Scobitori de porţelan

…Asta pentru că titlul extrem de obvious și de mișto a fost deja luat de cei de la The gig :))

Mi-a fost tare dor de cei de la ab4, pe care nu-i mai văzusem…
Moment în care fac o pauză să mă gândesc, pentru că sincer nu mai știu. Am puternica senzație că i-am mai văzut cândva în trecutul oarecum recent, însă backtrackuind prin eventuri de last.fm și articole de pe no.3 concluzia e că ultima dată a fost la unplugged-ul ăla mișto din Fabrica. Fuuuck, atât de mult să fi trecut? :))
Și oarecum are sens, că-n 2009 la Green Fest i-am ratat iar la aniversarea de 10 ani n-am putut să ajung din motive de Dark Bombastic Evening.
Wow.

Așa că nu m-am înșelat deloc atunci când am văzut concertele anunțate de anul ăsta și-am zis “frate, sesiune, nesesiune, se cere!”. Și uite-așa am avut parte de porție dublă de ab4; o dată în formulă unplugged + guests, apoi în formulă electrică și zgomotoasă. And they kicked serious amounts of ass pe ambele stiluri.
La Sala Radio, cu ocazia ShortsUp, am făcut eu cum am făcut de am ajuns ceva mai târziu. Din fericire partea de scurt-metraje era programată de la început, iar cum ăsta nu era nicidecum scopul prezenței mele acolo am zis că nu-i mare bai. Na, asta e, nu mă consider mare brânză de cinefil și oricâtă stimă aș purta evenimentelor de gen care văd că sunt tot mai prolifice (Next, ShortsUp etc.) și oamenilor care le organizează, it just doesn’t click. Așa că din punctul meu de vedere, am avut niște scurt-metraje ca bonus înainte de concert iar asta a fost excelent, plus că majoritatea mi-au plăcut mult iar în afară de Povestea de la scara C a lui Cristian Nemescu nu mai știam nici unul, după cum era de așteptat. Cel mai tare a fost de departe Ahate Pasa, un mockumentary savuros despre rolul extrem de important pe care-l ocupă rațele în estetica cinematografică. Moar liek “quackumentary”, amirite? Partea cea mai amuzantă a fost că în sală subtitrările erau decalate masiv, narațiunea era în bască ceea ce nu ajuta deloc, și totuși lumea râdea în hohote. Deci da.

Cei patru abepatri (Doru Trăscău – chitară & voce, Enrico D’Angelosante – chitară, Antonio Bonansingo – bass și Dorian Cazacu – tobe; sunt convins că-i știți, da’ vreau și io să apar mai bine în Google, haha) s-au instalat pe scenă după ce-a fost proiectat clipul de la arhicunoscuta și emblematica “Hol” (deși, ca o notă personală, mi s-ar fi părut puțin mai appropriate să ruleze clipul de la “Cold”, dacă tot începusem cu Nemescu). Sala Radio era full iar scena era amenajată elegant, cu niște lumini plăcute. Și apoi am început, frumos, cu “Song 1″, superpiesă de pe deja-nu-chiar-atât-de-recentul EP Burst Into Life, semn discret că bine bine, ab4 tinereți frumoase, dar hai să ne uităm puțin și înspre viitor, hm?
Spectacolul de la Sala Radio a fost special din mai multe puncte de vedere. Sigur, setting-ul, publicul (printre care probabil erau destui oameni invers decât mine, veniți pentru filme și habar n-având cine-s ăia care cântă), invitații. Însă mi-a plăcut că și trupa a acknowledged cumva chestia asta, pregătind un setlist aproape ca de best of. Probabil că și cei 10 ani proaspăt aniversați au avut ceva influență, însă felul în care ab4 s-au plimbat în seara respectivă prin toată istoria lor mi-a plăcut maxim. Mai ales când versurile pieselor de pe Toxic, în special, mai contrastau cu atmosfera puțin mai “scorțoasă” impusă de locație, împingându-l și pe Doru să recunoască, apropo de “Gepilă”, că nimeni n-a știut vreodată ce înseamnă versurile alea.

