Drumul către confiscarea realităţii

Mâine putem alege să păşim în continuare voioşi pe el, sau putem alege să ne oprim, să cugetăm şi poate să o luăm înapoi.

Dacă vom continua pe el ne va fi tare uşor, la început. Ni se va spune cum am făcut o alegere bună, sănătoasă, de care trebuie să fim mândri. Ni se va spune cum am reuşit să alungăm Răul din vieţile noastre şi ne vom simţi, poate, ceva mai împăcaţi. Vom dormi, poate, ceva mai liniştiţi. La început.

Ni se va spune apoi că Răul nu a fost alungat în totalitate şi că trebuie în continuare să luptăm. Răul acela nedefinit, care poate purta chipul oricui şi care încurcă voit toate eforturile pentru a ne fi mai bine. Ne vor spune că au nevoie de mai multă putere iar noi, speriaţi de alternativă, le-o vom oferi. Ne vor vorbi de izbânzi vitejeşti, de progres, de mai bine, de linişte, iar noi, orbiţi de spectrul viitorului luminos, vom păşi calm înainte şi înainte. Mândri că suntem români, vom purta toate luptele în care ne vor angrena şi ne vom purta, smeriţi, crucile din ce în ce mai grele. “N-am zis că va fi uşor”, ne vor şopti în ceasurile în care îndoielile ne vor fi cuprins, “aţi văzut cât de mare este Răul şi câte rădăcini are, dar va fi bine. Ne descurcăm noi, cum am făcut-o întotdeauna.” Iar vocile din cap şi ghemul din stomac se vor linişti pentru încă puţin, şi va fi bine, pentru încă puţin.

Va fi uşor, în clipele răzleţe în care nu va fi atât, atât de greu.

Dacă alegem să nu continuăm pe acest drum vom fi inevitabil descumpăniţi. Unde-i harta? Unde-i busola? Unde-s vocile care să ne liniştească şi să ne spună că va fi bine? Unde-i Răul împotriva căruia să luptăm?

Vom fi nevoiţi, poate pentru prima oară în mult prea mult timp, să cugetăm. Şi poate vom ajunge la concluzia că harta este cea din mintea noastră, trasată din contururile lucrurilor în care credem. Poate vom descoperi că cea mai puternică busolă e în inima noastră, alimentată de oamenii pe care-i iubim. Poate vom redescoperi vocile celor de lângă noi, atât de confuze dar atât de determinate şi ele. Şi poate, într-un final, vom înţelege că Răul cel mai mare, împotriva căruia nu trebuie să pregetăm nici o luptă, este chiar cel din noi, hrănit de îndoială, confort şi pasivitate. Abandonul din noi, teama, dorinţa unui drum lin şi a unui viitor sigur – acestea sunt cele mai mari rele care ne rod din viaţă.

Nu PSD-ul, nu PDL-ul, nu Băsescu, nu Ponta, nu BOR, nu nimeni.

Iar când înţelegem asta, alegerea din faţa noastră devine atât de clară.