Out of sync

Sunt momente în care nu am absolut nici o îndoială că există un “făgaş” pe care se petrec lucrurile şi de pe care acestea pot, pe cale de consecinţă, să deraieze. S-o numim Realitate Primă şi să admitem interpretarea multiple-lumi a mecanicii cuantice ca fiind validă.

Paranteză. Asta e o chestie care mi-e foarte dragă, şi încă şi mai mult de când mă uit la Fringe. Dacă eşti de acord cu interpretarea multiple-lumi, asta înseamnă că în cazul pisicii lui Schrödinger, de exemplu, linia temporală se divizează în două, dând naştere la două realităţi paralele: una în care pisica trăieşte, alta în care pisica moare. Extrapolând, orice moment de cotitură (o decizie a cuiva, de exemplu) produce ramificaţii adiţionale la linia temporală, corespunzând tuturor rezultatelor posibile. Extrapolând, există o infinitate de realităţi paralele în care absolut orice s-ar fi putut vreodată întâmpla s-a întâmplat.

Încheiem paranteza.
Ei bine, deci să adăugăm peisajului de mai sus noţiunea de Realitate Primă. Practic asta ar însemna că există deja un curs ideal al cauzalităţii. Nu neapărat “destin” în sensul mistic, ci pur şi simplu o înlănţuire predeterminată cauză-efect. Ca un şir infinit de piese de domino care cad una peste cealaltă. Însă din când în când se mai petrece câte o anomalie – o piesă de domino cade cu o fracţiune de secundă mai încet, sau mai repede, sau nu mai cade deloc. Asta ar putea să nu însemne mult, in the grand scheme of things, dar o anomalie tinde să producă după sine o anomalie şi mai mare, etc. (butterfly effect), iar în cele din urmă cauzalitatea o ia razna şi deviază de la făgaşul iniţial, dând naştere la o Realitate Secundă.

Ca urmare a ruperii lanţului cauzal, această nouă realitate este puţin sucită, puţin desincronizată. Dacă diferenţa este suficient de mică, ajungi să întrezăreşti făgaşul iniţial: cum lucrurile s-ar fi aşezat atât de frumos, cum totul ar fi mers şnur, cum toate piesele s-ar fi potrivit la locul lor, dar un mic detaliu a dereglat toată poza.
Altfel, vezi perfect poza. Vezi cum ar fi trebuit lucrurile să fie şi pare atât de natural că ar fi trebuit să fie aşa. Şi totuşi, tu nu eşti acolo unde ar fi trebuit, pentru că la un moment dat, printr-o decizie proastă sau printr-un accident sau prin cine ştie ce farsă cosmică, ai reuşit să deraiezi de la lanţul cauzal care te-ar fi dus acolo.

Exemplu banal dar ilustrativ, o variantă simplificată a ce mi s-a întâmplat mie azi de m-a făcut să mă gândesc la toată povestea asta:
Eşti într-un cartier în care n-ai mai fost, căutând singura casierie RDS deschisă până mai târziu din partea aia a oraşului. Tot mergând, ajungi la strada pe care ştii că e casieria, însă n-ai reţinut numărul şi nu ştii dacă trebuie să o iei la stânga sau la dreapta. “Eh, dar cât de lungă o putea fi strada”, te întrebi, şi alegi să o iei la dreapta. Mergi vreme de 15 minute până în capătul străzii, uitându-te cu atenţie, dar nu găseşti nimic. Faci cale întoarsă, realizezi că ar fi trebuit să o iei la stânga, grăbeşti pasul, însă ajungi la 3 minute după ce au închis. Îţi bagi picioarele şi te duci şi iei tramvaiul spre casă. La un moment dat, tramvaiul se opreşte în locul X: chiar pe linie, în faţă, a avut loc un accident.

Dacă o luai la stânga din prima nu doar ai fi prins deschis la casierie, dar ai fi avut şi un drum lin spre casă, deoarece ai fi apucat să te urci în tramvaiul de dinainte care a trecut prin locul X înainte ca accidentul să aibă loc.

But you are just out of sync with the rest of the world.