Scobitori de porţelan

Adică nah, post de inaugurare, cu tot cu întârzierea de o săptămână, ca să nu mă dezmint :)) Însă promisesem ultima dată că primul post din casă nouă avea să fie unul retrospectiv, iar până acum n-am prea fost în mood de aşa ceva. Bine, că nici acuma n-aş fi foarte tare, însă la naiba! menta nu mai poate fi frecată în asemenea hal.

Povestea începe acum aproape 3 ani (fără vreo 3 săptămâni) când, din naiba mai ştie ce impuls constructiv (sau distructiv, whichever you prefer), am deschis taraba pe “Scobitori de porţelan”. Aşa s-a chemat încă de la început, câţiva oameni ştiu şi povestea din spatele titlului însă trebuie să mărturisesc că nu e atât de fascinantă precum ar putea părea :) Aşa că n-am s-o mai detaliez aici, mai bine vă imaginaţi voi tot felul de chestii.
Ah, shit, iar am vorbit la persoana a II-a. Promit că nu mai fac.

In any case, început relativ modest, pe Blogger, cu nişte coordonate mai degrabă vagi referitoare la direcţie. Bine, coordonatele au rămas până în ziua de azi la fel de vagi (deşi lately am vorbit mai mult despre muzică şi concerte, că na), aşa că asta nu e neapărat relevant. O singură coordonată constantă am avut, cred, şi la aia ţin – no advertising. Pentru că deşi Scobitorile sunt, in the end, mai degrabă un blog de opinie decât unul super-personal, îmi sunt totuşi prea aproape pentru a avea detaşarea aia profesională care să-mi permită să bag reclame pe-aici. Pe lângă faptul că ar cam da cu bâta în balta designului, la care un pic, acolo, chiar am muncit.

Seismul major a venit după vreo opt luni (în care din câte se pare câştigasem ceva vizibilitate – yay for me), atunci când Eugen (the one, the only) mi-a propus să aplic pentru membership în comunitatea pe care-o păstorea alături de redecs şi, mai târziu, de nenea V – nimic.org.
Acuma despre istoria comunităţii ăsteia s-ar cuveni scrise mai multe rânduri, dar nu cred că ăsta e locul, la fel cum nici eu nu sunt cea mai potrivită persoană. Mai mult ca sigur, însă, că în Enciclopedia Internetului Românesc pe care cineva trebuie să o scrie, odată şi odată, nimic.org îşi are asigurat un capitol important, alături de alţi granzi precum nasparau.com, grigore.org sau gigel.org (care măcar mai e online). Să zicem doar, for my part, că aşa arăta comunitatea la ceva timp după ce am devenit membru:

Am dat peste oameni mişto pe care încă îi mai citesc, câţi dintre ei au mai rămas online (vezi lista cu nimicitorii) şi cu care încă mă mai văd pe la câte-o bere sau pe la vreun concert. Asta sigur, pe lângă tot ce-am învăţat pe parcurs despre cum să mă joc cu Wordpress – să ai locşorul tău unde să faci, mai mult sau mai puţin, ce te taie capul e cu siguranţă o chestie foarte faină şi o oportunitate pentru care le sunt recunoscător. Şi fără de care, probabil, n-aş fi prins gustul în aşa măsură încât să mă mut pe picioarele mele.
Deci cum spuneam, lots of love şi inimioare şi iepuraşi pufoşi.

It’s been fun, până acum. Dincolo de toate, cea mai importantă chestie e că am descoperit şi am luat contact cu foarte mulţi oameni faini (you know who you are), iar în comparaţie cu asta alte amănunte aproape că îşi pierd semnificaţia.
Ne auzim, aşadar, şi în continuare :)
You can’t stop the signal.

Mbun, scot capul la iveală după încă o porţie de sesiune, mai mică dar mai a dracului. Sesiune care-a fost prilej de apelat la tainele flăcărilor violet, when all else seemed to fail. Sesiune care s-a soldat, printre altele, cu un referat la Semiotică despre Battlestar Galactica (io v-am zis că aveam de gând) pe care am luat chiar 10. Life is fuckin’ awesome sometimes. Pe bune că l-aş pune la liber, să se delecteze tot cetitoriul, însă e plin de spoilere masive aşa că nu-mi permit. Pentru că desigur, BSG, înainte de toate, se cere văzut. So watcha waitin’ for? :P

Aşa, am băgat şi preambul, să trecem acuma la the juicy stuff.
De nu foarte multă vreme sunt mândrul :)) proprietar al domeniului http://kozminovici.ro (io sincer l-aş fi luat pe http://scobitori.ro, dar s-au gândit alţii înaintea mea :( ). Momentan funcţionează doar ca bancul ăla cu recursivitatea, pentru că dacă dai clic tot aici te trimite. Deci cine vrea să se joace de-a bumerangul e invitatul meu. Situaţia asta n-o să mai dureze foaaarte mult, însă, aşa că puteţi deja, ăştia doi-trei care mă aveţi în favorites sau blogroll sau whatever, să băgaţi un update cu noua adresă. Feed-ul presupun că ar trebui să rămână relativ unharmed, aşa că no problems pentru cine funcţionează pe bază de reader sau, mai ştii, poate chiar e-mail. Mai multe detalii când se va produce efectiv mutarea, momentan nici eu nu ştiu precis (vorba aia – ceasul exact nu-l cunosc, nici eu, nici îngerii din ceruri), dar simţeam nevoia să dau aşa un preaviz :D Şi promit că primul post de după tranziţie o să fie unul retrospectiv, cu multă dragoste, pupicei şi iepuraşi roz la adresa comunităţii care va rămâne în inimile tuturor ca nimic.org.
No, really.

