Scobitori de porţelan

…pentru că mi s-a făcut poftă de “Condoleanţele” lui Ombladon.
Şi mă rog, pentru că într-un final glorios, am şi eu senzaţia ca pot să răsuflu de două, trei ori fără să-mi fluture cine ştie ce drujbă deasupra capului :)) I’m not out of the woods yet, da’ am trecut de vârfu’ dealului, mă îndrept vertiginos către luminişul de la poale aşa că nu mai e decât o chestiune de timp. Şi de ceva baftă.
Să… fie. Şi tuturor care mai au nevoie.

În altă ordine de idei, am scris recent un guest post pe blogul lui Eugen şi-am zis să-i fac reclamă şi pe-aici. Cu ocazia asta mulţam’ once again lui nenea Eugen pentru invitaţie.

Şiii… ze bestest news in a while: ghici ciupercă ce formaţie suedeză de prog death metal vine la ArtMania de anu ăsta? Eee? :D Ia ziceţi, poate băgăm şi nişte Arch Enemy.

În rest sunt nişte zile murdare.
De toamnă.

Ţinând cont de faptul că n-am mai dat pe-aici de suficient de multă vreme încât să fie nevoie să dau jos pânzele de păianjen [şi totuşi nu suficient de multă vreme încât să am nevoie de o macetă pentru asta] m-am gândit că ar cam fi, totuşi, vremea, mă-nţelegi.
Aşa că băgăm nişte Metallica nouă în boxe, o mai pigmentăm din când în când cu nişte Metallica veche şi în atmosfera asta chioară şi seacă parfumată numai de nişte sucuri reci ne apucăm să scriem. Iar adevărul e că mi-e teribil de dor să scriu chestii fără scop, fără sens, fără o utilitate imediată. Şi nu ştiu cât din dorul ăsta e dor şi cât e de fapt necesitate organică, pentru că aparent tre să menţin un echilibru ca să previn un scurt-circuit la nivelurile superioare ale cortexului cerebral.
Aha.

Buon.
Şi ne amintim în tot valvârtejul ăsta că acum ceva timp (o săptămână, bre! one frakkin’ WEEK! unde dracu’ s-a dus?!) Florin mi-a pasat o leapşă care zicea în felul următoriu: “Ce aş face dacă nu mi-ar fi frică?”
Iar io stătui şi cujietai şi cujietai.
Mno, acuma aş cam zice că bă, io n-am cine ştie ce frici d-astea. Adică sunt perfect chill, tratez lucrurile cu multă detaşare şi sunt foarte sigur pe mine când iau decizii.
Ia, cine mă crede? :D
Uite, chiar acuma, cum stau şi scriu chestia asta, mă uit cu coada ochiului la ceas şi-mi zic “fuck, au mai trecut 10 minute”. Dacă nu mi-ar fi frică nu m-aş mai uita la ceas. Mereu şi mereu şi mereu. La finalul unei melodii n-aş mai zice “rahat, au mai trecut 7 minute”. Mă termină chestia asta. La finalul unei zile aş zice “ce mişto a fost” în loc de “mda, încă una”. Parcă mă sufoc.
Dacă nu mi-ar fi frică aş lăsa totul dracului. Chiar dacă poate n-ar fi bine. Dar prea mult mi-a fost frică de ce nu e bine.
Dacă nu mi-ar fi frică aş da mai mult credit sentimentelor şi mai puţin raţiunii.
Dacă nu mi-ar fi frică aş fi mai mult eu.
:)

Banalităţi, la urma urmei.
Şi cam atât, a sosit vremea să-mi îngrop iar capul în hârtiile din care l-am scos. Ne mai vedem noi.
Odată şi odată.

PS: A reînceput sezonul 4 din Battlestar Galactica. Ultimul episod rupe absolut tot.

Cum era aia, că o poză face cât o mie de cuvinte?
Voilà: