We’ll keep it silent on and forever

Sau cum am fost zilele trecute la Budapesta să-i văd pe meseriaşii sloveni de la Siddharta pe care-i ascult cu oarecare spor de nişte ani, aşa cum am avut prilejul să povestesc mai demult pe Ginger Group.

O dată-n viaţă orice om ajunge la Budapesta cu trenul de noapte la clasa a II-a. “O dată-n viaţă” pentru că, desigur, orice om normal la cap n-ar mai alege să facă asta şi a doua oară. Mă bucur că am reuşit să-mi depăşesc un record personal, ultima călătorie pe care am făcut-o la un asemenea nivel de hardcoreală feroviară n-a fost decât până la Cluj, tot noaptea. Probabil data viitoare, dacă n-or băga iarăşi Wizz sau altcineva vreun zbor low-cost între timp, am să rezist argumentelor partenerilor de drum şi am să pledez măcar pentru o cuşetă.

Bine, mofturi de genul ăsta presupun o planificare ideal cu 10 – 15 ani în avans; noi ne-am luat bilete de tren cu vreo 2 zile înainte de plecare şi thankfully mecanismele de auto-apărare din subconştient mă împiedică să-mi mai amintesc cât au costat. În fine, sunt ceva oferte speciale, dacă-ţi iei bilet cu minim o săptămână în avans plăteşti vreo 40 de euro la cuşetă cu 6 paturi (doar dus). În lipsă de alte variante decente, o faci şi pe-asta. Mai aveam ca variantă de lucru mersul cu trenul până la Timişoara apoi luat un autocar până la Budapesta, probabil ar fi fost ceva mai ieftin dar ar fi însemnat să călătorim ziua şi meh.

Mno, ideea e că Siddharta cântau la Budapesta pe 28 martie pe la 9 seara şi noi am reuşit cumva să ajungem în Budapest Keleti pe 28 martie pe la 9 dimineaţa. Win.

Citeşte mai departe pe Overground Magazine >>

Leave a Reply