În altă dezordine de idei, poate v-aţi prins că de ceva mai multă vreme scriu şi pe Ginger Group. Luând cu ghilimele din “About”,

Ginger Group este un proiect pentru o cultură deschisă, înţeleasă ca o legătură strânsă între produsul/actul cultural şi interpretarea individuală a acestuia.
Dorim să aducem un plus de subiectivism pe scena socio-culturală, misiunea întregului proiect fiind de a promova oameni, idei şi acte culturale către publicul larg.

Aşadar fără critici totalitari care-şi împart dreptatea în stânga şi în dreapta, fără “oaaaa frate, stai puţin, aia e artă!“. Consumatori de cultură, în orice formă, ar trebui să fim cu toţii, nu numai nişte “chosen few” cu ochelari de cal care să-şi exercite monopolul.
Deci cum să refuzi aşa ceva? :)
Aşa că, până acum, pe Ginger Group am scris despre
- cât de tare mă enervează copiii de 5 ani care ajung tehnoredactori la site-uri şi edituri importante;
- cât de mult îmi place mie îndoctrinarea religioasă a copiilor;
- concertul de lansare al noului album byron, A Kind of Alchemy, într-un joint effort cu maestrul Andrei Zamfir;
- neofolkistul Kim Larsen, cu tot cu Of the Wand and the Moon şi Solanaceae şi cât de mult îmi plac ambele ipostaze ale muzicii lui;
- super meseriaşii de la Rome, pe care ulterior i-am văzut şi live la Dark Bombastic Evening;
- spectacolul Finnphonia no. 5.0 de la Green Hours, cu şi despre finlandeji, desigur;
- duteVINO, albumul lor de debut şi concertul la care l-au lansat;
- Joanna Rzeźnikowska, fotografă poloneză;
- Oana Cambrea, artist grafic de-al nostru;
- …şi, nu în ultimul rând, meseriaşii de la maudlin of the Well şi cum au scos ei anul trecut, post-mortem, unul din cele mai mişto albume ale deceniului.

De-acum încolo, pentru fiecare articol nou de pe Ginger (în afară de Look What I Found, totuşi) am să bag un mic fragment şi-aici, aşa, de teaser. Deşi eu vă recomand să vă abonaţi la tot feed-ul, pen’că e aur curat ce se întâmplă acolo – cu recomandări şi chestii faine şi discuţii şi toate cele.

Şi, pentru a încheia în acelaşi spirit cult, vă recomand să trageţi o privire şi pe la prietenii de la Cultitudini – cu menţiunea că şi pe-acolo am să mai dau cu subsemnatul din când în când :D

Bun, incursiunea de astăzi se încheie aici. Ştiu că nu obişnuiesc să mă adresez direct cititorilor, aşa, la persoana a 2-a (la fel cum nu obişnuiesc nici să am paragrafe de 2-3 rânduri, dar na), şi promit să nu mai fac în viitorul apropiat. E awkward al naibii.

Adică nu ştiu, are unele faze cu care mă enervează la culme. Uite de exemplu eu îi dau să caute un cuvânt englezesc da’ împământenit şi în română. Gen “showbiz”. Şi primesc 2, 3, 4, 10, 20 de pagini de rezultate în română.
Păi atunci pentru ce mama dracului mai am şi opţiunile “pagini scrise în limba română” şi “pagini din România”?! Că oricum numai în româneşte îmi dă rezultate. Mai util ar fi să-ţi permită să elimini anumite limbi din căutare fără să te mai duci la opţiuni avansate bla bla bla. Câh.

Şi când te gândeşti că totul a pornit de la idioţii care scriu SHOW-BIZZ, cu doi Z că noi ştim engleză, dom’ne.

Băi, al naibii, repetaţi după mine:
S H O W B I Z

…pentru că mi s-a făcut poftă de “Condoleanţele” lui Ombladon.
Şi mă rog, pentru că într-un final glorios, am şi eu senzaţia ca pot să răsuflu de două, trei ori fără să-mi fluture cine ştie ce drujbă deasupra capului :)) I’m not out of the woods yet, da’ am trecut de vârfu’ dealului, mă îndrept vertiginos către luminişul de la poale aşa că nu mai e decât o chestiune de timp. Şi de ceva baftă.
Să… fie. Şi tuturor care mai au nevoie.

În altă ordine de idei, am scris recent un guest post pe blogul lui Eugen şi-am zis să-i fac reclamă şi pe-aici. Cu ocazia asta mulţam’ once again lui nenea Eugen pentru invitaţie.

Şiii… ze bestest news in a while: ghici ciupercă ce formaţie suedeză de prog death metal vine la ArtMania de anu ăsta? Eee? :D Ia ziceţi, poate băgăm şi nişte Arch Enemy.

În rest sunt nişte zile murdare.
De toamnă.