Scobitori de porţelan

inculpat: C. I. Kozminovici
capete de acuzare:
- subminarea reconcilierii naţionale
- asociere cu elemente perturbatoare fasciste
- diseminare de materiale de propagandă fasciste
- accesare frauduloasă a reţelelor informaţionale
- fals în acte
- batjocorire şi tentativă de distrugere a simbolurilor naţionale
- solidaritate faţă de elemente descompuse ale societăţii
- asociere în vederea trecerii frauduloase a graniţei

Asupra inculpatului s-au găsit următoarele notiţe, ce se constituie în probe. În momentul reţinerii, inculpatul a atestat autenticitatea înscrisurilor şi faptul că acestea îi aparţin. După linie urmează transcrierea fidelă a notiţelor.
_____________________________________

14 04 2011

Încă nu-mi vine să cred. Tremur.
Pe TV şi pe radio încă nu s-a anunţat nimic, probabil să nici nu se anunţe până peste câteva zile, dar de-acum e aproape sigur. Radu Moraru a murit azi, împuşcat ca un animal, în centrul Bucureştiului. Aparent nu le-a fost de-ajuns să-l marginalizeze, probabil îi deranja comunitatea pe care a reuşit s-o închege pe Internet aşa că de ce să rişte? L-au rezolvat de tot. Şi uite cum “dovezile elocvente” pe care le promitea s-au pierdut, probabil, pentru totdeauna. Probabil zilele astea o să-i ia foc şi casa, fericit “accident”, aşa cum s-a întâmplat şi cu Tapalagă anul trecut.
Nu-i un pic ciudat cum toţi cei care se luptau, cum puteau, pentru eliberarea lui Băsescu au fost treptat scoşi din joc? Cine-a mai rămas? Voinescu? Găunos, şi zice-se că de fapt tot ei l-ar împinge, să facă o opoziţie aşa, “de faţadă”. Diaconescu? Lipsit de orice credibilitate. Până şi pe Becali, care, de bine de rău, mai reuşea să mişte ceva sentiment, au reuşit să-l scoată din joc. Să nu mai zic de ăia mari. (indescifrabil)
Cărtărescu nu mai dă nici un semn în ultima vreme, şi sincer nu-l condamn – de-am fi avut toţi inspiraţia pe care-a avut-o el, chiar la început, să plece… Dar cine putea să prevadă cum aveau să decurgă lucrurile? Ne-am încăpăţânat să credem, să facem opoziţie… Dar până şi dreptul ăsta ni l-au luat! Şi au ajuns să-şi facă opoziţie singuri, alţii dar mereu aceiaşi, în timp ce noi suntem măturaţi cu grămada.
E a 4-a zi de când nu reuşesc să mă conectez la Internet. Reţeaua noastră a căzut de vreo 2 săptămâni, dar am tot reuşit să prindem nişte wireless-uri nesecurizate de la nişte binefăcători anonimi. Probabil i-or fi prins. Mă rog pentru ei. Ciudat cât de mult am ajuns să mă rog în ultimul timp.
_____________________________________

17 04 2011

Ha! Am reuşit azi să accesăm Internetul pentru o oră şi ceva. A reuşit Mihai să şutească un carnet de partid (habar n-am cum, e un miracol omul ăla!!) şi-am reuşit să intrăm de pe el până să se prindă şi să-l dezactiveze. Blogul meu deja nu mai era, avea redirect pe realitatea.net. Oricum, e un record că a reuşit să reziste 10 zile fără să schimb serverul. Bine că am back-ups, dar n-am mai avut timp să le încarc azi. Dar mă gândeam să scanez şi să urc ce scriu aici pe hârtie, să nu pierdem continuitatea :)
Din păcate, cu Moraru e cum credeam. Cică de la distanţă mică, dintr-o maşină. Unii zic că poate chiar îi cunoştea pe ăia. Tot ce se poate.
Pe TV tot nu e nimic, nici un cuvânt, acum e “Dansez pt tine” de ca şi cum ar fi totul perfect ok, iar în rest de 3 zile numai despre Pakistan şi divorţul Columbenilor. WTF!!!

Mă gândesc uneori că poate funcţionează şi asta ca o formă de negare – să te agăţi de lucruri care-ţi par familiare în încercarea de a trece cu vederea ceea ce este evident schimbat. Iar ei îşi fac din plin datoria de a ne furniza chestii familiare. Şi aşa ne ţin ei blocaţi într-un fel de amăgire cu gustul unui trecut mai (indescifrabil) frumos, ştii? Ca un fel de Matrix.
M-am săturat de moaca infectă a lui Geoană pe toate afişele cu Congresul PSLR. Cică la noapte facem nişte raiduri, mai dăm jos, mai ardem câteva. Mai mult simbolic, dar ne ţine în viaţă fărâma asta de flacără pe care-o mai avem.
(indescifrabil)
Acum am aflat – au prins-o ieri pe Alex la graniţă (indescifrabil)
(indescifrabil)
22 de gloanţe
(indescifrabil)

_____________________________________
Acest text este un exerciţiu de imaginaţie. Un pamflet, pentru moment, şi să sperăm că va rămâne aşa. Asta poate să depindă în mare măsură de ce alegem să facem pe 6 decembrie.

