An End Has a Start

Ştii cum cred eu că o să vină sfârşitul lumii?

O să fie quiet, fără asteroizi sau comete, fără Turnul Eiffel sau Statuia Libertăţii în ruine arzânde. N-o să fie acum în 2012, nici peste 10 sau 20 de ani, poate nici măcar secolul ăsta, deşi n-aş paria. N-o să fie cu Nibiru şi Annunaki, nici cu încălzire sau răcire globală. Nici măcar n-o să fie din cauză de război planetar. Fără nucleare sau arme biologice. Vom avea în continuare şi combustibili fosili, şi aer de respirat, şi apă de băut, iar de bine de rău nu vor muri mult mai mulţi oameni ca acum de foamete, epidemii sau alte asemenea. Vom avea în jurul nostru din ce în ce mai multe chestii flashy care să ne ţină ocupaţă atenţia, dar vom găsi noi şi noi metode de a ne construi viaţa cumva în jurul lor, înglobându-le forma în noi dar niciodată neasimilându-le chiar cu totul, dintr-un nedefinit sentiment de teamă. Cam ca şi acum, de altfel.

Şi totuşi, sfârşitul lumii o să vină. N-o să fie nimic brusc, nimic cu zgomot sau lumini. Fără efecte speciale, fără mulţimi panicate alergând în stânga şi în dreapta. Sfârşitul lumii o să vină şi nici măcar n-o să ne dăm seama decât spre final, dacă ne vom mai aminti cumva cum a fost odată demult. Dacă nu, va veni natural – îl vom îmbrăţişa şi atât. Nici măcar nu ne va mai trece prin gând că a fost vreodată şi altceva.

Pur şi simplu va înceta să ne mai pese.

Întâi şi întâi de chestiile mici. Lasă, nu mai şterg astăzi praful, îl şterg mâine. Mai bine sun şi comand ceva, prea complicată reţeta aia şi mai trebuie să şi curăţ în bucătărie după aia. Hai că nu-i chiar atât de important să răspund la mailul ăla, l-am primit abia alaltăieri. Pot totuşi să stau acasă azi, precis o să mai cânte trupa aia şi altădată. Ce zici să ieşim cu bicicletele mâine, că uite, azi e înnorat şi poate plouă. Scuze că n-am venit azi la protest, da’ uite că mai e şi weekend-ul viitor. Nu mă simt grozav azi, nu vrei să ne vedem altădată? Fac cinste, promit. Mai adăugăm încă una la şirul berilor pe care ţi le datorez, e ok, le-am pierdut numărătoarea oricum, hai să cădem de acord că sunt 10 şi ne vedem când am timp. Trebuie să ne vedem mai des. Ţinem legătura. Vorbim.

O să ajungem să vedem cum lumea din jurul nostru va începe să se destrame, încet. Oraşele se vor prăbuşi sub ele însele, fără nimeni care să le mai ţină în funcţiune mecanismul. A început deja. Peste tot e plin de fisuri, dar ne-am obişnuit cu ele. Şi chiar dacă am vrea să le reparăm, de unde să începem? Pare atât de greu. Lasă, mai putem s-o ducem un pic aşa, nu e chiar atât de grav, şi până când va fi ne vom gândi noi la ceva. Tot aşa până când nici nu ne vom mai aminti o lume fără fisuri. Eh, cum, groapa aia de gunoi a fost mereu acolo. Păi dar râul ăsta oricum e poluat, ce treabă are dacă mai deversăm şi noi ceva. Eh, clădirea asta n-au terminat-o niciodată. Care ei? Ei cum care, ăia de dinainte, nu noi, de parcă cine ştie ce civilizaţie de zei ar fi trăit în locul nostru până nu demult. Ai văzut mormanul ăla de moloz de pe colţ? Simt că lipseşte ceva de-acolo, da’ să mor dacă-mi dau seama ce. Era cumva o casă?

Şi apoi încă una, şi încă una. Încet, metodic.

Va veni apoi o “eră iluminată” în care vom constata că de fapt nu prea avem nevoie de nimic din ce se află în jurul nostru, şi că în general lucrurile pe care deja ni le vom impune să le facem sunt o bătaie prea mare de cap.
Pe bune, dragoste? Cine are nevoie să se mai complice şi cu asta?
Copii? Pf, câtă înapoiere.
Prieteni? Ca să ce, să aibă cine să mă bată la cap non-stop? Nu mersi.
Plimbări, muzici, cărţi, fugi, călătorii, curiozităţi, străini, dulciuri, bătăi cu zăpadă, bătăi cu pumnii, traversat pe roşu, lacrimi, dans, efort, speranţă, baloane de săpun, baloane de gumă, plajă, fire de nisip, toate lucrurile la care toată lumea a ţinut vreodată fie şi preţ de-o clipă se vor inventaria, clasifica, ordona, pentru a putea fi mai apoi bifate la grămadă ca necesitând un efort prea mare.
Vom abandona, bucată cu bucată, totul.

Aproape de sfârşit, vom resimţi fiecare răsuflare ca pe o victorie fără seamăn.

Nu vom muri, dar vom renunţa să mai trăim. A început deja, şi doar câteodată mai am speranţa că e reversibil.