fasciste
– accesare frauduloasă a reţelelor informaţionale
– fals în acte
– batjocorire şi tentativă de distrugere a simbolurilor naţionale
– solidaritate faţă de elemente descompuse ale societăţii
– asociere în vederea trecerii frauduloase a graniţei

Asupra inculpatului s-au găsit următoarele notiţe, ce se constituie în probe. În momentul reţinerii, inculpatul a atestat autenticitatea înscrisurilor şi faptul că acestea îi aparţin. După linie urmează transcrierea fidelă a notiţelor.
_____________________________________

14 04 2011

Încă nu-mi vine să cred. Tremur.
Pe TV şi pe radio încă nu s-a anunţat nimic, probabil să nici nu se anunţe până peste câteva zile, dar de-acum e aproape sigur. Radu Moraru a murit azi, împuşcat ca un animal, în centrul Bucureştiului. Aparent nu le-a fost de-ajuns să-l marginalizeze, probabil îi deranja comunitatea pe care a reuşit s-o închege pe Internet aşa că de ce să rişte? L-au rezolvat de tot. Şi uite cum “dovezile elocvente” pe care le promitea s-au pierdut, probabil, pentru totdeauna. Probabil zilele astea o să-i ia foc şi casa, fericit “accident”, aşa cum s-a întâmplat şi cu Tapalagă anul trecut.
Nu-i un pic ciudat cum toţi cei care se luptau, cum puteau, pentru eliberarea lui Băsescu au fost treptat scoşi din joc? Cine-a mai rămas? Voinescu? Găunos, şi zice-se că de fapt tot ei l-ar împinge, să facă o opoziţie aşa, “de faţadă”. Diaconescu? Lipsit de orice credibilitate. Până şi pe Becali, care, de bine de rău, mai reuşea să mişte ceva sentiment, au reuşit să-l scoată din joc. Să nu mai zic de ăia mari. (indescifrabil)
Cărtărescu nu mai dă nici un semn în ultima vreme, şi sincer nu-l condamn – de-am fi avut toţi inspiraţia pe care-a avut-o el, chiar la început, să plece… Dar cine putea să prevadă cum aveau să decurgă lucrurile? Ne-am încăpăţânat să credem, să facem opoziţie… Dar până şi dreptul ăsta ni l-au luat! Şi au ajuns să-şi facă opoziţie singuri, alţii dar mereu aceiaşi, în timp ce noi suntem măturaţi cu grămada.
E a 4-a zi de când nu reuşesc să mă conectez la Internet. Reţeaua noastră a căzut de vreo 2 săptămâni, dar am tot reuşit să prindem nişte wireless-uri nesecurizate de la nişte binefăcători anonimi. Probabil i-or fi prins. Mă rog pentru ei. Ciudat cât de mult am ajuns să mă rog în ultimul timp.
_____________________________________

17 04 2011

Ha! Am reuşit azi să accesăm Internetul pentru o oră şi ceva. A reuşit Mihai să şutească un carnet de partid (habar n-am cum, e un miracol omul ăla!!) şi-am reuşit să intrăm de pe el până să se prindă şi să-l dezactiveze. Blogul meu deja nu mai era, avea redirect pe realitatea.net. Oricum, e un record că a reuşit să reziste 10 zile fără să schimb serverul. Bine că am back-ups, dar n-am mai avut timp să le încarc azi. Dar mă gândeam să scanez şi să urc ce scriu aici pe hârtie, să nu pierdem continuitatea :)
Din păcate, cu Moraru e cum credeam. Cică de la distanţă mică, dintr-o maşină. Unii zic că poate chiar îi cunoştea pe ăia. Tot ce se poate.
Pe TV tot nu e nimic, nici un cuvânt, acum e “Dansez pt tine” de ca şi cum ar fi totul perfect ok, iar în rest de 3 zile numai despre Pakistan şi divorţul Columbenilor. WTF!!!

