Uniţi, salvăm

Nu cred în ideea de “salvare” şi nu cred că eu – fie şi ca parte a unui grup organizat de oameni care protestează – aş putea s-o înfăptuiesc. Cu toate astea, am strigat “uniţi, salvăm #RosiaMontana” (neapărat cu hashtag) câteva ore bune acum două nopţi şi intenţionez să o fac ori de câte ori voi putea în nopţile ce urmează. Între timp îmi place să cred că mâinile mele sunt două din multele care împing la vale bulgărele ăsta, informându-mă pe mine şi informându-i pe alţii despre ce se întâmplă atât în stradă cât şi în afara ei, unde se simt deja ecouri.

Deşi nu cred în salvare, cred în schimb în viitor. Citeam zilele trecute o analiză despre cum populaţia tânără şi educată de la oraş începe să se mute în număr din ce în ce mai mare la ţară, antrenând un fel de “urbanizare” a ruralului, aducând cu ei “beneficiile” de la oraş – de fapt, nimic mai mult decât condiţiile unui trai decent şi modern: gaz, apă curentă, canalizare, internet. Contrar concepţiei induse de către comunism, cu tot cu a sa urbanizare forţată (şi, deseori, strict pe hârtie), ruralul cred că va avea un rol extrem de important de jucat în viitorul dezvoltării acestei ţări. Nu trebuie să stăm cu toţii grămadă în cutii de beton şi claxonându-ne în ambuteiaje, şi încet încet se pare că ne dăm din ce în ce mai mulţi seama de asta. Se poate şi altfel, nu trebuie decât să facem un pas în spate şi să privim poza de ansamblu.

În strânsă legătură, deci, cred în dezvoltare durabilă. Cred în construirea a ceva frumos şi funcţional de la 0, cărămidă cu cărămidă, în timp şi cu răbdare. Visez la dezvoltarea satului românesc pe trei coordonate – istorie, agricultură şi turism. Acelaşi lucru l-am văzut în Franţa acum câţiva ani, unde am petrecut câteva săptămâni bune “la ţară” şi am rămas uimit de turismul masiv atras de istoria locală şi de agricultura înfloritoare. Lucruri de care nu ducem nici noi lipsă, trebuie doar să le (re)descoperim şi să le punem în valoare – construind, în acelaşi timp, un viitor pentru generaţiile următoare, care nu vor mai fi nevoite să părăsească satul pentru a trăi decent şi modern.

De aceea, nu cred că mineritul în forma propusă este o soluţie. Nu una pe termen lung, nu una pe care mi-aş dori-o. Să admitem că vor exista 900 de locuri de muncă pe durata exploatării – asta înseamnă 17 ani. Să admitem că 70% din ele vor reveni populaţiei locale, deşi mi se pare un procent optimist – vorbind de tehnologii avansate, vor trebui angajaţi specialişti “din afară” cu calificări mult peste cele ale localnicilor. Rămân 630 de locuri de muncă, pentru o perioadă de 17 ani. Ca orizont de timp, asta înseamnă în jur de anul 2035. În anul 2035 în Roşia Montană vor fi 4 munţi nivelaţi, halde de steril cât vezi cu ochii şi 630 de oameni fără locuri de muncă. Back to square one, numai că de data asta nu vom mai avea nici aur, nici munţi, nici sate. Unde-i câştigul pentru oamenii ăia?

Avem exemple în desfăşurare chiar în România: în caz că n-aţi auzit de mina de cupru Roşia Poieni şi satul îngropat Geamăna, citiţi reportajul ăsta şi uitaţi-vă la clipul de mai jos.



Ăla nu e decât un munte. La Roşia Montană se propune exploatarea a 4 munţi. Fără cale de întoarcere, fără a putea da timpul înapoi şi a încerca altceva. La fel ca la Geamăna, la fel ca la Ada Kaleh, la fel ca în toate locurile dispărute ireversibil în urma goanei cu orice preţ după bani şi energie. Ştim că se poate şi altfel, iar asta face ca tăcerea noastră să nu aibă nici o scuză.

În 2035, cu puţin noroc, voi avea 45 de ani. Suficient cât să-mi amintesc că a existat un moment când am avut ocazia să-mi fac vocea auzită. Chiar dacă va fi în zadar şi îmi va veni să plâng de ciudă, voi putea măcar să merg drept pe stradă fără să-mi fie ruşine.

Anul trecut la protestele din ianuarie ziceam că încă nu mi-am găsit o luptă în care să cred şi pentru care să ies în stradă. Treaba asta s-a schimbat între timp, şi nu de acum – au mai fost anul trecut în vară nişte proteste la Guvern şi la ICR împotriva lui Ponta, pe care nu şi le mai aminteşte nimeni. Însă acum mă uit în jur şi brusc parcă totul a căpătat o altă dimensiune. Aici nu mai salvăm atât Roşia Montană cât viitorul nostru ca oameni şi ca cetăţeni.

Pentru perspectivă, linkuri de dat clic pe ele. Le puneţi voi cap la cap.
– Roşia Montană a intrat în interesul internaţional cum n-a făcut-o niciodată în ultimii 9 ani, spune Google Trends;
– Acţiunile Gabriel Resources s-au cam dus în budă de când cu protestele (cumulate din câte înţeleg cu refuzul Allianz de a asigura operaţiunea, lucru grăitor pentru pespectivele acesteia);
– Protestele împotriva legii abuzive propuse de guvern au ajuns pe prima pagină reddit şi încă se ţin pe poziţii; discuţia iscată e, cum e de aşteptat, inteligentă şi amuzantă în acelaşi timp;
– Aflăm că RMGC a pompat în ultimii ani peste 5 milioane de euro doar în presa scrisă din România – în televiziuni probabil de două, trei ori pe atât;
– O serie de argumente economice împotriva exploatării propuse de RMGC sunt foarte fain sintetizate în articolul ăsta;
– VICE sunt mega meseriaşi şi transmit live de la proteste printr-un cont dedicat de Twitter;
– Similar de meseriaşi mai sunt Casa Jurnalistului cu al său Vlad Ursulean, precum şi ex-to’arăşul de facultă Cătălin Georgescu;
– Pe site-ul Avaaz a pornit o petiţie ce va fi înaintată ministrului mediului;
– Joi seara, 5 septembrie, de la ora 22:30 ora României, Roşia Montană va fi subiectul emisiunii The Stream de pe Al Jazeera English.

Leave a Reply