Scobitori de porţelan

Shit the bed again. Typical :)

Nu faceți contract de net cu RCS-RDS nici dacă altfel nu aveți deloc. Oricum e cam tot aia.
Altfel am redescoperit Tool, am fost pe la câteva concerte, am să mai merg la câteva, mi-am luat bilet și pentru Opeth și Katatonia din iunie. Coolness, ai putea zice.
Riverside în Kulturhaus au fost de mare, mare angajament. Diseară or să fie Primordial, pe care-i aștept cam de când le-am ascultat albumul trecut.

În rest e foarte ciudat cât de defazat pot fi după câteva zile fără net și fără ca eu să vreau asta. Când vreau eu să mă izolez e ok, nu resimt, plec o săptămână și nu-mi pasă. Dar când te chinui să fii in the middle of things e ciudat și aiurea și de rău augur.
Aflam live, zilele trecute, trecând pe la facultate, de demolarea din Povernei nr. 2. Mai e o casă în aceeași curte, probabil o să dispară și aia. Începând de acum vreo doi ani a început demolarea acelui minunat cluster de vile, majoritatea în stil neo-românesc; întâi a fost un bloc de pe Căderea Bastiliei, iar acum au dispărut aproape toate clădirile. Minunat. Citiți mai multe aici. Am văzut pe undeva proiectul cu ce o să fie în loc – un spațiu deschis pietonal cu vreo 4 clădiri moderne, nu mai știu exact, îl caut când am timp – și deși îmi place, NU ARE CE CĂUTA într-o zonă cu arhitectură istorică. Zona asta (str. Alecsandri – str. Povernei) era una din foarte puținele zone în care casele vechi erau într-o stare excepțională, evocând atmosfera orașului la începutul secolului trecut. Nici una din casele demolate nu era vreo ruină, lucru care mă face să mă gândesc cu foarte mare tristețe la zonele de case cu adevărat în paragină (segmentul vechi al Căii Moșilor, de exemplu), pentru care o restaurare în condițiile mentalităților curente pare o utopie aberantă. Nu, la noi respectul pentru istorie e cel mult o glumă. Bine că sărim de cur în sus să apărăm “limba noastră strămoșească” de englezisme. Monumente de ipocrizie și de tâmpenie, asta suntem.

Firește însă, Oprescu o să-și tragă laurii pentru recondiționarea Centrului Vechi și cel mai probabil o să mai ia încă un mandat. Încă un mandat în care va autoriza alte demolări de clădiri istorice, dar pe care le va mușamaliza – punând în lumina reflectoarelor niște îmbunătățiri mărunte, făcute de ochii și gura lumii. A autorizat demolarea unui cartier de vile de 100 de ani, dar uite ce frumos arată Spitalul Colțea! A pavat Lipscaniul și i-a pus felinare frumoase, ce mai contează că peste drum Calea Moșilor e într-o ruină de neînchipuit. Așa mă enervează când aud sintagma “Centrul Vechi” sau “Centru Istoric” când se face, de fapt, referire exclusiv la fragmentul dintre Piața Unirii, Calea Victoriei și bd. Bălcescu. Adevăratul Centru Vechi, din care ne-a mai rămas ceva după Ceaușescu, se întinde bine mersi și peste bulevard, cuprinzând toate zonele din spatele blocurilor din “Centrul Civic” al lui Ceaușescu. Dar cui să-i pese? Locuitorilor se pare că nu, așa că Primăriei cu atât mai puțin. Lasă că e bine să avem o spoială de câteva străzi pe care să se plimbe turiștii, iar restul patrimoniului dă-l dracu. La pământ cu toate cocioabele, nu, că doar suntem în secolul XXI.

Într-o ordine similară de idei, am mai aflat că FOX își continuă tradiția care i-a făcut celebri și au anulat, printre altele, și pe Lie to Me. Speram sincer să nu, dar ar trebui să mă învăț odată să nu mai am așteptări și speranțe. Mai ales de la niște oameni care au anulat Firefly.

Așa că da, uite, sunt în urmă. Aud chestii interesante și despre familia regală, ar trebui să cercetez mai îndeaproape. Se pare că s-a strâns suficient material de revoltă zilele astea, iar eu n-am acces la net decât de vreo oră, de la facultate. Pe care-ar trebui s-o părăsesc soon, că poate mă închid ăștia aici. Și n-ar fi ăsta bai, că măcar am net, dar n-am nimic de mâncare.
Ah, căcat, și am un concert la care tre să ajung.

So, ce s-a mai întâmplat notabil în ultima vreme? Ce material de revoltă mai avem?

…de fapt se cer, că-s mai multe lucruri.
Însă 1. cel mai important şi înainte de toate, se cere rupt cercul ăsta păcătos din care nu mai pot naibii să ies de vreo două săptămâni încoace şi care se manifestă prin incapacitate de a ataca tastatura de faţă cu o pagină goală de WordPress, sau de Word, sau chiar şi de Notepad.

