Primăveri de smarald, zăpadă şi metale negre
Mă gândeam să încep articolul ăsta cu un joc de cuvinte în franceză, însă am ajuns la concluzia că până la urmă ar fi sub demnitatea mea – mai ales că respectivul joc de cuvinte ar fi implicat şi ceva referinţe meteorologice. Iar zilele astea subiectul “vremea” e unul destul de sensibil.
Ca orice scenă muzicală care se respectă, şi black metal-ul franţuzesc e într-o preschimbare continuă – cu trupe şi proiecte apărând şi dispărând rapid, cu muzicieni plecând de la o trupă la alta sau, dimpotrivă, activând în câte 4, 5 proiecte deodată. În felul ăsta, e ceva mai productiv să vorbim de muzicieni decât de formaţii, pentru că cele din urmă au o existenţă mai degrabă efemeră. Iar dacă vorbim de muzicieni, unul din cele mai rezonante nume în acest context este Neige (probabil acum v-aţi dat seama cam la ce soi de joc de cuvinte mă gândeam la început). Pentru a vă îndemna să citiţi în continuare (conştient fiind de prejudecăţile din jurul acestui gen muzical) trebuie să spun că pentru articolul ăsta black metal-ul nu e decât un pretext, cam în aceeaşi măsură în care pentru muzica lui Neige şi a trupei sale Alcest black metal-ul este, cel mult, un punct de plecare. Care ar fi punctele de sosire, atunci? Dintre cele mai neaşteptate.
