Unele lucruri nu se schimbă (Anneke van Giersbergen în Silver Church)

Dacă ar fi să facem un top al persoanelor cel mai instantaneu adorabile de pe planeta asta, sunt destul de sigur că Anneke van Giersbergen ar prinde extrem de lejer podiumul. Iar după ce o vezi live în concert, fraza de mai devreme devine certitudine, podiumul devenind medalie de aur cu coroniţă.

Duminica trecută, pe 22 aprilie, clubul The Silver Church nu a fost chiar atât de plin pe cât m-aş fi aşteptat. Chiar şi la ora începerii concertului Anneke van Giersbergen, la vreo 30 de minute după ora trecută pe afiş, în club mai încăpea destulă lume, în special în spate. În faţa scenei masa de fani era însă destul de compactă, pe foarte sănătosul principiu “puţini, da’ buni!”. Apoi, pentru ceva mai mult de o oră şi jumătate, ne-am bucurat de un concert curat şi sincer al unei trupe profesioniste, condusă de una dintre cele mai fermecătoare personalităţi ale rock-ului contemporan. Thumbs up pentru The Silver Church şi Cavalleria Events, care au pus la cale seara.

Pentru puţin context, trebuie spus că Anneke este una din persoanele care au influenţat enorm rock-ul şi metalul european, fie şi numai prin prisma activităţii de pionierat întreprinsă alături de The Gathering până în 2007, când i-a părăsit pentru a-şi urma cariera solo. Spun pionierat pentru că cel puţin primele două albume înregistrate alături de ei, Mandylion (1995) şi Nighttime Birds (1997), sunt nişte uriaşe pietre de hotar apărute în perioada în care muzica metal europeană abia îşi căuta şi îşi croia, cu greu, o identitate.

În cariera solo, Anneke a continuat să se îndepărteze de metal, lucru pe care The Gathering deja îl începuseră de prin anii 2000. Concertul de duminică m-a pus însă în faţa celui mai nou album, “Everything Is Changing”, care dincolo de single-urile foarte pozitive şi radio friendly vine şi cu surprinzător de multe momente mai “grele”. În ansamblu este un album mai întunecat, amintind uneori de The Gathering, alteori de Lacuna Coil sau HIM. I-aş cam spune “pop-metal”, dar fără conotaţia negativă atribuită de obicei caracterizării ăsteia; e catchy, într-adevăr, dar e foarte bine scris, interpretat şi produs, făcând faţă cu brio audiţiilor repetate. Duminică la concert nu cunoşteam aproape nimic de pe el, dar am îndrăgit piesele pe loc; asta a ajutat mult la impresia generală pentru că în setlist nu a intrat decât o singură piesă The Gathering, “Saturnine”, iar albumele precedente “Air” şi “In Your Room” mi s-au părut agreabile, însă fără a provoca seismele pe care, bunăoara, le provoacă şi acum “On Must Surfaces”.

Pentru mine, Anneke a fost şi va rămâne încă vocea de aur din The Gathering. Văzând-o însă live în această nouă etapă, pur şi simplu nu a avut cum să nu-mi placă enorm. Pe scenă, dincolo de vocea extraordinară, cu sau fara o chitară în mână radiază atât de multă sinceritate şi căldură încât nu-ţi mai rămâne nimic de făcut decât să simţi cum sufletul îţi explodează de bucurie, să încerci să profiţi cum poţi mai bine de momentul pe care-l trăieşti şi să speri că va dura cât mai mult. Şi revin spunând că “Everything Is Changing” este un album foarte, foarte bun, de pe care s-a cântat cam tot şi din care am rămas cu “I Wake Up”, “1000 Miles Away From You” şi absolut superba “Circles”, unde aproape aveam senzaţia că vocea se va sfărâma în mii de bucăţi la cât de cristalină era. Ca o surpriză foate placută, în setlist s-a strecurat şi “Hyperdrive”, cover după una din colaborările lui Devin Townsend cu Anneke.

De departe cel mai plăcut moment al serii a fost însă cel care avea potenţialul de a strica tot – când trupa a revenit pe scenă pentru primul bis cam totul era devastat, iar setul de tobe se resimţea cel mai acut. Anneke însă a glumit pe seama momentului, s-a jucat cu publicul, a oferit cadou capacul crăpat de tobă (pe care, zice-se, ar mai fi bătut Anathema sau Faith No More, setul fiind închiriat) şi s-a apucat să cânte “Hey, Okay” la cererea publicului, doar ea şi chitara. Solo-ul de “chitară” a fost magic, iar ulterior cineva descria personalitatea artistei ca fiind “ridiculously solar”. Perfect de acord.

>> Citeşte mai departe pe BestMusic.ro