Mă gândesc uneori că poate funcţionează şi asta ca o formă de negare – să te agăţi de lucruri care-ţi par familiare în încercarea de a trece cu vederea ceea ce este evident schimbat. Iar ei îşi fac din plin datoria de a ne furniza chestii familiare. Şi aşa ne ţin ei blocaţi într-un fel de amăgire cu gustul unui trecut mai (indescifrabil) frumos, ştii? Ca un fel de Matrix.
M-am săturat de moaca infectă a lui Geoană pe toate afişele cu Congresul PSLR. Cică la noapte facem nişte raiduri, mai dăm jos, mai ardem câteva. Mai mult simbolic, dar ne ţine în viaţă fărâma asta de flacără pe care-o mai avem.
(indescifrabil)
Acum am aflat – au prins-o ieri pe Alex la graniţă (indescifrabil)
(indescifrabil)

22 de gloanţe
(indescifrabil)

_____________________________________
Acest text este un exerciţiu de imaginaţie. Un pamflet, pentru moment, şi să sperăm că va rămâne aşa. Asta poate să depindă în mare măsură de ce alegem să facem pe 6 decembrie.

Some High School Rock

Cu titlul de reparaţie istorică.

Rock Your High School“, pornit din iniţiativa trupei byron, s-a dorit a fi un concurs prin care trupe tinere, alcătuite mostly din liceeni, să aibă şansa de a scoate capul în lume, de a se face cunoscute printre ascultătorii autohtoni de sonorităţi rock şi, de ce nu, de a câştiga din premiile puse la bătaie de Guitar Shop şi Rulez.
În clipa în care am auzit de concurs mi s-a părut o idee foarte bună, mai ales că helping hands de genul ăsta de la o generaţie la alta sunt deconcertant de rare. Mai ales în domeniul ăsta, al muzicii rock, unde cei de-o vârstă cu mine şi mai tineri duc o acută lipsă de modele şi mentori autohtoni. Am fost puţin sceptic, totuşi, gândindu-mă la short notice (concursul a fost anunţat roughly cu o lună înainte de deadline) şi la dificultăţile pe care participarea la un astfel de eveniment le-ar presupune pentru o trupă din afara Bucureştiului.

Bucuros am fost să constat, în două rânduri, că am fost sceptic fix degeaba :) În primul rând, pentru că pe lista finală a înscrierilor s-au numărat 24 de formaţii din toată ţara, un număr mai mult decât decent pentru o primă ediţie, zic eu, şi suficient de multe cât să ai de unde alege. M-am mai bucurat, apoi, şi de faptul că o proporţie covârşitoare din entry-uri erau de o calitate foarte bună, atât compoziţional cât şi ca înregistrare (iar pentru o trupă de liceeni ultimul aspect, cel puţin, este cumplit de greu de bifat cum trebuie). De asemenea, înscrierile au acoperit o plajă foarte largă de genuri – astfel am trecut prin gothic metal, alternative, indie/brit, progressive, punk, blues şi chiar şi psychedelic stuff. Toate executate cu mai multă sau mai puţină măiestrie, în funcţie de caz, dar care laolaltă alcătuiesc un foarte interesant mozaic al intereselor muzicale ale tineretului român, în ansamblu. Iar asta-i o dovadă a unei deschideri care-mi place maxim.

În al doilea rând, scepticismul meu s-a dovedit nefondat pentru că în finală, toate cele 6 trupe finaliste au făcut act de prezenţă fără nici o problemă, mai ales cele 4 ne-bucureştene pentru care m-am bucurat cel mai mult. Astfel, duminică seara, în El Grande Comandante, am avut parte atât de Sophisticated Lemons şi Pipes din Bucureşti, dar şi de Emaleth din Timişoara, Akantyss din Galaţi, F.A.M. din Bistriţa/Întorsura Buzăului şi Silver Proof din Târgu Secuiesc. Entry-urile tuturor trupelor pot fi ascultate aici, mie personal cel mai mult mi-au plăcut Akantyss, Pipes, F.A.M., Token (care, de altfel, au fost foarte aproape să intre în finală) şi Sophisticated Lemons, dar am rămas plăcut surprins şi de Methadone Skies şi Fever pentru originalitatea stilurilor şi curajul, să-i zic aşa, de a aborda aşa ceva.

