byron – Road Trip (premiera videoclip)

Cum cel mai nou videoclip byron isi are premiera pe bloguri astazi de la 12:00, am zis ca nu se poate tocmai eu sa ratez acest moment :)

“Road Trip” este cea mai noua piesa byron, urmand a fi inclusa pe urmatorul album de studio (care iese prin primavara). “Road Trip” a fost compusa de catre Dan Byron in luna februarie in timpul unui challenge international, participantii trebuind sa compuna si sa inregistreze un album muzical intr-o luna (lucru pe care l-a si reusit, de altfel). Vor urma varianta in romana si remixul, care vor fi lansate in curand.

Videoclipul contine secvente filmate in timpul turneului national sustinut pentru promovarea materialului video Live Underground, lansat pe DVD si Blu-ray, ce contine concertele din Salina Turda. Road Trip este un veritabil film de calatorie pentru formatia insasi, fiind prezente atat imagini de pe scena cat si secvente de pe drum si “behind the scenes”. Clipul este produs si editat de catre Laszlo Demeter, basistul byron, care este de asemenea si artist vizual.

In ceea ce ma priveste, repeat lejer. Si nu pot decat sa sper ca, totusi, “there’s a god of the stoned who wouldn’t let us break it”.

Enjoy:

Tăceri lipicioase

Tăcerile care rămân cu tine, care ţi se aruncă în spate şi nu mai ai cum să le dai jos de acolo, pe care le porţi fără să vrei ca pe nişte paraziţi care te sleiesc de puteri.

Aş fi vorbit săptămânile trecute despre frustrare, despre neputinţă, despre anormalitate şi regăsirea unei stări de firesc în mijlocul unor oameni atât de frumoşi şi de vii. Aş fi vorbit şi despre uşoara deznădejde resimţită la gândul că, totuşi, între toţi acei oameni frumoşi şi vii (care, incidental, scandau împotriva lui Ponta în Piaţa Victoriei, dar nu-i neapărat asta ideea) eu eram unul singur, fără absolut nici o faţă familiară împrejur. Aş mai fi vorbit despre cum o fântână poate însemna mai mult decât doar o fântână, aşa cum multe lucruri înseamnă mai mult decât ar părea la prima vedere. Aş fi vorbit despre uimirea la gândul că oameni pe care altminteri îi simţi încă aproape ar putea privi lumea din unghiuri atât de fundamental diferite, chit că n-am stat să cercetez întreaga problemă mai în amănunt.

Dar am tăcut. Nu ştiu dacă e mai bine sau mai rău, mă consolez doar cu gândul că

Adevărul e că mâine ceva frumos se va petrece aici, şi voiam să alung un pic elefanţii din cameră.

Undeva tangenţial cu toată această harababură este un articol tare mişto al lui Liiceanu pe care l-am citit zilele trecute şi în care am regăsit câteva din propriile mele întrebări de mai demult. Cu patria mică înainte, aşadar. Încă se petrec lucruri frumoase în ea şi se vor petrece în continuare, măcar pentru cât putem vedea înainte. Şi cred că aş lupta pentru ea, dar sper totuşi că nu va fi nevoie.

Deşi.