Românește ok, ungurește ok, dar omenește când mai vorbim?

Există câteva categorii de oameni care mă irită profund. Cei mai groaznici probabil sunt ăia care vin de-acasă cu manierele de punkeri şi har’corişti şi se-apucă să facă pogo la concerte de doom, death şi black metal. Aproape imediat după ăştia, în ierarhia mea de oameni pe care îi sufăr teribil de greu, sunt ăia pe care îi fute constant grija de ciorba altuia. Ăia care n-au nici o legătură în mod direct cu subiectul, dar sunt foarte vocali în a-şi da cu părerea şi în a împărţi judecăţi. Ăia care, probabil, n-au auzit când erau mici melodia aia tare deşteaptă cu

Nu vorbi fără să ştii,
Nu hali mereu ce auzi de la alţii.

şi dacă au auzit-o, s-or fi mulţumit să dea din cap a hip hop.
Hai că-i ştiţi cu toţii.

Dau zilele trecute pe Facebook de o “cauză” susţinută de aproape 15000 de români. 15000 de oameni care s-au deranjat să dea join şi eventual să mai invite şi prieteni, semn că pentru ei este o problemă destul de presantă. Hai să ghicim ce anume susţinea cauza respectivă, hm?
Ceva cu pensiile şi salariile bugetarilor? Protest împotriva scumpirii benzinei? Poate ceva legat de demolările de patrimoniu istoric din Buzeşti-Berzei?
Nici pomeneală. Cauza la care mă refer se cheamă “Limba română nu este limbă străină pentru maghiarii din România”, cu subtitlul “Să vorbim româneşte în România!”. Ca fapt divers, nici una din chestiile menţionate mai devreme nu se află în primele 25 de “cauze” românești ca număr de susţinători. Asta cu limba română este, momentan, fix pe 25.

Iată, aşadar, cât de frumos s-au strâns românaşii noştri să-şi dea cu părerea despre cum ar trebui să facă şcoală copiii maghiarilor. Maghiari cu care, desigur, cei mai mulţi dintre păreriştii de serviciu n-au avut niciodată vreun contact direct, auzind de ei doar din poveşti de groază scurse din file de Tricolorul şi alte oficioase naţionalisto-tembele. Şi exagerez, pentru că n-au Tricolorul şi România Mare la un loc tiraj câţi români bătuţi în cap funcţionează după ideile astea. Dar aşa e, ungurii sunt răi. Ne-au asuprit vreme de sute de ani, vor să ne fure Ardealul şi mai vorbesc şi o limbă oribilă pe care n-o înţelege nimeni.

Am convingerea că noi, ca naţie, suferim de o serie de foarte simpatice blocaje mentale. Unul din cele mai serioase e ăsta cu indivizibilitatea ţării. Şi într-un fel trist e de înţeles – sute de ani numai Unire am avut în cap, şi ne-am fixat pe treaba asta suficient de tare ca, atunci când în sfârşit s-a întâmplat, să ne prindă cu picioarele total desculţe. “Păi ne-am unit. Şi-acuma ce?”.
Şi iată-ne în Europa anului 2011 într-o perioadă istorică şi într-un context în care problemele de genul ăsta aproape că nu se mai pun, pierzându-şi aproape orice brumă de relevanţă. Păi voi ăştia pui de Ţuţea care vreţi în Schengen, sunteţi conştienţi că asta înseamnă într-un fel destul de practic să ne unim cu Ungaria, nu? Poftim, analyze this. Să-mi explice şi mie cineva, aşadar, cum dracu vine chestia asta cu ungurii care ne fură Ardealul, că eu n-o pricep. Serios, gata, a trecut vremea cu treceţi batalioane române Carpaţii, ieşiţi din momentul ăsta odată.

