10

Da, e o leapşă. Da, e primită de vreo două săptămâni şi lâncezeşte. Da, D-ra Ralu are dreptul să cârcotească asupra vitezei cu care îmi onorez datoriile virtuale. 10 lucruri ciudate despre mine, deci. Să alegem.

1. Deşi nu m-ai văzut niciodată, s-ar putea să mă ştii. S-ar putea să te fi iritat la culme (dacă avem vârste apropiate) sau să mă fi iubit fără speranţă (dacă eşti bunicuţă).

2. Am fobie de dat telefoane. Nu, serios – există şi încerc să o depăşesc. E destul de mild şi nu se manifestă mereu, dar am momente când iniţiatul unui apel banal e un triumf de voinţă.

3. Nu ştiu să cânt la nici un instrument – patru acorduri de chitară nu se pun. Ai putea zice că pentru un individ ahtiat de muzică ăsta e un lucru ciudat.

4. N-am citit multe din cărţile alea “clasice, valoroase, care clădesc cultura unui om”. Valabil şi pentru filme şi, câteodată, şi pentru muzici. De asemenea, accept cu seninătate că sunt şanse mari să nu le mai citesc/văd/ascult niciodată.

5. Pricep şi râd la destule glume de geekşi – cu tangenţe în domenii incluzând informatica, mitologia lui Tolkien şi Star Trek. Chiar mă prind la vreo 40% din poantele de pe xkcd.

6. Deşi m-aş încadra în profilul demografic al gamerului, n-am jucat decât 5 jocuri mari şi late la viaţa mea: Delta Force II, Starcraft, SimCity, BloodRayne şi TES IV: Oblivion. Încă unele prea puţin ca să între la socoteală, iar pe cele mai multe deloc. Mario, Tetris, Minesweeper şi Chessmaster nu se pun.

7. Am făcut liceul la mate-info şi am dat la facultate de umanişti. Partea şi mai ciudată este că background-ul de ştiinţe reale mi-a fost uneori de un real folos, mai ales acolo unde nu m-aş fi aşteptat.

8. Printre ambiţiile mele de viitor nu prea îndepărtat se află învăţarea limbii finlandeze. O întreprindere total falimentară dacă o priveşti pragmatic, dar na, cu piticii omului nu te pui.

9. Văd chestii. Deşi, judecând după feedback-ul primit, asta nu mai e chiar atât de ciudat :))

10. Sunt într-o relaţie de love/hate cu limba română. Uneori mi se pare butucănoasă, lipsită de nuanţe elementare şi exasperant de rigidă în formulări (iar atunci nu mă jenez să iau ce-mi trebuie din engleză sau chiar din franceză), alteori o găsesc irezistibil de savuroasă şi I pity those who don’t understand it. În nici una din ipostaze, însă, nu suport să o văd scrisă aiurea.

Şi gata, mai aveam, cred, dar am epuizat numărul de 10. Mai bine.
Pleacă înspre toţi comentatorii care au blog şi n-au preluat-o încă. Hai, să vă văd :D

Fill in the blanks

Raluque m-a invitat, acum ceva timp, să preiau o chestie cu care se jucase. Iată-mă.

* SUNT eu şi nimeni altul, eterogen, indisolubil, difuz.
* AŞ VREA secunde mai lungi.
* PĂSTREZ cam prea multe hârţoage inutile, dar care mi-s dragi. Şi arhivă de messenger de vreo 4 ani and counting.
* MI-AŞ FI DORIT să fi fost acolo când era cazul.
* NU ÎMI PLAC tăcerile prea lungi, deşi le mai practic. Îmi place însă liniştea.
* MĂ TEM câteodată, cu sau fără fundament.
* AUD destul de bine, mai puţin atunci când mă strigi şi nu-ţi răspund. Nu e cu rea intenţie, mind you, I’m just distracted.
* ÎMI PARE RĂU de părerile de rău strânse până acum.
* NU SUNT ceea ce pot părea.
* DANSEZ… dacă ai curajul să-i zici aşa.
* CÂNT din gură şi mai torturez chitara, din când în când. Fără efecte cataclismice, nu-ţi face idei.
* NICIODATĂ n-o să mă vezi la vreun concert Vama sau ce trupe şi-o mai face Tudor Chirilă.
* RAR mi se întâmplă să-mi amintesc chestii importante. Dar sunt o enciclopedie de nimicuri.
* PLÂNG la filme siropoase de dragoste.
* NU SUNT ÎNTOTDEAUNA serios când vorbesc cu tine. Mai ales pe net.
* NU ÎMI PLACE DE MINE în majoritatea situaţiilor, dar asta e, altu’ n-am.
* SUNT CONFUZ dar mă tratez.
* AR TREBUI să nu mai funcţionez după ora New York-ului.