Bun. Acum că am tăiat din nou copca (pentru că gheaţa era spartă demult, nu?) hai să facem şi o listă de priorităţi. Bine, priorităţi pe terenul ăsta de joacă, teren care el în sine n-ar trebui să se afle pe o poziţie foarte înaltă în ierarhia priorităţilor. Însă! celelalte nu prea sunt “de joacă”, iar cum ziceam, boala se cere tratată.
Mă rog, boala. Incapacitatea. Handicapul :))

Deci priorităţi, cum spuneam. Sunt restant cel puţin cu cronica unui concert, atât cât mi-oi mai aminti din el. În rest cel puţin alte două articole ale căror idei îmi zac de vreo două săptămâni pe desktop sub formă de sticky note – codenamed valorile, nostalgia, coolness, filme, stătut. N-ar fi exclus să fi ajuns deja la punctul în care să nu mai ştiu de fapt ce voiam să zic în fiecare şi să mă uit ca boul încercând să-mi dau seama la ce mă gândeam. Însă nu vreau să fac testul ăsta acum.
Apoi, trebuie gândită o strategie.

Unul din planurile mele de viitor apropiat este să fac o casă a lor pentru articolele legate de muzică. Adică să extind, să organizez şi să branduiesc tarlaua. Şi, de ce nu, să mă apuc să caut colaboratori (deja mă gândesc la câţiva and they have no idea about it, heheh). Site-ul e în mare parte construit într-o formă mai mult sau mai puţin preliminară – oricum funcţionalitatea e o chestie care se tweak-uieşte din mers. Ca să fiu a tease, există deja sub formă de subdomeniu de test g****d.kozminovici.ro şi va trece pe nume propriu în curând (nu zic cum îl cheamă acum pentru că oricum numai layout-ul e în lucru, restul e lorem ipsum). Cert e că I’m pretty excited about it (muuult mai excited decât de alte lucruri teoretic mai presante, gen l****ţă, ceea ce spune foarte multe, nu-i aşa, despre felul mai mult sau mai puţin anormal în care-mi funcţionează capul) şi cam abia aştept să get the ball rolling. Tot proiectul e pornit din pură ambiţie personală – pentru că pe netul românesc se scrie mult, mult prea puţin despre muzică. Şi în special despre muzica românească. Iar aici mă refer la “să se scrie” adică pe bune, generare de conţinut original, analize, opinii şi pornire de discuţii. Căci copy/paste după comunicate e uşor să faci, de atunci când cauţi un concert pe Google găseşti 5 pagini cu comunicatul de presă dar nici măcar o amărâtă de cronică.

Sigur, problema care se pune este dacă există şi oameni care să vrea să citească despre aşa ceva, pentru că în puţinele locuri în care se mai face pe bune o cronică de album, de concert sau chiar şi câte-un interviu feedback-ul este îngrijorător de aproape de zero. Nici un comentariu şi câteva like-uri răzleţe pe Facebook (care dacă e să fim sinceri nu prea pot fi trecute ca “feedback”). Dacă ar fi după mine nici n-aş implementa funcţionalităţi de Facebook pe site, că printr-un like se omoară şi bruma aia comentarii pe care-o mai primeai, dar din păcate alegerea asta ar însemna sinucidere din faşă.
Of, social media, ce faci tu din Internet şi din oameni. Am ajuns să ne modelăm noi după cum funcţionezi tu, ce absurd.

Apropo de absurd şi complet offtopic – de 5 minute sunt fascinat de absurditatea construcţiei “mult prea puţin” care, totuşi, e perfect validă în limba română. Ce mindfuck trebuie să fie pentru un străin.

Well, în principiu cam asta e. Mai aveam eu multe idei, inclusiv o încheiere mişto, dar mi-au fugt din minte. Zilele de luni au efectul ăsta.
Ah, mai vreau să menţionez că am dat o fugă acum două săptămâni la târgul SF&F Final Frontier special ca să-mi iau antologia-eveniment Steampunk: A doua revoluţie, prima explorare românească a subgenului ăsta literar. O să vorbesc mai pe larg despre ea când o termin (mai am vreo patru povestiri şi prea puţin timp), însă pot să spun de pe-acum că volumul este un must have pentru orice cititor care-a cochetat măcar puţin cu ficţiunea speculativă. Un regal de istorie alternativă cu atât mai savuros cu cât acţiunile tuturor povestirilor se petrec în spaţiul românesc, prilej de subtilităţi şi de paralele grozave. Amazing stuff.

So long, then :) And not too long a long, hopefully.

Îmi place la titlul ăsta că e foarte versatil, zilele ciudate ne sunt cunoscute tuturor până una alta, aşadar articolul ce urmează ar putea fi cam despre orice. Bonus points pentru empatia cu cititorul. Sau ascultătorul, după caz.
O zi ciudată e greu de definit, tocmai pentru că ar putea îmbrăca atâtea chipuri, dar este tare uşor de recunoscut atunci când o trăieşti live. Şi, invariabil, cu toţii am păţit asta măcar o dată în viaţă – câte-o zi sucită care iese din orice tipar, la finalul căreia să te bucuri că s-a terminat sau, de ce nu, să-i mulţumeşti că a trecut pe la tine. Probabil că aşa s-or fi gândit şi cei de la Strange Days când şi-au botezat trupa, cu sau fără legătură cu filmul din 1995 peste care vei da invariabil în search results când vei încerca să afli ceva despre ei. Cuvinte cheie: rock alternativ, post-rock, shoegaze, experiment, Norvegia.

Citește mai departe pe Ginger Group >>