Dragă L.,

ştii, mă apucă uneori o lehamite cumplită de tot ce mă înconjoară, iar atunci tot ce-mi doresc este o cameră întunecoasă în care să mă pot închide. Cu cheia. Nu ca să mă ascund, ci numai ca să fiu departe de toate zgomotele, de toată nebunia, să mai pot simţi măcar pentru câteva clipe gustul liniştii.

Pe-aici zăpada îi cum n-o mai fost de vreo câţiva ani buni, nu ştiu care-o fost deşteptul care-o zis că an mai cald ca ăsta n-o mai fost de-un secol dar ar merita una sau două în scăfârlie. Sau mai bine, ar merita să petreacă o zi, două în urbea asta minunată, mic oraş într-un mare sat, să vadă ce fain circulau maşini şi tramvaie şi toate acum câteva zile când venise viscolul peste noi. Dar la urma urmelor de ce mă plâng eu? Nu-i ca şi cum chiar aş fi avut de-a face cu toată nebunia asta, eu numai cu trenurile înzăpezite am avut probleme.
Oricum, zăpada-i multă. Mi-aduce aminte de când eram mic şi ieşeam cu sania pe după blocurile gri.

Îţi vine să crezi ce repede-o trecut timpul? Şi parcă mereu trece din ce în ce mai repede şi ne lasă din ce în ce mai răvăşiţi. În sfârşit, nu ştiu cum resimţi tu chestia asta, dar pe mine mă omoară. Aşa ca o sufocare lentă, dar în loc să rămâi fără aer rămâi fără timp.
Am să ratez ceea ce ar fi fost pentru mine concertul anului din cauză de lipsă desăvârşită de sincronizare cu programul de vacanţa viitoare. Parcă-i ca un semn, ca un făcut, ca o undă de şoc menită să-mi atragă atenţia că ceva-i în neregulă. Ce legături stupide mai face şi mintea mea uneori, nu crezi? Şi mă termină faptul că am din ce în ce mai puţine certitudini. Nici nu ştiu dacă or să ajungă rândurile astea la tine, şi nu-mi cere să-ţi scriu regulat pentru că mă ştii cum funcţionez.

Sper că toate sunt bine şi pe frontul tău, anul ăsta parcă aduce cu el un aer proaspăt. Probabil mai devreme sau mai târziu are s-ajungă şi la tine, aşa că răbdare îţi doresc.
La mulţi ani.

Dragă Moşule,

mă iartă, te rog, că anul ăsta îţi scriu atât de târziu. S-ar putea să nu mai primeşti scrisoarea asta în timp util, chiar dacă Angie mi-a atras de mai demult atenţia că ar trebui să-ţi scriu. Se pare însă că mă comport din ce în ce ca un om mare, şi încă unul nu foarte responsabil care amână chestiile pentru ultima clipă. În sfârşit, sper că or să ajungă rândurile astea la tine, şi dacă nu, ia te rog aminte şi ia-le în considerare, pe alea la care se mai poate, pentru la anul.

Au trecut vremurile alea în care te aşteptam an de an, noaptea, sub bradul cu lumini colorate. Poate îţi mai aminteşti că odată îţi lăsasem chiar un carneţel în care te rugasem să-mi scrii ceva, orice. Primul autograf pe care l-am luat vreodată ţie ţi l-am luat, iar pixul ăla cu care ai scris a rămas la loc de cinste mult timp după aceea.
Dar a trecut timp de-atunci. Şi nu ştiu cum a trecut timpul ăsta peste tine, cum ai trecut tu prin el, dar uite că asupra mea şi-a cam spus cuvântul.
De aceea n-am să te rog nici să mă aduci cu o zi mai devreme de la Paris, nici să-mi aduci un bilet la Maiden. Nu-mi doresc nici CD-ul Lateralus, nici box-seturile Tenhi şi Kumm, nici măcar A Noise Severe. Să nu te prind că-mi iei o pereche de mânuşi sau puloverul ăla care încă nu ştiu cum arată dar care o să-mi placă teribil. Nu te rog nici măcar să mă ajuţi să găsesc lucrul ăla pe care tu n-ai cum să mi-l dai. Nu.

Te rog însă ca pentru câteva momente, să aduci cu tine Crăciunul de atunci. Şi odată cu ninsoarea, o portocală aşa cum se făceau pe vremuri.

Serviciu uşor, Moşule. Şi la mulţi ani.