O să-mi ziceţi că bine bine, graniţa fizică e una, dar cu tot Schengenul ăsta graniţele politice şi administrative se menţin, şi aici e buba cea mare. Că hai, n-or vrea să pună iar graniţă pe Carpaţi, dar le-ar surâde să se administreze singuri. Şi asta e ca un fel de stat în stat, nu? Deci tot ca şi cum l-ar fi furat.
Aha, deci asta ne roade pe noi. Păi sigur, cum naiba să fie nea Caisă de la Bucureşti de acord ca Istvan din Harghita să-şi facă el şcoală şi şosele după cum ştie că are nevoie mai bine. Nu, că noi ne-am unit, iar în viziunea noastră asta probabil înseamnă că trebuie mereu să fie un deştept pe undeva care ştie cum e mai bine pentru toată lumea. Pentru că nimic nu-i mai frumos decât să-ţi pese de ce fac ceilalţi, chiar dacă ceilalţi ăştia se găsesc la suficiente sute de kilometri cât să n-aibă vreo treabă cu tine. Serios, cu ce vă afectează pe voi felul în care copiii ungurilor învaţă româna la ei în şcoli? Personal, ce prejudiciu vă aduce? Ce neajuns vă provoacă?
Ajung din ce în ce mai tare să cred că problema noastră nu e atât cu ungurii cât cu nevoia asta obsesivă de a ne băga nasul în treaba celuilalt.

O să-mi ziceţi că e “o chestie de principiu”.
Da, sigur. Băi, mor când vă văd. Atât de self-righteous, atât de ipocriţi. Cum vă pasă vouă de destinul neamului românesc, dar pe purceaua care vă moare în coteţ nu daţi doi bani.

Visez la o Românie federalizată. Sau cel puţin una împărţită pe regiuni cu un grad mare de autonomie administrativă. Asta ar presupune să trecem peste obsesia cu “unirea” şi peste nevoia unui “tătucă” de la centru care să ne dicteze ce să facem şi să începem să ne luăm soarta în mâini. Altfel n-o să facem niciodată nici o brânză, pentru că mereu vom muri de grija celor de la 500 de kilometri distanţă ale căror vieţi nu le influenţează câtuşi de puţin pe ale noastre. Trebuie să ne coborâm atenţia de pe flamura patriei şi “sângele străbunilor” şi să ne uităm la lucruri mai apropiate de noi. Familia noastră, cartierul nostru, oraşul nostru. Comunitatea noastră. Trebuie să ne dezvăţăm de obiceiul de a ne lua pe umeri povara tuturor problemelor ţării. Alea normal că ne depăşesc. Dar hai să ne uităm la noi în curte să vedem ce putem îmbunătăţi acolo, hm? Să-i lăsăm pe unguri, că ştiu ei mai bine ce le trebuie şi de ce au nevoie.

Şi, eventual, am putea să nu mai punem botul chiar la toate intoxicările cu iz politic.

3 Responses to “Românește ok, ungurește ok, dar omenește când mai vorbim?”

  1. leilana

    cred că mai e un aspect al problemei pe care nu l-ai abordat. eu una lucrez la relaţii cu clienţii, şi crede-mă că e extrem de neplăcut să te sune unu’ şi să zică poticnit “eu nu ştii româneşte, ştii ungureşte?” aşa că eu, una, cel puţin, susţin cauza asta, pentru simplul motiv că mi se pare de bun simţ să ştii limba ţării în care locuieşti, nu să te aştepţi de la cei de acolo să înveţe limba ta. în rest îţi dau dreptate.

  2. Prăjitorul din Oz

    ok, fair enough. dar atunci soluția n-ar fi comunicarea în engleză? întreb sincer, nu m-am lovit de așa ceva și nu știu cum funcționează. știu, poate părea ciudat pe principiul “cum să vorbim engleză că suntem în România”, dar prioritatea ar trebui să fie comunicarea eficace, nu orgoliile legate de-o limbă sau alta.

  3. leilana

    oho, aş fi mulţumită dacă ar fi cunoscători de limbă engleză, dar de regulă maghiarii care sună ştiu numai ungureşte şi câteva cuvinte româneşti. şi mi se pare deranjant să mă sune pe mine şi să se aştepte să vorbesc eu limba lui, în condiţiile în care el are totuşi stadiu de minoritate naţională. să nu crezi că sunt vreo patrioată din aia, n-am nicio treabă cu prostiile astea, am treabă numai cu bunul simţ, care le lipseşte multora (şi nu mă refer numai la maghiari aici).

Leave a Reply