Ăăă…

…pentru că nici un alt titlu n-ar descrie mai bine starea cu care am să părăsesc, peste câteva ore, acest an :D

Am şi câteva restanţe la purtător, ce-i drept. Câteva pe plan academic. Altele mai… importante. Un tren, câţiva oameni, nişte ceai. Altele mai mărunţişuri. Două episoade din sezonul 2 din The Mentalist, nişte posturi pe blog, câteva concerte, nişte ore de somn. Altele pe care n-am să le amintesc, dar pe care nu le-am uitat. Altele pe care probabil le-am uitat.

Dar e fain aşa, să intri în noul an cu to do list gata făcut. Te scuteşte de efortul de a încropi unul cu scopuri noi. Şi dacă întocmitul unei liste te pune pe gânduri, mai bine o laşi baltă. Vin ele, lucrurile de făcut :)

Cu articolul ăsta vor fi 32 în total, pe anul 2010. Dacă adăugăm şi povestea de la seara a doua de DBE2, vor fi 33. Anului 2009 îi mai lipseşte povestea de la NIN ca să aibă 44 de articole. You see the trend?
Sper, nu promit! dar sper :)) că 2011 va continua tradiţia. Şi în manieră ascendentă, totuşi.

Dar! Enough with the chatter, şampania nu se bea singură. And all the things leading to it. Aşa că petreceri frumoase, whoever and wherever you are. Şi să ne găsim cu bine de cealaltă parte a anului.

Leave a Reply