Şi cam atât. Ating încetişor umărul lui Sidhiel în semn de atragerea atenţiei.

Neputând să te ajungă

“Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.

Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

Mihai Eminescu

Curat la trup, curat la suflet…

Felicitări presei din România! Bravo, sunteţi nişte oameni exemplari, de o decenţă şi o calitate morală excepţională. Sunteţi nişte stindarde ale libertăţii de exprimare, nişte făclii arzânde ale profesionalismului şi ale dăruirii.
Mai duceţi-vă dracului!
Nişte vaci care abia reuşesc să lege 2 vorbe în lipsă de prompter au ajuns să-şi dea cu părerea şi să facă nişte comentarii complet tâmpite la adresa unui om care a reprezentat de 1000 de ori mai mult decât ele ar putea vreodată visa.
“…Moţu, aşa cum îl alintau prietenii…”
Prietenii, aţi auzit? Prietenii! Acum, la nici un ceas de când maestrul a părăsit lumea asta mizerabilă în care existăm, tot poporul a ajuns să-i folosească porecla, în special nişte proaste care probabil au auzit de el prima dată acum o săptămână, de când a început starea să-i fie mediatizată. Nici nu mă aşteptam la mai mult de la Antena 3. Mi-e şi groază să urmăresc vreun buletin de ştiri de astăzi, peste tot o să fie plin numai de ipocriţi şi de căpuşe care profită de moartea unui om pentru a-şi asigura cele 15 minute de glorie. Nişte zerouri.
Puţine persoane au dreptul de a-l numi altfel decât domnul Florian Pittiş, cu atât mai puţin nişte pârlite de “ziariste” care nu l-au cunoscut vreodată.
Să mă leg apoi şi de cele două reprezentante ale corpului medical care au considerat de cuviinţă să facă o conferinţă de presă în care a fost citită declaraţia domnului Pittiş în care menţiona clar că nu doreşte ca aspecte legate de boala sa să fie mediatizate! E bătută lumea în cap zilele astea sau ce? Dă omul o declaraţie în care spune clar că nu vrea ca presa să discute despre asta iar tu primul lucru pe care-l faci după ce moare este să convoci presa şi să răspunzi cu zâmbetul pe buze (şi cu adâncă durere în suflet, evident!) tuturor întrebărilor cretine de genul “a suferit mult?”, “a avut nişte ultime cuvinte?” sau “i-a fost familia aproape?”. Unor asemenea oameni să-ţi încredinţezi viaţa? Mi-e groază când mă gândesc.
După ce-a terminat episodul de “Breaking News”, Realitatea desigur a considerat că este complet decent să bage un calup publicitar cu nişte reclame imbecile featuring Magda Catone! Asta numai ca să ne dăm seama cât de crudă poate fi uneori ironia soartei.
Dincolo, la Antena 3, Nicu Covaci îşi exprima indignarea vizavi de casele de producţie care refuză cu obstinaţie să promoveze şi altfel de muzică pe lângă cea excesiv de comercială, în detrimentul muzicii folk, de exemplu, care este pe cale de dispariţie. I s-a tăiat macaroana urgent cu un “mulţumim pentru intervenţia în emisiunea noastră, domnule Covaci” iar atenţia s-a îndreptat imediat spre Fundeni, de unde cele două cadre medicale specializate au binevoit să servească publicului amănunte picante din timpul suferinţei domnului Pittiş. Infinit mai interesant şi mai demn de atenţie!

E acum o gaură mare cât casa în sufletul meu şi, îmi imaginez, în sufletele a sute, mii de români care n-au uitat vreodată să aprecieze marile valori. S-a stins un om minunat, dar a rămas o legendă care nu va muri niciodată, o legendă menită să aline sufletele noastre, ale celor care l-am pierdut, şi să insufle poate speranţă în inimile celor care vor urma, care îşi vor fi dorit poate să fi trăit în vremea lui, în lumea lui, în lumea muzicii care şterge orice frontiere, în lumea culturii a cărei lumină înţeapă întunericul ignoranţei, în lumea Oamenilor.
Fie să-şi găsească odihna într-o lume mai bună.