Beneath the Albaiulian Sky, Part III

V-am zis eu, cum am ajuns acasă cum am pierdut ritmul. Duminică a fost zi petrecută pe drum înapoi, luni a fost zi petrecută cu reluatul locului ocupat în realitatea imediată, şi uite-aşa zilele de după Dark Bombastic Evening 5 şi-au început scurgerea molcomă, de ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. But we know better.

Trebuie să spun că şederea de anul ăsta la Alba a fost cam cea mai plăcută din cele trei care s-au petrecut până acum cu ocazie de DBE, iar asta din două motive. Primo, pentru întâia oară am ajuns la festival în ziua zero, după cum am mai zis, conectându-mă în avans la toate energiile de pe-acolo şi acordându-mi răgazul de a nu fi stresat de drum. Secundo, pentru că în sfârşit nu am stat într-unul din capetele oraşului (deşi pensiunea de rândul trecut a fost quite cozy) ci chiar la RYMA în miezul evenimentelor, dovada supremă că există totuşi un zeu al celor care nu-şi planifică lucrurile cu prea mult timp în avans. Tre să le mulţumesc pe această cale Ancăi şi echipei de la Fort Hostel, care s-au dat peste cap să pregătească micul hostel din zidul cetăţii la timp pentru festival şi au salvat, astfel, câţiva întârziaţi, printre care mă număr. Din câte-mi dau seama încă nu şi-au făcut inaugurarea “oficială” (adică pagină de Facebook, haha) dar le prevăd un viitor strălucit ca destinaţie hip de călătorie low budget în oraş. Plus, puteam să văd concertele stând în pat, how cool is that.

>>> Citește mai departe pe Overground Magazine

Beneath the Albaiulian Sky, Part II

Dacă ar fi să alegi o limbă oficială a DBE, ar fi cu siguranță engleza. Nu cred că greșesc dacă spun că e cu siguranță festivalul românesc cu cel mai internațional public – pe lângă română și engleză în jur se aud multă, multă franceză, germană, rusă, poloneză, norvegiană/suedeză/chestii nordice, am senzația că am prins și un pic de maghiară, am auzit povești despre niște tipi care-ar fi venit din Africa de Sud și știu precis că sunt niște oameni veniți din SUA. Sigur, s-ar putea să ai surpriza ca prin jur să dai chiar de artiștii din ziua respectivă sau de cu o zi înainte, sau chiar de artiști care nu performează dar au venit la festival ca spectatori – sunt destul de sigur că atunci când mi-am luat clătitele alea cu ciocolată am împărțit masa cu gașca de la Draconian, deși m-am prins abia mult după aceea.

Oh, și iarăși foarte fain, în jur sunt incredibil de mulți copii.

Acum la soundcheck sunt Solefald și nu pot decât să spun că arată mult mai punk decât m-aș fi așteptat :)) Ei sunt una din trupele pe care sunt tare curios să le văd, pentru că am tot auzit de ei. Never listened, though. Mai devreme au fost Mourning Beloveth și Vulture Industries și realizez că astăzi, în ziua a treia, sunt cam cele mai multe trupe cunoscute mie. Distoarse și greutăți, ce să faci.

>>> Citește mai departe pe Overground Magazine

Beneath the Albaiulian Sky, Part I

E ziua a doua de Dark Bombastic Evening 5 la Alba Iulia, festival al cărui nume nu prea mai e reprezentativ (cel puțin partea cu evening) dar care amintește de prima ediție și sintetizează foarte fain, pentru cei la curent cu evoluția evenimentului de la an la an, drumul parcurs de la început și cât de mult a crescut DBE până azi. Dark a rămas în tot acest timp, dar încet încet din “evening” a devenit “afternoons and evenings” iar “bombastic” nu prea mai e de ajuns să descrie cât de vastă e plaja emoțională prin care te poartă artiștii invitați.

Acum puțin timp s-a terminat soundcheck-ul Sieben, unul din puținele nume din line-up pe care le cunosc și le apreciez. Restul sunt în mare majoritate wildcards, pentru că, după concluzia la care am ajuns anul trecut, la DBE vii mai degrabă să te lași surprins și să descoperi muzici noi – cel puțin asta e strategia pe care am adoptat-o eu, și deja de câțiva ani încoace nu regret deloc :) Bunăoară, chiar acum sunt la soundcheck o trupă cu o tipă absolut minunată la voce și habar n-am cine sunt, dar precis o să aflu diseară și o să mai auziți de ei de la mine. Vă zic mâine.

Pentru că da, am constatat de anul trecut (și de acum doi ani de fapt, ediție despre care n-am scris deloc) că e dificil să povestesc despre DBE după ce s-a petrecut, așa că soluția ar fi să creionez povestea pe măsură ce se întâmplă. E și mai distractiv într-un fel, pentru că nu știm de la bun început care are să fie deznodământul :)

>>> Citește mai departe pe Overground Magazine

We’ll keep it silent on and forever

Sau cum am fost zilele trecute la Budapesta să-i văd pe meseriaşii sloveni de la Siddharta pe care-i ascult cu oarecare spor de nişte ani, aşa cum am avut prilejul să povestesc mai demult pe Ginger Group.

O dată-n viaţă orice om ajunge la Budapesta cu trenul de noapte la clasa a II-a. “O dată-n viaţă” pentru că, desigur, orice om normal la cap n-ar mai alege să facă asta şi a doua oară. Mă bucur că am reuşit să-mi depăşesc un record personal, ultima călătorie pe care am făcut-o la un asemenea nivel de hardcoreală feroviară n-a fost decât până la Cluj, tot noaptea. Probabil data viitoare, dacă n-or băga iarăşi Wizz sau altcineva vreun zbor low-cost între timp, am să rezist argumentelor partenerilor de drum şi am să pledez măcar pentru o cuşetă.

Bine, mofturi de genul ăsta presupun o planificare ideal cu 10 – 15 ani în avans; noi ne-am luat bilete de tren cu vreo 2 zile înainte de plecare şi thankfully mecanismele de auto-apărare din subconştient mă împiedică să-mi mai amintesc cât au costat. În fine, sunt ceva oferte speciale, dacă-ţi iei bilet cu minim o săptămână în avans plăteşti vreo 40 de euro la cuşetă cu 6 paturi (doar dus). În lipsă de alte variante decente, o faci şi pe-asta. Mai aveam ca variantă de lucru mersul cu trenul până la Timişoara apoi luat un autocar până la Budapesta, probabil ar fi fost ceva mai ieftin dar ar fi însemnat să călătorim ziua şi meh.

Mno, ideea e că Siddharta cântau la Budapesta pe 28 martie pe la 9 seara şi noi am reuşit cumva să ajungem în Budapest Keleti pe 28 martie pe la 9 dimineaţa. Win.

Citeşte mai departe pe Overground Magazine >>