Ţineţi minte ziua de azi.
Eventual decupaţi-o din calendar şi puneţi-o bine, la păstrare undeva, sau puneţi-o la marinat, la murat, la conservat, întru groaza şi dezgustul celor ce vor veni. Ziua în care s-au deschis cerurile deasupra epavei ăsteia de oraş, din ele pogorându-se porumbelul roşu, cu secera şi ciocanul în gheare şi cu rânjetul lui Ilici Iliescu în cioc. Ziua în care ne-am bătut joc definitiv şi irevocabil de toţi cei bătuţi şi morţi la “revoluţie”. De toţi cei cărora minerii le-au plantat panseluţe în scăfârlii. De toţi cei care au sperat.
Pe de altă parte, suntem un popor de orbi pentru care nici o cruce a martiriului nu va însemna vreodată nimic. Suntem un popor pentru care “votul liber şi universal” este cea mai mare capcană, cea mai mare rană, cea mai mare greşeală. Suntem un popor care purtăm, fiecare dintre noi, pecetea deziluziei. Există, într-adevăr, un cancer în Bucureşti care trebuie extirpat, şi putem sau nu avea nevoie de un medic pentru asta. Fiecare vot pentru Oprescu este încă o celulă adăugată trupului său hulpav – mă întreb cum de n-a realizat toată lumea chestia asta până acum. Există un cancer care-a făcut metastaze atât de adânci în trupul ţării ăsteia încât va fi nevoie poate de sute de ani pentru o recuperare completă – iar numele său este, după cum cred că vă daţi seama, Ion Ilici Iliescu. III, acest 666 al României care trebuie să piară, odată pentru totdeauna, împreună cu toţi sateliţii săi.
Şi care în loc să piară ne zâmbeşte azi bine-mersi de pe chipul învingătorului domn doctor, reprofilat pe proiectant oniric de autostrăzi.

Cea mai mare glumă. Cea mai mare bătaie de joc la adresa unui Bucureşti atât, atât de încercat.
Să plouă cu pucioasă peste noi. Pe bisturiul însângerat al lui Oprescu e agăţat un rânjet.

Pe întuneric mă împiedic de papuci. Pe întuneric uşa scârţâie.
Îmi joacă furnici pe ochi. Ca puricii pe ecranul televizorului când se taie cablul. De la vânt. Ploi. Uragane. Secete, viscoluri, inundaţii, potopuri, ierni nucleare, apa Dâmboviţei s-a prefăcut în sânge, bordurile de marmură s-au preschimbat în pâini iar însuşi asfaltul dintre ele nu e nimic mai mult decât
o condamnare, o instanţă, un verdict, zeci, sute, mii de fire de nisip spurcate nu de Mâna Albă ci de stencil-ul negru
votaţi Videanu
votaţi Videanu
votaţi Videanu
votaţi Videanu
votaţi Videanu
votaţi Videanu
ai înţeles ideea, alege-ţi stăpânii, nu te uita, nu gândi, nu căuta să înţelegi, există şi dă-le lor bani, dă-le lor viaţa ta, dă-le lor sensul tău, fă-le copii pe care să poată să-i educe şi să-i formeze ca zeci, sute, mii de fire de nisip spurcate nu de Mâna Albă, ci de un ciocan şi o seceră încrucişate şi cu Ion Ilici Iliescu rânjind cald, patern şi aprobator de pe tabloul cu Ceauşescu nu încerca să înţelegi, fă-le copii pe care să poată să-i crească în aceeaşi frică şi supunere oarbă faţă de un zeu mincinos, orb şi mut pentru care nici un om nu e nimic mai mult decât un alt fir de nisip dintre alte zeci, sute, mii de fire de nisip spurcate nu de rugăciunea de seară ci de crucifixul de 24k de aur şi jeep-ul părintelui spiritual, duhovnic, consilier local, soţ, tată, stâlp al comunităţii, barometru al decenţei şi al moralei
Plâng pentru voi! plâng cu P mare pentru voi pentru că o meritaţi atât de din plin
o merităm atât de din plin
să plouă cu sângele celor 1000 2000 3000 de oameni, unii fără nume, care-au murit ca noi să nu fim, încă, liberi, ci să fim în continuare numai zeci, sute, mii de fire de nisip spurcate nu de unii sau alţii ci, în cele din urmă, chiar de noi
pentru fiecare 10000 de oameni care ascultă manele a murit cineva acum 18 ani
pentru fiecare 10000 de oameni care scuipă pe jos a murit cineva acum 18 ani
pentru fiecare parlamentar care se scobeşte în nas au murit trei oameni acum 18 ani
Avem şi noi Iisuşii noştri.
Ei n-au înviat. Şi n-o vor face.

nişte indivizi teribil de dubioşi şi-au oprit maşina pe stradă în dreptul ferestrei mele şi au deschis uşile iar acum
acum pe o rază de 60 km în toate direcţiile, în spaţiul meu, în mintea mea răsună

e chef de chef şi toţi banii mei
îi dau pe femei
nu ţin cont de ei

noaptea-i de smoală, trei ferestre mai ard în însingurare iar clopoţeii! zeilor, iar s-au pornit clopoţeii să sune.
noaptea asta bate vânt de cenuşă.
cercuri, linii curbe şi frânte joacă pe foile albe
hai să ne schimbăm locurile, vrei?
păşeşte tiptil afară din visul tău şi lasă-mă pe mine în loc
promit că nu stric mare lucru
atâta doar, sper că nu ţii prea tare la ochii ăia de sticlă
îmi place să sparg chestii când visez.

iar tu să vii aici în locul meu
e frumos, confortabil, avem şi apă şi ceva urme de căldură
cafea să nu ne ceri totuşi, cafea dacă am fi avut altfel ar fi stat lucrurile acum
cu totul altfel fir-ar ele să fie

o scândură urlă-n podea de nesomn
eu am să urlu în zori