Am ajuns duminică în El Grande Comandante pe la 5 şi ceva, exact la timp pentru a-i auzi pe cei de la Emaleth. Pipes şi Silver Proof cântaseră deja înainte şi mi-a părut rău că nu i-am prins, în special pe cei de la Pipes care se anunţau a fi ceva mai inediţi (acustici + violoncel, mi-a plăcut mult cum suna înregistrarea). Emaleth nu m-au încântat mai mult decât ce auzisem deja, trupa în ansamblu, ca trupă, nu sună rău, dar le lipseşte un “ceva” în compoziţii, cred. Oricum, bilă albă pentru “încăpăţânarea” de a cânta numai compoziţii proprii :) E un pas bun înainte. De asemenea, bilă albă pentru basistul lor care, la soundcheck, se “încălzea” cu o bucată din Schism de la Tool. Nice tastes.
Dacă Emaleth până la urmă n-au cântat nimic Tool, se pare că Akantyss veniseră chitiţi să-mi intre în graţii :)) Altfel nu-mi explic cum au putut să trântească două coveruri Guano Apes, Scratch the Pitch şi Pretty In Scarlet, unul după altul. Foarte fain executate, cu o tuşă de originalitate dată de clape şi de vocea Alexandrei. A urmat apoi piesa cu care s-au înscris, Sweet Lady Passion, pe care cumva n-o ascultasem înainte, însă după aceea a ajuns pe repeat. Nota 10 pentru compoziţie. Au încheiat apoi în forţă, cu The Show Must Go On a celor de la Queen, cântată şi de public (de unde la Guano Apes eram cam singurul care mai fredona, heheh).

La Sophisticated Lemons eram curios puţin, şi mi-a plăcut ce am auzit. Un soi de alternative/brit, foarte zbânţuibil, ce cumva reuşea să nu sune chiar ca o imitaţie palidă a unui sound importat de-afară. Ba chiar, pe alocuri, cu nişte artificii foarte faine la nivel compoziţional (nu mai ştiu acuma la ce mă refer, dar le ţin minte de la faţa locului că erau). De urmărit, de asemenea, pe viitor.
Ultimii pe scenă au urcat cei de la F.A.M., revelaţia serii, care au reuşit să surprindă audienţa printr-o interpretare curată, susţinută şi plină de nerv. Un blues cu accente hard ce părea complet neverosimil venind din instrumentele unor muzicieni atât de tineri, şi care totuşi suna impecabil. Trupa a oferit şi un show reuşit, cu stage theatrics de efect ce lipsesc din recuzita multor trupe care n-au înţeles până acum că un concert e mai mult decât o interpretare live. Pentru tot ce-au făcut oamenii ăia duminică, pentru solo-ul de tobe al lui Flavius, pentru Voodoo Child şi Little Wing… mă înclin în semn de respect.

Trupele câştigătoare ale serii au fost F.A.M. (marele premiu, cel mai bun chitarist, cel mai bun toboşar şi cel mai bun vocal), Sophisticated Lemons (premiul publicului şi cea mai bună prezenţă scenică) şi Akantyss (cel mai bun basist). Felicitări tuturor, atât câştigătorilor cât şi celor care doar au participat, finalişti sau nu, şi mult spor în continuare. Uite că totuşi viitorul muzical are pe ce se clădi :D
La sfârşit, după încă o intervenţie a celor de la F.A.M., cei de la byron au cântat şi ei, mai puţin decât într-un concert obişnuit, ca un fel de avanpremieră pentru aniversarea de 3 ani ce avea să aibă loc în curând. Poveşti de-acolo în viitorul cât mai apropiat.

Un nou sentiment (sau de ce voi vota verde)

Mă încearcă pentru prima dată sentimentul ăsta, zău. Sau mă rog, m-a încercat până nu demult. Şi nu ştiu cât de bine e, dar mă hazardez să zic că-i de bine şi că-mi place. Pentru că sentimentul ăsta dovedeşte ceva – am în faţă, în sfârşit, o alegere reală.