Invitații s-au integrat cu toții minunat în peisaj, aducând un discret și potrivit lustru “clasic” muzicii celor patru. Cel mai mult mi-a plăcut de “Hol” feat. Oana Mariș la oboi, pentru că superhitul pe care-l știe toată lumea (și care rareori mai reușește să surprindă – vorbesc acum în general, cam toate trupele au una, două piese de genul ăsta) a ieșit complet transformat, antrenând bucuria sinceră a unei redescoperiri. “Come” și “m.t.v.”, care deja aveau un parfum mai baladesc, s-au bucurat și ele de contribuția lui Ștefan Barbu la vioară, respectiv a lui Vlaicu Golcea la pian (pe care din păcate nu l-am auzit chiar atât de bine). Iar același Vlaicu Golcea a cântat și la contrabas, alături de Daniel Ivașcu la percuție, pe cea mai mișto din cel de-al doilea val de piese noi ab4 (așa numitul Rome EP): “Never Been a Liar”. Prima dată când am auzit-o credeam că-i cover după ceva post-punkeri cu aspirații retro, dar nu, e chiar a lor, iar asta e dovada a cât de mult s-a maturizat și s-a diversificat sound-ul trupei în ultimii ani.
În rest, n-au lipsit alte piese multiubite de pe Broken Trust – my heart-opening “Rising Stars” și o minunată “Missing Parts” cu dedicație; fără “Break”, dar mă gândeam că na, e ok, precis o cântă la ăla zbuciumat de săptămâna viitoare. Trupa ne-a tratat și cu niște coveruri asortate – un neașteptat și emoționant “Hurt” de la Nine Inch Nails apud. Johnny Cash, un “Where Is My Mind” spre deliciul fanelor care-au descoperit Pixies via Placebo (har har) și un “Lightning Crashes” cu ocazia căruia am descoperit și eu Live, la fel cum la ultimul unplugged ab4 descoperisem Editors via “The Racing Rats”. Coolness, I say.
Unele peste altele, sâmbătă 22 a fost o zi de ținut minte. Și poate chiar de rememorat, pentru că cică s-ar fi și filmat și n-am să zic mai multe, ’cause I don’t wanna jinx it. Dar cine n-a venit a pierdut un spectacol inedit al unei trupe românești emblematice, iar mie mi-a alinat complet dezamăgirea că n-am putut să ajung la concertul aniversar.

După aceea, joi în Control s-a petrecut seara a doua. În cadru mai underground și mai familiar, mai “acasă”, unde în sfârșit lumea putea să se miște și să glăsuiască mai cu spor (la Sala Radio mai avuseseră unii niște tentative, dar fără mare succes). De data asta setlistul s-a axat mai mult pe noutăți, dându-mi strania senzație că văd o trupă nouă, care nu e chiar ab4, nu e nici Mono Jacks, dar care mai făcea ocazional coveruri de la cea dintâi. Sigur, un “Born to Learn” sau o “Meidinrumenia” au fost suficiente ca să mă simt iar ca la 13 ani, însă per ansamblu that teenage feeling was gone. Ceea ce na, e un lucru natural, trecutul rămâne încet încet ancorat în poze, cuvinte și CD-uri în timp ce oamenii pășesc cu entuziasm spre viitor. Mă și gândesc ce șoc o să fie, cel mai probabil, viitorul album Guano Apes, că și ei tot în 2003 l-au scos pe ultimul :))
Însă a fost frumos. Până la urmă n-au mai cântat “Break” și nici măcar “Preferences”, dar energia venită dinspre scenă a fost grozavă. Și îndrăznesc să zic că nici publicul nu s-a lăsat mai prejos.

Ascultați câteva din piesele noi de la ab4 aici. În deschidere joi au cântat și cei de la Sketch (Myspace) pe care îi știam de la preselecția pentru byron – Rock Your High School și al căror chitarist Mircea e foarte tare. Be sure to keep an eye on them as well.

Te-ar mai putea interesa:

This is all I can feel | Much too light means blind… | Sonisphere 10.01 – Other bands play | Like an animal | Albă ca Zăpada şi cei patru pereţi |

This entry was posted on Sunday, January 30th, 2011 at 4:21 am and is filed under Concerte, Muzică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.