Mă refer la faptul că pentru prima dată am stat şi-am cugetat îndelung ce voi face cu votul meu. De votat am făcut-o ori de câte ori am avut ocazia de când am împlinit 18 ani, şi totuşi astea sunt primele alegeri prezidenţiale la care am dreptul să-mi exprim votul. Până acum totul a fost relativ simplu – vot mai mult negativ, împotriva PSD. Primul vot din convingere l-am dat pentru Dan Dumitrescu la parlamentarele din 2008, chiar dacă acuma mi-e puţin amar văzând că-l susţine pe Oprescu pentru turul 2 (bine măcar că odiosul n-are şanse să ajungă până acolo). Pe atunci, însă, pe lângă faptul că era efectiv singura variantă viabilă din colegiul meu, a reuşit şi să facă o campanie tare simpatică (cu care n-a ajuns şi la mine-n bloc, dar na :) ). Din câte se pare, acum a venit momentul unui al doilea vot din convingere.

Pe Remus Cernea îl ştiam ca preşedinte (sau ceva pe-acolo, în caz că nu e) al Asociaţiei Umaniste Române. I-am apreciat îndeosebi poziţia critică la adresa Bisericii Ortodoxe şi a imixtiunii sale abuzive şi de rău augur în mersul societăţii. Până recent habar n-aveam cum arată, dar când mai vedeam câte-o campanie în care erau arătate cu degetul abuzuri ale BOR sau erau criticate atitudini retrograde din societatea românească nu mai era o surpriză să-i aud numele. Ulterior am aflat că tot el a fost şi în spatele protestelor (sau mă rog, a unei părţi din ele) împotriva construirii Catedralei Mântuirii Slugărniciei* în parcul Carol. Cu atât mai bine pentru el.
Multă lume se întreabă, şi m-au mai întrebat şi pe mine – de ce? Cu ce vine, care-i programul lui electoral, ce soluţii are pentru ieşirea din criză? Unii oameni îl critică pentru discurs cosmetic dar lipsit de substanţă sau pentru deja celebra declaraţie de avere care, la propriu, nu conţine nimic. Câţiva idioţi îi transmit că ar face bine să se tundă dacă vrea să fie luat în serios. I, personally, don’t give a shit about all this.

Îl votez pentru că are barbă, păr lung şi ascultă Pink Floyd. Pentru că am semnat pentru susţinerea candidaturii lui într-o seară pe Motoare, când a venit chiar el şi a stat 10 minute la masa noastră (chiar dacă 8 şi le-a petrecut vorbind la telefon). Pentru că reprezintă un avânt nou care merită fiecare strop de susţinere. Pentru că mi-ar fi plăcut atât, dar atât de mult să pot avea încredere în Antonescu. Şi, nu în ultimul rând, pentru că probabil nici el nu şi-a închipuit că ar putea ajunge atât de departe.
Toată treaba asta cu candidatura a pornit ca un experiment şi sunt aproape 100% convins că în planurile iniţiale ar fi trebuit să rămână aşa – o candidatură simbolică, de frondă, fără şanse reale de a strânge cele 200,000 de semnături necesare. Şi uite că totuşi s-a întâmplat.

Recunosc, am fost ulterior măcinat de alte şi alte gânduri. Pe de-o parte, era utopica idee că Băsescu ar fi trebuit susţinut masiv în turul 1, pentru a câştiga alegerile din prima, anulând orice manevre murdare plănuite de PSD pentru turul 2. Utopic, cum spuneam. Pe de altă parte, era ideea că Antonescu ar fi trebuit susţinut masiv în turul 1, pentru a-l forţa pe Geoană afară din turul 2 şi a scăpa, astfel, de cea mai cumplită variantă de preşedinte. Asta în condiţiile în care, pentru mine, Băsescu este răul necesar, Antonescu răul cel mai mic iar Geoană e Sauron.
Însă aşa o lehamite m-a apucat de toate calculele astea încât am zis nu, dă-o dracu, vedem în turul 2 ce-o fi.
Măcar să ştiu că mi-am făcut damblaua.

[caricatura din header courtesy of Smoking Cool Cat]